Dacă nu ne-am întreba…

daca-nu-ne-am-intreba

 

O, tu suflet ce-ai zăcut și-ai mocnit dezamăgirea…

Căci, doar fruntea am ridicat… Și mi-a și semnat pieirea!

Mi-a jucat în ochi iubirea!… Și în voce mi-a jurat…

Și, ca să îl cred mai bine… Și pe nume m-a chemat!

*

Nici n-a vrut să mă cunoască în secunda ce-a bătut!

Eram deja terfelită, fără a bănui însă… Chiar din toana ce-a avut!

Și-a postat cu șiretlic doar… Complicii… Să-mi impuie

Că ar fi deosebit!… Dar, mai mult n-au vrut să-mi spuie!

*

Și-a trimis lăudătorii… ce cu lux de amănunte

Chiar de n-am dorit să-l știu… Au știut să mă încânte.

… Cică, nu avea trecut!… Era doar coală curată…

Dar știu din somn trezi… Neprihănitu-mi vis de fată.

*

Mi-a jucat doar lozul vieții pentru care am plătit

Și, rânjindu-mi, mi-l scuipă… la picioare… Ciopârțit!

Impertinent… Nici Bună ziua!… să îmi spună n-a gândit…

Nici măcar cuvinte să găsească… De-un răspuns… n-a chibzuit!

*

M-a lăsat făr-a privi ziua-n care m-a ales!

N-avea ce valoare-i da… când el numai m-a cules!

Doar mi-a zis să-l iau pe altul… că el doar a terminat!

Și-a luat numai trofeul!… Crezând că m-a meritat…

*

Și, cu-aceeași ignoranță… Chiar, să-l uit… m-a sfătuit!

C-aș avea și eu un suflet… Când el n-are… N-a gândit!

Și, ce m-a mai căutat?… Ce mai vrea să mai culeagă?

N-a-nțeles?… Din ziua aceea… Lumea era o otreapă!

*

Nu i-a spus mă-sii, acasă, ce cu mine a făcut?

Nu i-a spus lui taică-său?… Sau, nici nu l-a cunoscut?!

N-a fost nimeni să îi spună: Nu se face așa ceva!?!

N-a fost nimeni să îi zică… Lozul este viața mea!!?

*

O, tu suflet, cum te port… Când doar știu ce ți-am făcut!

Doar așa te-am cunoscut… Însă lațul, peste cap, mi l-a trecut!

Însă știu!… Cum aste rime așa le mai potrivesc

Tot așa și lui, odată… Ața o să i se rupă!… Și-o s-o știu făr’ să gândesc.

*

Din senin se umple-azi pieptul… Sufletul îmi stă în gât!

Și, pân’ să-mi dau bine seama, lacrimile-au izvorât…

N-am de-ales!… Cum mai beau cupa!… Pentru ceea ce-am facut…

Otrăvită-mi este viața când știu!… Drumul mi-am pierdut!

*

O, tu suflet ce-ai zăcut și-ai mocnit tristețea toată

Căci doar fruntea am ridicat… Și m-a căsăpit, că-s fată!

Mi-a jucat în ochi iubirea… Și în voce mi-a jurat…

Și, ca să îl cred mai bine… Chiar pe nume m-a chemat!

*

Când cuvinte ticluite în ureche-mi picura, de iubire a știut?

Cum?… Când nevinovăția doar de terfelit… Ca boarfă!… a văzut!?

N-a știut despre iubire, că, dacă-i adevărată, atâta har ar avea?

Cum a inimii măsură Mârșăvie i-a fost toată… Să n-aibă parte de ea!

*

Cât de bine ar mai fi dacă peste noi ar rătăci aripa uitării

Și pe neliniștea-ntrebării… Necruțând… atunci ar poposi…

Și așa… Pe veci, trecutul… Doar o ironie ce n-a meritat a fi…

Pentru sufletele noastre… Pentru totdeauna… l-ar putea umbri!

*

Dar, dacă Mârșăvia, chiar la-nceputul vieții, ca floare ți-a vândut

Din multele-ntrebări descătușare cauți… Dar strigătul ți-e mut!

Însă, ce-ar fi viața noastră dacă nu ne-am întreba?

Sau, să fim cu toții, oare… Saltimbanci?… Numai, așa?…

*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: