Sub roua sa ma fi deschis…

Pacat ca in noroc nu am crezut

Sa stiu ca pasii mi-i purta de la-nceput

Spre tine numai… Si ca chiar ne vom gasi

Cum inima imi picura in cristaline poezii!

 

 

Pacat ca n-am aflat de tine

Decat cand inima plangea in mine

Cand rasplatita fui, pentru a dragostei dovada

De mascariciul ce-si dori… Doar rusinata sa ma vada

Cand sufletul, decand ma cauta, ii fuse impacat

Zicandu-si ca fapta-i planuita… Nu e un pacat!

 

 

Pacat ca prea tarziu te-am intalnit

Cand sufletul mi-era demult cernit

Si-aproape toate portile imi fura ferecate

Sa nu mai pot un drum deschis strabate!

 

 

Pacat ca-n loc sa-mi imbratisez zorii

Vedeam pe cerul nostru uneori si norii

Si ce crezui ca ridicai, cu-ncrederea in tine

Se clatina sub a furtunii teama, ce-mi bantuise-n vine.

 

 

Caci daca viata ti-a hulit-o un hot ce te-a infasurat

E banuit

… Si-omul cinstit!

Si Doamne… Cat e de pacat

Ca-n loc speranta sa-nfloreasca

Dezamagirea-ti uzi in glastra!

 

 

Pacat ca dupa o asa rusine

Pipernicita a ramas si-ncrederea in mine

Si daca, langa al meu umar, te stiam nedezlipit

… Insa o treapta sa cobor… n-am reusit!

 

 

Si-asa imi picura zadarnicia, cu gustul ei amar

Secundele prea multe la blestemat cosmar

Cand cercul se strangea neincetat

Stiind ca drumul nu mi l-am gasit cu-adevarat…

 

 

Caci ce-am salvat dupa parjolul urii

Mai abitir stransei la piept… Sa nu-mi mai fure ulii

Si chiar o dezbracata, in fata vietii, sa raman

Cum si-a dorit-o sa ma stie acel roman pagan

*

Care-mi ceru… Increderea in el sa-i dovedesc!

… Despre semnul iubirii ce sa mai vorbesc?

Si de-am riscat

… Vazand in el barbat

Cum… Sulita in mine-a implantat!

… Si dupa ce m-am fript

Ca gheara-n suflet si-acea teama mi s-a-nfipt

Si-n ani, nu mai putui s-o depasesc

Ca poate nici criteriile altor poame nu indeplinesc

Si-atuncea… Iarasi pe nimic m-oi darui!… de fac un pas

Si mai degraba… Ca un melc, in mine m-am retras!

 

 

Si nu-mi ramase decat sa mai astept

Cu teama care imi zvacnea in tampla si in piept

… Ziua ce sigur vine… Poate maine?

In care totul se va darama in mine

Cand ranile mereu vor sangera…

Tanguitor m-or cauta

Cand cu secunda ma mai lupt

Caci din otrava eu ma-nfrupt

Si cum nu stiu face-altcumva

Rabdarea e salvarea mea!

 

 

Da-n maneca?… Ca si Bufonul

Ce astfel isi acorda tonul

Cand asa isi facu el parte

Uite!… Si mie-mi puse-o carte:

Secunda poate-o scriu cand arde…

Ca daca-s sfasiata adanc

Ca sa traiesc… Asta mananc!

 

 

Pacat c-asa-mi petrecui veacul

Si de plecai… S-aiba saracul

Tihna sa-si lustruiasca viatza

Cand nimeni nu-i dezgoli fatza!

 

 

Si azi, cand timpul a venit

Ca in pahar n-am prididit

Sa-mi inghit lacrimile scurse in ropotul de ani

Asa cum inima impietrita-si stranse bani

Cand tot platesc pentru-o greseala

Ma pomenii cum siroiesc din vesnica mutzeala

Sa povestesc despre a vietii scoala

Si mascariciul multumit cu pretu-i derizoriu

Dar azi, onoarea-i fac scriindu-i un memoriu!

 

 

Dar parca si-asta ne e dat

Ca si ursita care ne-a legat

Pana plecam… Facem curat!

Eu am facut!

Daca nu pot s-o iau de l-a-nceput…

 

 

Pacat c-ai primaverii noastre muguri

Mi se frangeau sub indoieli, cu lacrimi adunate-n struguri

Cand chiar nu mai credeam ca dupa o asa dezamagire

Mi se va da o sansa la cel mai precar corn de fericire

Si daca, in furtuna, muta am ramas

Adeseori, nu aveam glas

Cand gandurile, ca o moara, framantau

Si cu trecutul, iar si iar, ma macinau!

 

 

Si totusi, ca nedespartiti trecuram toate-aceste

Si chiar de-ti pare rau ca nu traiesc a mea poveste

Cum eu in taina mi-am dorit…

Ce poate prea perfecta este sa se fi si indeplinit

In cuibul nostru-asa modest, cand timpul ne-a mai scuturat

Noi si mai strans, unul de altul, ne-am legat

Si-apoi… Radeam, candva… Ca de un ghimp

Ce scos era, cand venea timp

Si-odata, chiar ne-am intrebat:

… De ce se-ntampla asa ciudat?

Oare este prea bine cu noi doi

Si de nu-s altii intre noi

Ne-o tot catam cu dinadinsul?

Si-atunci, uitai pe loc si plansul.

 

 

Si azi aud… Cum deunazi

Acel prieten povesti…

Cum multi, ce chiar de toate-avura

S-au rasfirat ca o frantura

Ce-n acel tot nu fu bine legata

Chiar daca anii… Se straduira la liman sa-i scoata!

… Dar ei… Parca n-au pretuit

Ce l-a-nceput de drum si-au randuit…

*

Si nu uitai nici cum ne spuse, deodata

Ca ce e legamantul… Si cum in viata ar fi data

Cand avem asa putine de ales…

Noi i-o dovedim c-am inteles!

 

 

Ca sa gandesc acuma, iata

La ce-mi spunea prietena-ntrebata

Unde-am trimis prima Balada…

Scriindu-i ca si-n a ta mana o lasai sa cada…

Cum ca din nou i-ai dovedit

Ca esti barbatul care numele-a cinstit

… Si ea nu crede de-ntalnit

S-auda cum sotul cuiva

Ii sta sotiei alaturea

Dup-o poveste ca a mea

… Ce-mi roase toata linistea

Cand mie-mi sta… Ca-n piatra daltuit:

Pentru nimic m-a terfelit

… Un hot care m-a pacalit!

 

 

Iar de gandesc si la acest rastimp

Decand tot scriu si nu am timp

Pe toate ca sa le mai fac

Ca uite, tot nu pot sa tac…

Ce sa mai zic… decat inca o dat’:

Mare pacat!

… Ca primaverile acelea ni s-au tulburat

Cand am pasit spre implinire

Sa aflu ce-i dovada de iubire

Dar nu o mai stiui cum sa ma las imbratisata

Fara de umbra vesnica a mortii picurata

Si in loc tie, sub roua sa ma fi deschis

Ca un boboc de crin ce nu a fost de un pagan ucis

… Tot rasfoi, orice fisura, pe urme de abis

Ce visul vietii intr-un cosmar mi-a-nchis.

 

 

Dar azi, tresar in acea vreme

Cand ma trezesti… Nu prea devreme

Si primaverilor pierdute

Le plang, in urma, pe tacute

Iar cand prin pat ma cauti, iara

… Stiu ca te am ca pe-o comoara!

 

 

Caci pana azi… Si de-s mai negri norii

Bufonul divulgand cu tactica de-a-si imbalsama zorii

Cu iz de moarte povestind… Ce-l duse la victorii…

Am invatat ca deseori…

Soarele straluce printre ei… Sa te-nfiori!

 

 

Si din rabdarea sfanta, tot ciugulesc ca dintr-o paine…

Cand la secunda iar ajung si nodul roade-n mine

Dar tare-as vrea sa vad ce-mi mai aduce ziua cea de maine…

La fel cum parul incaruntit nu veau sa mi-l dezmint

Caci de-oi pleca… Cand ma pierdui in al minciunii labirint

N-ar fi pacat… Singura sa ma mint?

*

Cand in suflet de fata…

… Viata imi mangaie fata si parul incaruntit…

Canonul timpului imi este-al lacrimilor martor… Ce in obraz mi-au daltuit.

Dar  n-am de ce ascunde oglinda… Senina sant, in ea, sa ma privesc!

… Numai adancul ma nelinisteste… Unde razbat, cand le destainuiesc!

*

Caci, pripasita fui intr-un colt numai… Cautand, de inceput, cuvant potrivit

Dar navali a zgurei avalansa… Hranita de murdarul, in suflet de azi, talmacit.

… Si asa manata, privii cu uimire… Ca nu alinarea am sa o gasesc!

Si ca adanc… Tot mai adanc, vrand face lumina… Murdarul intreg scormonesc.

*

Caci nu am putut sa descopar femeia… Cand in suflet de fata m-a batjocorit!

… Si cautandu-mi mereu drumul… De repetate ori, din nou, am amutit.

Mereu m-a prins, in a lui gheara, talazul furtunii ce din senin a dezlantuit

… Mereu m-am intrebat… Pentru ce?… Si ce haita… Asa!… m-a haituit?

*

*

Mereu razbate un tacanit de poarta, Ce deschisa ramase cand furtuna a izbit

In secunde sa imi toace anii… Dezvaluindu-mi zadarnicia vietii de om ratacit!

… Si daca azi, deslusesc si mai bine haita… Care in adancuri m-a ademenit

Furtuna din senin se redezlantuie-n mine… Fara sa-i gasesc rost sau sfarsit!

*

Dar ce condamnat pe viata… Fara vina si fara proces!… s-ar putea linisti

… In stiinta ca nesocotitii i-au dat sentinta… Fara macar in ochi a-l privi?!!!

Ca pe bunul lor mi-au matrasit viata!… Ca acelui pestisor de largul marii captat

Pe care, rechinul hamesit in vizir il ia… Caci numai sa-l devoreze a asteptat!

*

… Insa minuni se intampla adesea… Si cand marii, atata urgie, ii e de ajuns

Mai scuipa cate un rechin imbuibat… Ca dreptatea… La lumina sa fi strapuns!

Atunci, fata i-o poti citi…  Cu litera mocirlei in care nedreptatea a inotat…

… De la a timpului moara docila… Rabdarea sfanta… De-am fi invatat!