Câte-n urmă am lăsat și toate-s uitate
Sub perdeaua timpului… În eternitate…
Numai rănile din suflet sânt nevindecate
Căci mă ard de parcă eu plină-s de păcate.
*
Cum le-aș astupa eu gura și cum să mă mint
Că nu sânt o rătăcită printr-un labirint?
Că n-am fost ruptă-n bucăți și nu știu… DE CE?
Că m-adun și tot m-adun, tot sub lespede!?
*
Și năpârca se strecoară, că mereu mă cată
Când în curățenie port veșnica-i pată
Dar, pricep azi, pe deplin, că-i pun vieții preț
Trecătoarele hidoase demne de dispreț…
*
Că nu are omul-om puterea sau vrerea
Să își spună hotărât care-i e părerea
Că doar murmură și-i lasă să treacă la fapte
Pe cei ce n-o să-i mai țină când le fac necoapte.
*
Încă urc și urc pe-un munte și în urmă cad
Dar eu știu că-s o chemată să m-adăp din vad
… Peste nori am să străbat, ușurată de poveri
Strângând florile ce-au scris viața-n primăveri.
*
Când am să privesc de-acolo, aici, pe pământ
Voi avea doar bogăția în sufletul frânt
Dar m-oi ridica atunci, ca pana ușoară
Că pătată de am fost, sânt tot o odoară!
*
Știu, un drum mai am acolo de unde-am plecat!
Știu că făr-o semnătură, tot în urmă cat…
Dar, când o să fac ruptura, poate chiar și mâine
Voi lăsa năpârcii sarea lacrimilor… Pentr-o pâine!
*
S-o-ndura de-o frimitură, să-i arunce omeniei
Când, pe-altarul ei arzând, mi-ntinse nada vicleniei
Cu florile-i de mucegai otrăvind ce am mai sfânt…
De și-a țării custodie și-o scrie-n pârjolit pământ!
*
Timpu-i cere să-și închidă mormântul comun
Ca să-i bântuie blestemul în ziua de ajun…
Să întrebe de mai știe de furtișag și de păcat
Și ce preț își pune vieții năpârca la plecat?
*
Numai rănile din suflet au rămas nevindecate
Căci mă ard de parcă eu plină-s de păcate
Dar perdeaua timpului le-o umbri pe toate
Până mâine-nvăț ce sânt… În eternitate!
*
https://oamenicasobolani.files.wordpress.com/2017/12/
maria-1982-mai
*
*
https://oamenicasobolani.files.wordpress.com/2015/07/
UMILINȚĂ
*
*
*
*
*
9 martie 2015 – 14 septembrie 2018
OAMENI CA ŞOBOLANI 
Comentarii recente