Mângâiat-am ca zefirul toate florile din pom
Ca să-mi încâlcească firul blestematul pui de om
Căci ades asta-i răsplata de-i stai binelui ca scut
Că-n nemernicia lumii răul a tot renăscut.
*
Poți și lupii să-i dezlegi să te caute pe urme
Să te simtă mielușel… Să nu mai sfâșie turme
… Poți să te ridici ca om peste capetele toate
Fără-n scenă să te pui și cineva-n lumină scoate
*
Că îi susuri ca izvorul cristalin din vremuri dace
Dar năpârca n-o să uite că e totuși budihace
Că-i ținuse viclenia… S-o port toată viața-n cârcă
Cum ținuse descântatul doar la sân de babă-hârcă.
*
Și pe rugul meu de jale deznădejdea am crescut
Din zvâcnitul întrebării:… Pentru ce m-oi fi născut?
Și iar mă prindea vârtejul vieții-n care mă sufoc
Neputând să înțeleg:… Pentru ce acest amoc?
*
Nu e viața o-ncercare îndeajuns să preocupe
Când nu tuturor nectar picură-n ciobite cupe?
Nu putem fi laolaltă fără ca să ne strivim
Când și florile din umbră date-s ca să le privim?
*
Cum se pot suporta unii închirciți în târâtoare
Ca pe alții să îi frângă… Să plece la sărbătoare
Că au împroșcat urgia să rămânem dezbinați
… Să privim toate acestea oamenii adevărați?
*
Și așa golii pahare!… Cu cât venin a-ncăput
În suflet de frântă floare de un curat absolut
Cântărind zădărnicia… Devorată de-un scorbut
Pân’ scindai mărinimia din suflet de belzebut.
*
Și am înțeles acuma când în temniță zăcui
Timpul vorba-mi cântarea, cum ca fată o făcui.
Nu m-am irosit în van, linșată de-un prost-crescut
Și de mi-a luat avântul… Peste mine am crescut!
*
Să-mi fi profanat altarul ce-a făcut din mine om
Ca să mângâi ca zefirul toate florile din pom?
Să mai fi călcat pe-acasă să-l tot scuip și pe Isus
Ca năpărca blestemată ce-și mai poartă capul sus?
*
Cadă iară mâna dreaptă pe nedreapta ce cu sânge
Firul vieții-mi mutilă în răspăr, c-așa m-o frânge
Ca s-atingă sfânta cruce când la mă-sa se coboară
În lăcașul und’ și-adună avuții din tras pe sfoară!
*
OAMENI CA ŞOBOLANI 
Comentarii recente