Pentru ce m-oi fi născut?

Mângâiat-am ca zefirul toate florile din pom

Ca să-mi încâlcească firul blestematul pui de om

Căci ades asta-i răsplata de-i stai binelui ca scut

Că-n nemernicia lumii răul a tot renăscut.

*

Poți și lupii să-i dezlegi să te caute pe urme

Să te simtă mielușel… Să nu mai sfâșie turme

… Poți să te ridici ca om peste capetele toate

Fără-n scenă să te pui și cineva-n lumină scoate

*

Că îi susuri ca izvorul cristalin din vremuri dace

Dar năpârca n-o să uite că e totuși budihace

Că-i ținuse viclenia… S-o port toată viața-n cârcă

Cum ținuse descântatul doar la sân de babă-hârcă.

*

Și pe rugul meu de jale deznădejdea am crescut

Din zvâcnitul întrebării:… Pentru ce m-oi fi născut?

Și iar mă prindea vârtejul vieții-n care mă sufoc

Neputând să înțeleg:… Pentru ce acest amoc?

*

Nu e viața o-ncercare îndeajuns să preocupe

Când nu tuturor nectar picură-n ciobite cupe?

Nu putem fi laolaltă fără ca să ne strivim

Când și florile din umbră date-s ca să le privim?

*

Cum se pot suporta unii închirciți în târâtoare

Ca pe alții să îi frângă… Să plece la sărbătoare

Că au împroșcat urgia să rămânem dezbinați

… Să privim toate acestea oamenii adevărați?

*

Și așa golii pahare!… Cu cât venin a-ncăput

În suflet de frântă floare de un curat absolut

Cântărind zădărnicia… Devorată de-un scorbut

Pân’ scindai mărinimia din suflet de belzebut.

*

Și am înțeles acuma când în temniță zăcui

Timpul vorba-mi cântarea, cum ca fată o făcui.

Nu m-am irosit în van, linșată de-un prost-crescut

Și de mi-a luat avântul… Peste mine am crescut!

*

Să-mi fi profanat altarul ce-a făcut din mine om

Ca să mângâi ca zefirul toate florile din pom?

Să mai fi călcat pe-acasă să-l tot scuip și pe Isus

Ca năpărca blestemată ce-și mai poartă capul sus?

*

Cadă iară mâna dreaptă pe nedreapta ce cu sânge

Firul vieții-mi mutilă în răspăr, c-așa m-o frânge

Ca s-atingă sfânta cruce când la mă-sa se coboară

În lăcașul und’ și-adună avuții din tras pe sfoară!

*