… Poezia?

 … Ce vrea sa fie poezia?…

O poza ce-ai cuprins-o-ntr-un chenar

Cand domolita-ti este frenezia

De a-ti desprinde gandul din al cuvantului clestar!

 

 

Cu o idee sare-ntai scanteia

Ca-n hora simtamintelor deodata sa te bage

… Ca esti barbatul sau femeia…

Redesteptand trecutul, ca un ciclon te-atrage.

 

  

Acuma, nu mai ai scapare!

… Cu un prim gand te-ai si incatusat

Cand din clestarul cuvintelor scormonitoare

Tu esti prizonierul ce trebuie salvat!

 

 

Solutii sant intotdeauna… De prisos!

Dar in matematica cuvintelor ce-asteapta

Din gluma, jocul devenit deodata serios

Pe-a fanteziei pana, drumul tot ‘ti-l indreapta.

 

 

Pana la finalul ideal

Dorind sa prinzi deplina armonie

A gandului cutreierand prin vale si prin deal

Ai fi putut sa scrii… A cata poezie?

 

 

Si mai uluitoare e fotografia

Cand pojghita impresiilor plezneste deodat’

Ca in cuvinte deja oranduite… Elegia

Din fagure curgand, lumina vietii sa o fi aflat…

 *

Insa nu a fost… ca sa fie

Ca o barca am ramas… de ani ancorata
La acelasi tarm… Si te astept ca sa vii…
Nu pe tine… Inselare!… Tu, fii blestemata!
Sufletul meu… tu niciodat’ n-ai sa-l stii…

Caci doar cate furtuni si tristete,
Inima pana sa-mi moara mi-au mai batut…
Inima ce doara mi-ai m-ai lasat-o!
In ziua cand altul ai fost… decat cel ce-am crezut.

Si doar cate furtuni si-ntrebari,
Sufletul mi-au mai sfasiat…
Cata tristete si uluire…
Ca nu ai fost decat cel… ce prea tarziu am aflat…

Caci eu nimic nu am fost pentru tine…
Am fost pentru tine… numai un joc.
Cum nimic!… Si eu cum am mai crezut in tine!
… Ti-am fost numai o jucarie!… O jucarie fara noroc!

Ca o barca am ramas… de ani ancorata…
La acelasi tarm… Si astept ca sa vii…
Nu pe tine te astept, Inselare!… Fii blestemata!
Tu sufletul meu… niciodat’ n-ai sa-l stii…

Tu viata doar mi-ai batjocorit-o!
Tu visele doar mi-ai furat!…
Tu ai plecat!… Si-ai luat totul cu tine…
De mine… De mine… nu ti-a pasat!

Caci eu mi-am dorit doar pe acela,
… Acela care ma vrea cum eu sant!
Care ma pretuieste si nu ma arunca…
De parca as fi un nimic… pe pamant!

Tu doar m-ai omorat!… Asta am fost pentru tine!
Stiind… Din cauza ta!… Cum gandul ma va mai chinui…
Caci cel la care am asteptat… pentru mine,
… Acela!… Acela… nu va veni!…

Dar unde o fi oare acuma?
… Ce ganduri oare l-or framanta?
Gandeste si el oare… ca mine?
… Ca drumul si l-a gresit?… Tot asa?

Ca a fost sa ma cunoasca pe mine… Dar din a ta prostie…
Nimic n-a mai fost si de aceea nu m-a gasit?
Ca ar fi fost cu noi doi… numai poezie?…
… Ca ar fi fost?… Insa nu a fost ca sa fie?

… Dar cum o mai stiu astazi… gandindu-ma bine…
Ca drumul meu oricum pe la tine… ar fi trecut…
Si iarta-ma daca numai atat… Numai atat am putut face din mine…
… Caci trecutul m-a ingropat!… Dar eu sa-l ingrop… n-am putut!

Caci doara m-am cunoscut prea bine!
… Am stiut de ce… Numai unuia vreau sa ma daruiesc…
Am stiut cata iubire pot purta in mine…
… Si mi-am dorit sa o si traiesc.

… Dar cand ti-e inima parjolita…
… Sufletul ti-a batjocorit…
Stiu!… Tu nu ma poti intelege… De ce pe ruina lasata…
… Pe urma n-am inflorit…

Dar eu stiu si cum ar fi sunat poezia…
… Si si cu ce rima as fi vrut sa o scriu…
Insa ce ne-a fost dat sa avem… Ne-a sters-o cu ignoranta…
… Si lipsa de scrupul… Un caraghios papugiu!

Si chiar daca nu santem departe…
De poezia ce mi-am dorit…
Nici asta nu pot intelege…
De ce pentru un mitocan… Tu ai platit?

… Tu stii ce i-am scris doar prima oara…
Ai zis sa nu ii trimit… C-ar avea copii si ca deja m-a uitat…
… Dar ca eu la fel copii voi avea… ca si el… Vreodata…
Pentru care am ceva de facut in viata… L-a interesat?

… De aceea i-am scris totusi… Scrisoare de fata!
Si rimele cum mi-au mai curs…
Acum are o carte intreaga sa-si bata…
… Caci obrazul… Sa si-l scuipe… Nu e de-ajuns!

Si cu asta sper sa pot trage…
Linia ce demult sa o trag ar fi trebuit…
… Sa inchei in fine capitolul in cartea-mi…
Despre marele nimeni!… Un inchipuit!

Caci poate astazi reamintindu-si de mine…
Norocul… ca in vremurile vechi iarasi ma va cauta?…
… Iar daca tot sant de atata timp laolalta cu tine…
Barca in fine o voi dezlega… Chiar daca stiu: In care larg m-as mai incumeta?

Ca o barca am ramas, de ani, ancorata…
La acelasi tarm… Si astept ca sa vii…
Nu pe tine te astept, Inselare!… Tu fii blestemata!
Sufletul meu, tu niciodat’ n-ai sa-l stii!…

*

… Acum, PULICA… uita-te la AIA mica!
Spurcata si goala!
… Inima!… BOALA!