Omul

*

Omul… Fiinta cu suflet… Sau nu!
Calatorind in timpul prescris… spre infinit.
… Ca o corabie… Ca o amfora… Uneori ratacita…
Strapungand in valurile vietii catre zenit.

Omul… uneori plin de suflet
Si frumusetea ce sa-i destainuie, a izbutit.
… Si la fel omul… Redus la meschinul „a fi”…
Cand ghiocelul de sub zapada…
Cand sa rasara… Doar cu laturi a fost balacit!

Omul… Fiinta daca se respecta!
… Si omul ce doar anonim va trece
Fara ca sensul pricepe va sti…
… Omul ce vietii cinste ii face
… Si omul… O coaja de nuca cu mucegai… Ce in sine va fi.

Omul ce om sa se cheme a meritat
… Si omul ce nu a stiut ca daca nu are…
Unde mana sa-ntinda ca sa primeasca…
I s-ar fi dat…
Omul cu sufletul pe buze purtand
Insa si adanc in piept fara a ezita…
… Si omul meschin urmarind…
Totdeauna… Pe unul, cumva…  de a insela!

Omul sincer ce nu asteapta marire
Si laude pentru ce-i e natural…
… Si omul doar prefacut… Fals din fire!
Ce totdeauna un monument si-ar ridica… Chiar…

Omul caruia-i poti pe fata citi
Fara ca dictionarele sa le rasfoiesti
… Si omul ce doar ca si sarcofagul unui faraon
Frumos sculptat si cu podoaba-i amagitor…
Nimic nu ascunde in inima… Caci i-au rapit-o!
… Un impostor!

Omul ce l-am revazut nu demult…
Dupa ani!… Intr-o poza pe aici rascolind…
Cu colturile gurii asa atarnand…
Cu fata cumva adancita…
… Ce-mi aminteste de un mort…
Ce l-am petrecut nu demult la mormant…

Insa omul despre care rostesc…
Ce nu a vrut om sa fie…
De ce oare… cearcane, ma intreb, are…
… O fi plans destinul toti anii astia…
… Sau poate destinul ce mi l-a pregatit mie?

Caci altfel, pe fata-i fara expresie nu pot nimic citi…
… Doar o marioneta!… Cum s-a placut!
Si-a desenat chipul numai…
… Dar Fata sa aiba… Nu a putut!