Oglinda

 

 

Anii trec și trec într-una și nu-i vom mai revedea…

Asta e ursita nostră!… Trebuie s-o luăm așa!

Ne-au tocit vânturi cumplite și-n oglindă când privim

Nu vedem riduri pe fata… Sufletul ne e tot tanar… Tot așa, decând îl știm!

A 

A 

Și purtăm cu noi povara ce ne-a dat-o un destin…

Ni s-a îndoit spinarea, însă, rădăcina să ne ținem bine tot găsim.

Nu mai sună fericirea cum am simțit-o cândva

Chiar și râsul ne e altul… Că-i umbrit de apa vieții ce ne-a răscolit așa.

A 

A 

Totuși, dăinuie pe viață și un pas chiar mai apoi

Amintirea ce-am lăsat-o despre sufletul din noi

Că-n zadar doar, cu oglinda, frumusețea am doar vânat…

Vom fi fost cum ne crezurăm?… Poate, chiar vom fi visat?

A 

A 

În zadar toți sânt pe spuse că pe cel mai frumos l-au găsit

Când o lume superficială a uitat colțul ascuns und’ mai are de privit!

Numai banul, frumusetea… Și câte banalităti… Rotesc!

Dar când se pierdu, așa, frumusețea ce o are doar un suflet omenesc?

A 

A 

Oare, lângă pruncul cela nu se puse ca vlăstar

Doar un pic de omenie… În al sau leagăn, ca dar?

De ce cântară atunci lăutarii?… Ce se făcu așa tamtam

Când, în anii cei din urmă îi scrisei despre-al său hram?

A 

A 

Cum doar marionete reci, cu râs fals și falsă bunăvoință

Teatru joacă pe scena vieții numai… Cu a multora bună credință!

A 

A 

Să-ți spun povestea despre urâtul și ce a descoperit

Când, aruncând oglinda, sufletul în fine și l-a simțit?

Despre frumusețea aceea ce peste moarte îi va dăinui…

Când unul, sau altul, despre el, încă își va mai aminti?

A 

A 

Sau vrei povestea despre păunul ce așa se mai înfoia?

Ca tine!… Care și-a pierdut totuși penele mândre, cândva!?…

Căci acea frumusețe nu într-o oglindă de sticlă o vei descoperi…

Oglinda sufletului trebuie adânc să o cauți ca să o poți primi!

A 

A 

Dar lângă pruncul acela… De ce nu s-a pus ca vlăstar

Doar un pic de omenie, în al său leagăn, ca dar?

De ce mai cântară atunci lăutarii… Și de ce se mai făcu așa tamtam

Când în anii cei din urmă îi scrisei despre-al său hram?

A 

A 

Cum doar marionete reci, cu râs fals și falsă bunăvoință

Teatru joacă pe scena vieții numai… Cu a multora bună credință!

N-ați auzit?… Actori ieftini, de două parale!… De mahala!

Te-nghesuie-ntr-un colț, mutește!… Să-ți poată apoi lua viața!

A 

A 

Dar timpul judecății, cândva va suna!… Pe negândit!

Doar nu tu ești acela care ai asupra vieții altora de rânduit!?

Iar în viață, până plecăm, toate drumul drept singure și-l vor găsi…

Sau nu ai știut că nu putem lăsa în urma noastră… Datorii?!?

* 

In lumea mare

Azi… Am strigat in lumea mare…
… Sa scuip obrazul necinstit!
Ce m-a cules doar c-am fost floare…
… Si numai m-a batjocorit!

… Caci anii mi-au umplut paharul
Si nici un strop sa mai incapa n-a mai vrut…
… Nici macar ca sa-mi mai stinga jarul…
Ce sufletul mi-a ars… mocnind tacut.

Caci n-am avut nimic din viata
… Cand bucuria-i i-am uitat…
M-am afundat in mersu-i numai… Ca o roata!
… Ca sa mai pot cumva sa o strabat.

Dar ochiul n-am putut inchide
… Iar gandul pace nu mi-a dat…
Caci am trait din deznadejde…
… Cum poate fi asa ceva adevarat?

… Caci ramasei inca copilul sceptic!
Ce totusi mana-n… mana lui i-a dat…
… Si sufletul, la fel ca floarea… La netrebnic…
Pana la ultima petala, i l-a dezbracat.

… In urma a ramas copilul fara vorba… Tulburat!
Ce nu-ntelege… Cum de l-a momit?
… Caci el crezu ca lumea-i buna!… Tine cuvantul dat!
Cum sa-nteleaga… Ca o masca l-a ademenit?

Dar a ramas si acea fata, la pragul de a fi femeie!
… Ce numai pentru unu-anume s-a pastrat!
Dar pentru asta-n loc respect sa i se deie
… In plina fata… Doar i s-a scuipat!

Iar din femeia ce abia-nflorise… mai traieste
… Cand nevinovatia i-a hulit-o un bastard
Doar o ruina… Ce viata cu neliniste o rascoleste!
Ca Icarus!… Ce aripile bine si-ar lipi… De ar lasa hazard.

… Insa femeia pura ce-n mine a ramas…
Cum stie ca n-a fost aceea… care sa fie i-a fost pus
… Si astazi mutei intrebari… In lumea mare ii da glas
De ce un farizeu, cu masca de barbat, in fata mi-ati adus?

Cu glasul deznadejdii… Azi, in lumea mare
I-am strigat!… Ca sa-mi pot moartea randui!
… In ochi sa o privesc… Dar cu rabdare!…
Ca i-am putut… obrazul prefacut dezvalui!

Dar inteleg… Prin toate astea azi trecand
… Ca timpul… Chiar nimic nu va schimba…
Nici omul… Nici greseala… Cand in el crezand
Unui iezuit platii!… Fara sa banui…Chiar cu viata mea!

Soarelui

Eu sant iubita Soarelui!… Demult asta o stiu… N-am cum sa cad!
C-oricat in arsita-i m-as lafai, stiu… Nu pot!… Nu pot sa ma ard!
Si stiu doar… Cum ma mai iubeste!
Si nici nu ma va omora!… Nici sufletul nu-mi va ciunti!
Si nici nu ma va arunca… Nu m-o lasa in urma lui si va pleca departe
Cand bolta zi de zi… de la rasarit, pan’ la apus strabate.

*

Si stiu!… Si maine va veni… Si iar ma va iubi…
Si zi de zi… Si an de an… Pan-oi inchide ochii, mereu asa va fi.
El este singurul care patrunde adanc… in suflet la mine.
Ce ma cunoaste! Care stie… Mi-e rau?… Sau mi-este bine?
Cel care sufletul… asa cum mi-am dorit, mi l-a invaluit
Cel care… pana si inima-mi ciobita mi-a incalzit!

*

Dar ganduri negre, in stoluri, vointa mi-o infrang…
Si-atunci adanc in mine, in inima mea, plang!
… Cum mai plang!
Si-n largul marii cum m-as pierde… si-as vrea sa ma afund
Caci nu stiu sa inot… Si sa o fac, nici n-as avea-o-n gand!

*

* … Dar cand inapoi… La tarmu-i doar privesc…
Si vad cine la mine asteapta… Nu pot!… Nu pot sa indraznesc!
Dar stiu… Cand gandurile negre iar ma invaluiesc
De cate ori atunci… Doar in secunda unui pas privesc?!

*

Si-n ultimul meu drum, atat l-as mai ruga
De despartire, pe frunte sa-mi mai daruiasca raza sa
… Asa cum a facut-o si la mama mea!
O ultima raza doar sa imi mai dea… O raza de lumina!
Sa uit… ca pe acest pamant am fost deja tarana…

*

Dar stiu… Aceasta dorinta nu-mi va putea indeplini…
… Caci pentru despartire… Cum tarana eu voi fi!
Dar poate… C-am fost iubita lui isi va mai aminti?
… Si atunci, in acea zi, pentru mine si mai puternic… Atunci va straluci?

*

Eu sant iubita Soarelui!… Demult asta o stiu… N-am cum sa cad!
C-oricat in arsita-i m-as lafai… Stiu!… Nu am!… Nu am sa ma ard!
Si stiu doar… Cum ma mai iubeste!
Si nici nu ma va omora!… Nici sufletul nu-mi va ciunti!
Si nici nu ma va arunca… Nu m-o lasa in urma lui… Si va pleca departe
Cand bolta zi de zi… de la rasarit pan’ la apus strabate.

*

Si stiu si maine va veni… Si iar ma va iubi…
Si zi de zi!… Si an de an!… Pan-oi inchide ochii, mereu asa va fi!
El este singurul care patrunde adanc… In suflet la mine.
Ce ma cunoaste!… Care stie!… Mi-e rau?… Sau mi-este bine?
Cel care sufletul… Asa cum mi-am dorit, mi l-a invaluit…
Cel care … Pana si inima-mi ciobita mi-a incalzit!