Tag Archives: toamna

Un ultim dor

24 oct.

 

upr2e

 

Blanda mai este toamna, intr-o zi insorita
Cand isi pune amprenta tot mai aurita!
Cand mangaindu-mi sufletul, pasul mi-l raresc
Si pe aripa-i calda, parca plutesc…
 
 
Asa o fi oare si-n ziua in care vrei sa adormi?
Ca astazi, cand tot mai golase sant crengile-n pomi?
Cand sub furtuni ostenit-ai… Chiar de nu te-au frant
Dar deseori te-ai simtit ca o frunza in vant!?
 
 
Cad frunzele ca o ploaie si cand cu ele suspin
Gandesc ca-s covoare vrajite de un Aladin
Ce in usoara briza a zilei… In ultim fosnit
Unele, departe de pom… Loc de mormant si-au gasit.
 
 
Oare, ca si dezradacinatii ce-n lume s-au ratacit
Purta-vor in ele, pana la soroc, un ultim dor nerostit?
Sa fie acasa din nou!… Sub glia strabuna!?
Dar uneori… Si o briza poate un vis sa rapuna!
 
*
  

Ca om… Neclintit!

1 oct.

Frunze galbene… Frunze aramii
Printre frunze verzi, sant deodata mii
Iar de mai treci maine… S-au si scuturat
… Neinduplecata… Toamna le-a chemat!
 
 
Prin frunzisul des, soarele mijind
Deodat’ te orbeste, toamna conturand
Ca-n caldura moale, cand primii pasi facu
… Sa-mi fie dor de vara… Ce se duce-acu!
 
 
Ca-nceput iar moartea intr-o avalansa
Frunzele pe rand vor cadea in transa
… Maine vor fosni c-un ultim oftat
Sub pasii absenti, ce timp mai strabat.
 
 
Toamna in culori ni se pare-o doamna
Dar dezgolind copacii… Punandu-i sa doarma
… Le-a ucis copiii!… Nestiind ce-nseamna
Sa-ti dai toata seva!… La tine sa-i ai!
… Sa gasesti, in fine, gura ta de rai.
 
 
Toamna cand coboara cu manta brodata
Semnul goliciunii cu sine il poarta
… Ne incanta ochiul cu culori aurii
Tabacite… Maine, ne vor apasa culori pamantii.
 
 
Frunzele ce astazi pe rand le-a desprins
… Prada sant lasate timpului neinvins
Ca vremea nemiloasa sa le zbiciuiasca
Si-ntr-un act de jertfa, pamantului sa se daruiasca.
 
 
Desfrunziti copacii si lasati tot prada
Or sa stea adesea cu vremea la sfada.
Prin furtuni, zapezi si gerul cumplit
… Dar un copac ramane mereu neclintit!
 
 
Si in ciclul vietii, cad pe rand, ca frunze
Mii si mii de oameni cu amutite buze
Cand intr-un alai parasim coroana
Unde ne-am trezit cand miscaram geana.
 
 
Si noi ne vom darui, cu ruginii buze
Pamantului negru ca sa fim iar frunze
Cand ne va purta un copac… O viata
Pana toamna vine, iarasi, de ne-ogheata.
 
 
Ca un copac semet si omul dainuieste
… In fata goliciunii, cand bucuria ii paleste.
Cand radacina omeniei ca-n glie-n inima s-a-nfipt
Atunci va sta… Ca om, in viata!… Neclintit!
*

Decat vreodat-ai fi gandit

15 sept.

 

0-a-jesus-2

 

Ploaia rapaie-n fereastra… De o saptamana-doua
Toamna, cam invidioasa, puse verii haina noua.
Mie-mi pare cam grabita si-nghetata deocamdata
Cand sa plec, de mi-as dori, stropii se sfadesc deodata.
 
*
Cu mantaua ei de nori, facand lumea zgriburinda
I-o ostoi iubirii flama, pan’ s-o tara muribunda
Si daca te-a patruns ca raza ce-n inima ti-a tatuat
Si ai crezut ca ti-e-mplinirea, de zori de zi imbalsamat.
 
*
Apoi, mai bantuie doar corbii ce pe mormant cruce au pus
Ca-n fiecare toamna, iarasi, sa-ti amintesti de-acel apus.
Si-ti amintesti secunda-n care, singura doar te-ai minunat
C-ai inteles ca nu-mplinirea… Ai fi avut de asteptat!
 
*
Si-ai inteles raceala mortii si cu ea chiar ai socotit
Tragand o linie mai dreapta decat vreodat-ai fi gandit.
Te-ai bucurat c-ai priceput ca nu ai pentru ce lupta
Caci chiar nimic nu te-a-ncalzit… Cand ai platit cu viata ta!
 
*
Asa ne bat pe noi ursite… Ca ploaia rece pe obraz!
Cand santem, la pamant, tarati de idioti ce fac doar haz.
De nu ne pierdem, ne vom tine de radacini ce nu vedem
Cand vom patrunde adevarul nimicitor ca un blestem.
 
*
Pe-aici, nici pomii nu se dau usor batuti de toamna noua
In verde-nchis o mai sfideaza, plangand numai o frunza-doua.
Iar eu, si zgriburita, port tot haine de vara… Soarele pandind!
Stiu ca va reveni… Dar nu ca tabla goala… Credinta rasplatind!

*