Sa fim iar noi…

De am putea da timpul inapoi…

Sa fim ce-am fost odata!… Iarasi noi!

Sa nu aflam ca visele au vrut doar sa ne tare

Sa ne catam mereu din umbra unei dare

… Si daca flori purtaram, nu numai in gura.

Sa fim iar noi… Neincarcati cu zgura!

*

Sa nu-i mai dam sperantei greutate

S-anihileze indoieli si preatemuta rautate

Sa credem ca ne leaga Sfanta Carte…

Stiind ca n-om vedea vreodat’ ce ne desparte…

Cand ignoram primara noasta-ntelepciune

A neorbitilor citind mocneala din taciune!

*

De n-am da visele zalog iluziei desarte

Pe mana unui oarecare ce-si zice ca-i aparte

Venit sa execute doar sentinta pentru moarte!

Sa bantuie-n castele spulberate de valurile sparte!

De ne-am feri de gravele confuzii…

Cand doar nelinistea ii face inimii infuzii!

*

Dac-am putea da timpul inapoi…

Sa fim ce-am fost odata!… Iarasi noi!

Sa nu fi fost chiar cataclizmelor naturii gazda!

Plugul smucit sa traga-n clisa vremii brazda!

Sa ne pastram acea intelepciune…

Si rabdatori sa asteptam… Ca viata-i o minune!

*

Cand inca ma sufoca eroarea primului meu pas

Cat de pacat ca timpul nu imi facu popas!

Sa nu ma fi cheltuit nici pe-o platonica iubire

Daca acesta-i jocul unic, vroit fara sclipire!

… Sa fi ramas o singuratica-n Padurea Minunata

Decat a fi, de-ai Baraganului ciulini, o rusinata fata!

*

Azi, cand am invatat sa spun ce am de spus

Si cand tintit ma-ndrept, fara balast, cu capul sus

Pe-o raza aurie ma vazui ca drumul mi-este pus

… Pan’ steaua-mi doborata mi-a apus.

Ce-as mai privi iar totul, in tacere…

Stiind c-al omului caracter e cea mai amara fiere!

*

Pentru iluzii nu am timp si de le-ar tine funii

Cand… Ca sa cad… trecura peste mine hunii

Si tot mereu aud scancetul lumii!

… Alta dezamagita… Ce-nfasa inca mumii…

Si-mi aminteste ca-n minciuna, hotie si pacat

Mereu s-a dovedit scalpul tarcat…

Care-a-nvatat sa-si jubileze nurii

… In plozii ce-i nascu muma padurii!

De-aia calcati santem, fara regret, de furii!

*