
Să ridicăm paharul vieții în cinstea celor care stau
În lacrimile dimineții când s-au trezit că n-o mai au!
Să închinăm și un pahar de vin dezamăgirilor nevindecate
Și pentru cerul ce nu mai e senin când norul disperării îl străbate!
*
Să ridicăm și pentru-aceia, frate, care neștiutori au pus sub cruce
Pe cei cu suflete curate, să zacă… Sau, pe-aici să se usuce!
Să ridicăm paharul vieții în cinstea celor care au
Puterea de-a juca de-a sorții și-n existențele lor stau!
*
*
Să-ngăduim orgia lumii ce în puroaie vrea doar să se cate
Surdă când i-a-ngânat genunea clopot chemat la ceas de pietate!
Dar azi… Să ne închinăm, frate, c-am avut așa o mamă
Ce ți-a spus că-s nestemate sufletele pure… În ramă
*
Și că Dumnezeu nu iartă cum timpul le-a răsucit
Deschizând a morții poartă cin’ viața le-a nimicit!
Hai să ridicăm paharul!… Trâmbițele sună, cheamă
Ca să nu ne pierdem, frate… Cu-așa tată, cu-așa mamă!
Lasă un răspuns