Șapte zile, șapte fapte
Șapte-n primul strop de lapte
Șapte, c-am răzbit din noapte!
Șapte-oi fi și numai șapte!
*
Șapte, ca la sân adus
Șapte, ca în leagăn pus
Șapte ancorat în mine!
Șapte îmi va curge-n vine!
*
Șapte… Că îmi dau o casă
Șapte… Că mă pun la masă
Șapte… Că mi-au dat un nume!
Șapte!… Ca să-i port în lume!
*
Șapte prinși în ochiul minții
Șapte care-mi spun părinții
Șapte ani!… Atâta!… Șapte!
Șapte în ecou de șoapte!
*
Șapte-n floarea primăverii!
Șapte până-n pragul serii!
Șapte ani cum au trecut…
Șapte în necunoscut!
*
Șapte ani pentru un start
Șapte oamenii despart!
Șapte-n suflete intacte…
Șapte ani înscriși în acte!
*
Șapte… Firu-nțelepciunii!
Șapte… Păcura genunii!
Și pentru fărădelege…
Șapte scriși de altă lege!
*
Șapte ne fac oameni!… Șapte
Ca-ntre zi și între noapte
Șapte ani!
… Atâta…
Șapte!
*
Șapte ne ridică
Șapte ne și pică
Și… La o adică…
De ei avem frică!
*
Comentarii recente