Cu versuri de nu ma uita

As vrea sa scriu o poezie… Cu versuri cum nu au mai fost
Ce le-ar canta o melodie… Despre povestea fara rost!
Destre minciuna si tradare… Ce au mocnit in erezie…
Intr-un om ce s-a dat doar altul… Dar n-a putut asa sa fie.

Caci prea tarziu si-arata firea adevarata un intrus
Si prea tarziu se deschid ochii… Cand altu-n el ai presupus.
Iar daca ai facut greseala… chiar viata-n mana lui s-asezi
Iti va plati cu randuiala ce si-a-nsusit-o… De procleti!

As vrea sa scriu o poezie… Despre povestea fara rost...
Si despre viata care astazi… este mai mult decat a fost…
Caci intrebarea scormoneste!… Trecutului nu-i da ragaz!
Si dupa ani, privind in urma, imi curg siroaie pe obraz.

Caci tot nu pot cuprinde… josnicia cu care m-ai tarat aci!
Cum ai putut face-asa ceva, cand harul ti s-a dat de a gandi?
Cat de neansemnata… Un nimic!… mi-a fost viata-n mana ta… De aruncat!
Cand si o bestie flamanda… O sansa sa imi lase… s-ar fi indurat!

As vrea sa scriu o poezie… Cu versuri de nu ma uita
Ce-as scri-o-atunci doar pentru tine!… Sperand sa-ti rupa inima…
Caci stiu!… Tu n-ai scrie scrisoare… N-ai scrie versuri sa te-alini!
In inima-ti de tabla goala… Nu poti cuprinde-asa simtiri!

Dar ce sens ar avea aceasta… cand tabla numai va suna?
Nu i-am cantat o data oare?… Si ce mi-a zis apoi?… Nu ma uita?
Si pentru ce toate le-as scrie, cand ne-am fost numai straini?
Cand nici sa ma cunosti n-au indurat-o… ale tale stalcite radacini?!

Caci de ar fi putut fi altfel… Cu respect!… Cum ne-am mai fi apropiat!
N-ai fi lasat in urma ta numai pe-acela… Ce n-am sa-l inteleg vreodat’!
Si n-ai fi azi, decat strainul… Doar umbra fara noima din trecut!
Ce ma-nsoteste!… Mi-este ironia soartei!… Absurditatea ca te-am cunoscut!

Nu vei fi nici macar unul dintre cei ce pasul cu mine au facut
Chiar daca pentru doar momente… usa sa le deschid am vrut.
Ei m-au tratat cu generozitate… Cu respect!… Barbati maturi!… Chiar pe deplin!
Eu i-am rasplatit cu o sinceritate, ce n-o poate cunoaste un meschin.

De cate ori mi-as fi putut face si eu un joc cu viata altora
Caci mai putin as fi avut atunci sa pierd, decat fiind de partea ta.
Nu numai intelectul mi-am intrebat… Inima a facut un pas mai departe…
Iar gustul dezamagirii l-am simtit… Fara sa-l cunosc din vreo carte!
Tu ai putut face asa ceva!… Cu atata scoala!… Eu, nu! Daca le-am presupus!
Si asta era diferenta dintre noi… Ce niciodata, alaturi nu ne-ar fi adus!

Am vrut sa scriu o poezie… Cu versuri cum nu au mai fost…
Ce le-ar canta o melodie… Despre povestea fara rost…
Dar uite cum s-a schimbat rima… Realitatea carma si-a zmucit!
Cuvintele cad impietrite… Pentru povestea fara rost tesuta de un ipocrit.
De ce ti-as rupe inima… cand nici macar aceasta nu ai merita!?
Caci prea frumos si prea adanc sa simti… Ceea ce tu nu poti!… Ar insemna…

Cantecul

*

Aud un cantec de departe… ce nu-mi da pace unde sant
Caci chiar de-mi canta inima… doar triste versuri am in gand…
Si versurile ce le-am scris… de multe ori chiar mi-au cantat
Nu mi-au dat liniste apoi!… Sa le insir mi-au zis!… Neaparat!

*

Si cate ori doar lacrima… obrazul mi-a scaldat… Cantand!
Si cate ori cuvantul… s-a-nnabusit ca nodu-n gat.
Si cate ori apoi ca o fantana… lacrima mai rau mi-a izbucnit
Si cate ori apoi pe-obraz curgandu-mi… Tristetea nu s-a potolit.

*

Si din senin mi s-a dezlegat vorba… ce-n ani s-a strans neintrerupt
Ca sipotul cel nou ce prima oara… la vale-o ia.… Frana si-a rupt!
Si sufletul imi este ca si rana… ce nu mai este de legat.
Imi face griji… dar ma si linisteste… Ca mai am timp pana sa mor cu-adevarat.

*

Ca nu mi-e inima-mpietrita… Si-aud o lacrima curgand…
Si-aud si framantarea ce palpita sub fruntea-ngreunata-n gand.
Aud un cantec de departe… ce numai pentru mine-a fost compus…
De un marsav!… Cu juramintele-i desarte si false note… Doar de plans!

*

Si cat am vrut cu-acel departe, sa rup!… Caci doar nimic nu-mi mai avea de zis
Sa rup cu orice amintire… Sa uit durerea ascutita ce limba sarpelui a-ncins.
Dar nelamuritul gand ca vascul doar s-a aciuat. Mereu in rana rascolind, mi-a amintit
Despre Povestea falsa de iubire… ce un fatarnic… pentru mine si-a gandit.

*

Aud un cantec de departe… ce povesteste din trecut… Chiar despre mine!
Si despre juramintele desarte in care am crezut… Nebanuind ca poate-ascunde asa fire.
Aud un cantec de departe ce nu mai poate amuti… Dar cat mai e de distonat,
Caci e tesut cu marsavie, cu nedreptate, si cu ura… iar bucuria n-o s-o cante niciodat’!

*

Aud un cantec de departe… ce nu-mi da pace unde sant
Caci chiar de-mi canta inima… doar triste versuri am in gand…
Si versurile ce le-am scris… de multe ori chiar mi-au cantat
Nu mi-au dat liniste apoi!… Sa le insir mi-au zis!… Neaparat!

*

Si chiar de cantecele mele frumoase sant… caci inocenta sufleteasca mi-am pastrat
O elegie raman totusi in sufletu-mi hulit… unde-un fatarnic urma si-a lasat.
Dar cat mi-as mai dori-o astazi… sa nu mai pot sa povestesc
Insa tristetea nu-mi da tihna… Chiar de-mi doresc sa amutesc.

*

De aceea azi astept doar semnul… ce mi-a mai dat din cand in cand…
Si poate-atunci voi intelege ce a avut cu mine-n gand.
Caci nu cred ca doar sa plang povara sufletului ce mi l-a patat… asta mi-a dat
Cand candoarea cu amandoua mainile… Un sarpe!… Un fatarnic!… mi-a luat!
Si daca va veni raspunsul… mi-o fi avand si-asta de zis?
Caci tare-as mai fi curioasa… Ce ursitori mi-o fi trimis?

*