Pe autostrada vieții

Haide, pân’ nu răsar zorii, în al lumii furnicar

… Pe autostrada vieții, să-i fiu timpului vicar

Și în febra căutării să mai facem înc-un pas

Că avem de cheltuit ce nu știm c-a mai rămas!

*

Când secunda scăpătată în nisipuri ni se scurge

Mai departe alergând, kilometri vrem parcurge

Înspre soare tot plutind… Ca nesfârșită caravană

Până s-o revărsa timpul spre tărâmuri de nirvană.

*

Când în ceafă mă apasă așteptarea spre ruine

Când și când mi-o-ntruchipează clipa care nu mai vine

Și-mi dezvăluie efemerul ce nu-l prindem nici un pic

Cum, în măreția lumii, vom rămâne un nimic!

*

Răsturnată stând în cale, ca o cutie de chibrituri

Ne dezvăluie-o mașină lumea temutelor mituri

Și noi trecem mai departe și în urmă o lăsăm

… Efemerul care sântem în secunde îl scăpăm!

*

Mai departe, mai departe!… Ne tot cheamă-ncetinel

O obsesie de fapte ce ne-o spunem că ni-i țel

Însă, în acel cocon numai asta-i pus la punct!

… Numai o periferie unde sufletu-i defunct!

*

Și, de privesc orizontul… Unde cerul stă pe mare

Mai degrabă n-aș întoarce o privire trecătoare

Când, în ceafă-mi stă-n ruina timpului demascator

Omul fără de culoare!… Ca nisipul mișcător!

*