Firul ce ne-a unit…

 

 … Nu cred c-a fost doar primavara… de-a soarelui blajine raze dezmierdata

Cand dandu-i in obraji culoarea i-a amintit cum ca semnu-i doar astepta…
Latenta nemurire a naturii… Ca-n venele-amortite de imnul vietii sa fie celebrata!
Nu cred c-a fost doar primavara… Cand numai m-am ferit… sa deschid o poarta!

 

 

 

… Caci de-abia daduse coltul ierbii, iar florile-n boboci inca mijeau…
Si ca niciodata-n viata, o vreme, in geana diminetii… astea ma insoteau.
Apoi, chiar peste noapte, ca intr-o avalansa, cu toata curatenia ne-a podidit!
Cum sa fi banuit, pe urma… Atata murdarie… Ce numai mortii sa o spele ii e ingaduit?

 

 

 

… Sigur, a fost si acea, inca necunoscuta frica… Ca o gheara!… ce pulsul mi-a slabit
Si rugaciunile!… Ce nu numai in drumu-mi somnoros, in zilele acelea le-am rostit.
… Si-au fost apoi, desigur si ca o dezlegare la viata noua ce pulsa…
Speranta si raspunsul!… Ca toate bune or sa fie atunci… Cu mama mea.

 

 

 

…  Atunci l-am cunoscut!… In stralucirea in care sufletu-mi plutea
Crezand ca asta-i semnul, la masa vietii… Si mie un loc sa mi se dea.
… Cum se mai potrivea totul pentru jocul ce si l-a construit!
Eram o simbioza cu planul ce chiar cu trandafirii ma-sii, de doi bani, mi l-a impodobit!
Era de-ajuns numai cu palma sa-mi stearga indoiala ce fruntea-mi incarca
Era de-ajuns doar numele sa-mi spuna… Si cum ma alinta…

 

 

 

… N-am banuit si ca tocmai ce in zilele acelea… Pana sa il cunosc, am izbutit
Dragostea si recunostinta sa-i arat mamei mele… pentru firul ce ne-a unit…

Una cu pamantul va face!… Cu rasuflarea lui spurcata in vant le-o risipi…
Si-n locul lor numai mahnire si dezamagire vor ramane… Firul il vor strivi!

 

 

 

Dar azi, scriind aceste randuri, mai intai… Despre ce vina as mai scri’…
Cand nu mai este colt al vietii… pana la el… sa il mai pot in lumina aceea regasi?

… Iar totul ce-a ramas in urma lui e-un joc de carti ce-a masluit
Intr-o gramada mi l-a aruncat!… Sa aleg praful dupa ce din maneca a scos asul tintit!

 

 

 

… Sa fi fost primavara aceea, la fel ca el… Tot o atrapa ce-a stralucit ca aur fals?
Era la fel tot o spoiala… Ce mima doar bucuria vietii… Insa juca al mortii dans?
Caci la masa vietii, cum mi-am inchipuit, Candva si eu voi sta… Nu mi-a lasat un loc
Crezand ca lui, cu tot ce a furat… Doua i-ar trebui… Ca sa aiba noroc!…

*

Asta, pentru MAMA MEA…

 

*

Tu, JAVRA… alaptata de-o CATEA!