Doar ea stia asa …

… Usor si mult spunand!

Ca pana pe hartie

Ce-ar vrea nu doar sa scrie…

Trimisa de un gand

Mai mangaie un rand.

 

Stiu!… Asta-i poezie!

Descrie armonie

Ca valul inspumat

… Dar nu involburat!

Te ia cu el in leagan

Si te dezmiarda chiar

Si cand ti-e dor de tarmul

Unde-ai poposi iar

Te duce fara rugi

La cer chiar ca sa urci!

*

… Acolo und’ te-a leganat candva

O mana prea sfintita… A mamei!…ce stia

Ca meriti toate cele… Cand viata ti s-a dat

Doar ea stia asa si s-a rugat

„Nicicand sa nu cunosti dezamagirea!”

… Caci ea, doar cantarise, ce-i iubirea.

*

Iubirea cea adevarata!

… Nu toanele ce ne doboar-odata

Cand nu ii pasa unuia de altul

Se vrea doar stapani, ce ochii i-a luat la al saracul

… Si apoi vine alta… Vine altul!

*

Dar poate ca norocul iti surade in iubire

Chiar daca nu pana la implinire

Si o cunosti cu al ei farmec si cu pietate!

… Dar nu ca bagatela luata fara demnitate

Cand unul a jucat cu falsa carte

Scotand-o de sub masa… Fara a clipi

Bombandu-si pieptul de maimuta ca sa-l stii! 

*

Si-atunci ai scrie despre ea ca despre-o intamplare

Chiar daca trista inca si mai doare

Dar ai gasi poteca potrivita

Intelegand ca omul… Multe nu merita…

Caci prea se straduie, numai s-arate ca e aratos

Dar buzele-ti insangerezi in marul acru, viermanos!

*

Dar tot ti-ar curge vorba mladioasa pe hartie

Iar mana ta despre atatea ar mai scrie

Cum pe la oarecine mai citesc

Ca despre-o poezie-aici scriind… Iar sa-ndraznesc

… Ce mi-a dictat-o inima, cuvantu-i strabatand:

… Usor si mult spunand!

 Ca pana pe hartie

Ce-ar vrea nu doar sa scrie…

Trimisa de un gand

Mai mangaie un rand…

 

Cu versuri de nu ma uita

As vrea sa scriu o poezie… Cu versuri cum nu au mai fost
Ce le-ar canta o melodie… Despre povestea fara rost!
Destre minciuna si tradare… Ce au mocnit in erezie…
Intr-un om ce s-a dat doar altul… Dar n-a putut asa sa fie.

Caci prea tarziu si-arata firea adevarata un intrus
Si prea tarziu se deschid ochii… Cand altu-n el ai presupus.
Iar daca ai facut greseala… chiar viata-n mana lui s-asezi
Iti va plati cu randuiala ce si-a-nsusit-o… De procleti!

As vrea sa scriu o poezie… Despre povestea fara rost...
Si despre viata care astazi… este mai mult decat a fost…
Caci intrebarea scormoneste!… Trecutului nu-i da ragaz!
Si dupa ani, privind in urma, imi curg siroaie pe obraz.

Caci tot nu pot cuprinde… josnicia cu care m-ai tarat aci!
Cum ai putut face-asa ceva, cand harul ti s-a dat de a gandi?
Cat de neansemnata… Un nimic!… mi-a fost viata-n mana ta… De aruncat!
Cand si o bestie flamanda… O sansa sa imi lase… s-ar fi indurat!

As vrea sa scriu o poezie… Cu versuri de nu ma uita
Ce-as scri-o-atunci doar pentru tine!… Sperand sa-ti rupa inima…
Caci stiu!… Tu n-ai scrie scrisoare… N-ai scrie versuri sa te-alini!
In inima-ti de tabla goala… Nu poti cuprinde-asa simtiri!

Dar ce sens ar avea aceasta… cand tabla numai va suna?
Nu i-am cantat o data oare?… Si ce mi-a zis apoi?… Nu ma uita?
Si pentru ce toate le-as scrie, cand ne-am fost numai straini?
Cand nici sa ma cunosti n-au indurat-o… ale tale stalcite radacini?!

Caci de ar fi putut fi altfel… Cu respect!… Cum ne-am mai fi apropiat!
N-ai fi lasat in urma ta numai pe-acela… Ce n-am sa-l inteleg vreodat’!
Si n-ai fi azi, decat strainul… Doar umbra fara noima din trecut!
Ce ma-nsoteste!… Mi-este ironia soartei!… Absurditatea ca te-am cunoscut!

Nu vei fi nici macar unul dintre cei ce pasul cu mine au facut
Chiar daca pentru doar momente… usa sa le deschid am vrut.
Ei m-au tratat cu generozitate… Cu respect!… Barbati maturi!… Chiar pe deplin!
Eu i-am rasplatit cu o sinceritate, ce n-o poate cunoaste un meschin.

De cate ori mi-as fi putut face si eu un joc cu viata altora
Caci mai putin as fi avut atunci sa pierd, decat fiind de partea ta.
Nu numai intelectul mi-am intrebat… Inima a facut un pas mai departe…
Iar gustul dezamagirii l-am simtit… Fara sa-l cunosc din vreo carte!
Tu ai putut face asa ceva!… Cu atata scoala!… Eu, nu! Daca le-am presupus!
Si asta era diferenta dintre noi… Ce niciodata, alaturi nu ne-ar fi adus!

Am vrut sa scriu o poezie… Cu versuri cum nu au mai fost…
Ce le-ar canta o melodie… Despre povestea fara rost…
Dar uite cum s-a schimbat rima… Realitatea carma si-a zmucit!
Cuvintele cad impietrite… Pentru povestea fara rost tesuta de un ipocrit.
De ce ti-as rupe inima… cand nici macar aceasta nu ai merita!?
Caci prea frumos si prea adanc sa simti… Ceea ce tu nu poti!… Ar insemna…