Trenul vietii

 

 

 

Nu asteptam un tren anume… Chiar de eram pe un peron
Nu asteptam inca la unul… Caci n-asteptam la un bufon!
Eram, ca si la 15 ani, pe drumul ce mi l-am croit.
Stiam rabdarea pretui… Ca pasii bine sa-i gandesc, cand i-am pornit.

 

 

Cu 15 ani ma dezlegasem de acasa… Mergeam cu pas marunt.
Iar la liceu se tot zvonea, ca fetele nu toate la fel sant.
Si ce e barfa am aflat, iar realitatea aceea deloc nu mi-a placut…
Cum am stiut, ca in nici o tabara de-acolo… Nimic nu am pierdut!

 

 

Expansiunea curvelor si barfa erau si mai in toi la facultate…
Catva timp chiar mi-a parut rau… ca am intrat in asa societate.
Insa repede, prietene si prieteni deosebiti am cunoscut
Iar in anul doi… Pana si o curva mi-a fost prietena, daca a vrut.

 

 

Dar stiti cum e vorba… De faci greseala sa dai unei curve o sansa
Tot curva ramane si de se crede doamna… Si ca ar avea o clasa!
Asta mi-a fost prima invatatura in viata, despre ce face omul prost
… Ca sa il intelegi, bine este sa poti mai departe trece… Altceva n-are rost!

 

 

Apoi, vine bufonul… spunand ca tocmai cu mine in viata doreste pasi
Ma convinge sa parasesc peronul si ca pe mana lui bine imi va fi.
Zice ca acela este trenul nostru… Apoi ma va azvarli din mers!
Nici in cadere nu o sa-mi spuna… De ce, mi-a facut de unul singur proces?!

 *

*

Cum sa uit ziua la repartitie, cand tot uratul era in urma mea
Si parca soarta, cu amandoua mainile, atunci ma rasplatea!
In acea zi, 9 era numarul meu… Ca sa aleg aproape tot ce doream
Dar ca si visul meu de ani, mi se va indeplini… Nici nu o banuiam!

 

  

Puteam merge si acasa!… Locul era ca pentru mine… Atunci eliberat!
Caci in liceu, 5 ani de zile, chiar profesori de acolo mi-au predat.
Desigur c-am stiut ca altfel voi alege… Demult nu mai puteam alege-asa…
Cand firul care m-a unit, mi l-a strivit un cioflingar… Doar in prostia sa!

 

 

Si nu uit ziua, cand spre trenul vietii ciunte apoi drumul am luat   
Mai erau ore pana sa vina si prin oras, de despartire, am colindat.
Iar din tramvai, chiar fericita, lumea minunata o gaseam
Cat imi era de drept… O, Doamne… Ca inca nemaritata eram!

 

 

Nici pe baiatul din tramvai, care ma tot privea, nu l-am uitat
Si care in sfarsit, la o plimbare sau un film, m-a invitat.
Si cum in sinea mea, mi-am zis… Dupa ce-am refuzat
„De-ai stii baiete… In orasul tau, ultima oara, astazi am calcat!”

 

 

Iar ma revad pe-acel peron… Cand trenul de seara va veni
Am sa ma urc cu capul sus in el si numai voi zambi!
Gandesc cum toate… Pana la jocul pe care bufonul mi l-a jucat
… Chiar dupa dorinta mea ascunsa mi s-au realizat.

 

 

Vad geamantanul, ce in compartiment, deasupra capului ridic
Iar viitorului care ma asteapta, chiar bun venit ii zic.
Cred chiar ca jocul lui meschin in urma l-am lasat
Eram doar fericita!… Crezand ca-s libera!… Si ca nu m-a luat!

 

 

De-atunci calatoresc in acel tren… Neancetat!
Nu face stopuri, iar cosmarul, vazand cu ochii, e de nesuportat!
Mereu trecut!…   Mereu prezent!… Mereu amestecate!
Caci revederile cum mi-au mai amintit… De ce am invatat atata carte!

 

 

Nu pentru ca sa fiu mereu doar hartuita si fara libertate!
Nu pentru ca sa ma ascund… De mine si de toate!…
Nu ca pentru doar un idiot sa-mi spun mereu, pana la moarte…
Prea mult trecut!… Zadarnicie!… Prea mult… Eternitate!

 

 

Azi, trenul a facut un stop si cum demult am banuit
In larma Revederii, de acel vis urat, iar mi-a reamintit.
As vrea sa urc din nou in el, caci doar am reusit odat’
Si-aproape-as zice ca secunda, cand iar in om m-am inselat

Intr-adevar, cu ani in urma, sa trec un prag mi-a ajutat.

 

 

Sant sigura ca in subconstient asta chiar am stiut
Caci ma intreb… Cum altfel sa uit totul atunci as fi putut?
Azi n-am examene de dat sa imi fac griji ca poate m-oi blama

Pot face tot ce vreau… Pot scrie!… Doar pasul il mai am a invata!

 

 

Iar despre-acel stupid, cu fata ce o poarta azi, in poza ce-am aflat
Demult as vrea sa nu mai spun nimic… Chiar dac-a meritat!
Sa-l las in ignoranta lui, cum s-a placut…  Om de nimic!… Needucat!
Nu e decat calamitatea ce viata imi batjocori… Ce azi, in fine, am personificat!

*

 

Cu versuri de nu ma uita

As vrea sa scriu o poezie… Cu versuri cum nu au mai fost
Ce le-ar canta o melodie… Despre povestea fara rost!
Destre minciuna si tradare… Ce au mocnit in erezie…
Intr-un om ce s-a dat doar altul… Dar n-a putut asa sa fie.

Caci prea tarziu si-arata firea adevarata un intrus
Si prea tarziu se deschid ochii… Cand altu-n el ai presupus.
Iar daca ai facut greseala… chiar viata-n mana lui s-asezi
Iti va plati cu randuiala ce si-a-nsusit-o… De procleti!

As vrea sa scriu o poezie… Despre povestea fara rost...
Si despre viata care astazi… este mai mult decat a fost…
Caci intrebarea scormoneste!… Trecutului nu-i da ragaz!
Si dupa ani, privind in urma, imi curg siroaie pe obraz.

Caci tot nu pot cuprinde… josnicia cu care m-ai tarat aci!
Cum ai putut face-asa ceva, cand harul ti s-a dat de a gandi?
Cat de neansemnata… Un nimic!… mi-a fost viata-n mana ta… De aruncat!
Cand si o bestie flamanda… O sansa sa imi lase… s-ar fi indurat!

As vrea sa scriu o poezie… Cu versuri de nu ma uita
Ce-as scri-o-atunci doar pentru tine!… Sperand sa-ti rupa inima…
Caci stiu!… Tu n-ai scrie scrisoare… N-ai scrie versuri sa te-alini!
In inima-ti de tabla goala… Nu poti cuprinde-asa simtiri!

Dar ce sens ar avea aceasta… cand tabla numai va suna?
Nu i-am cantat o data oare?… Si ce mi-a zis apoi?… Nu ma uita?
Si pentru ce toate le-as scrie, cand ne-am fost numai straini?
Cand nici sa ma cunosti n-au indurat-o… ale tale stalcite radacini?!

Caci de ar fi putut fi altfel… Cu respect!… Cum ne-am mai fi apropiat!
N-ai fi lasat in urma ta numai pe-acela… Ce n-am sa-l inteleg vreodat’!
Si n-ai fi azi, decat strainul… Doar umbra fara noima din trecut!
Ce ma-nsoteste!… Mi-este ironia soartei!… Absurditatea ca te-am cunoscut!

Nu vei fi nici macar unul dintre cei ce pasul cu mine au facut
Chiar daca pentru doar momente… usa sa le deschid am vrut.
Ei m-au tratat cu generozitate… Cu respect!… Barbati maturi!… Chiar pe deplin!
Eu i-am rasplatit cu o sinceritate, ce n-o poate cunoaste un meschin.

De cate ori mi-as fi putut face si eu un joc cu viata altora
Caci mai putin as fi avut atunci sa pierd, decat fiind de partea ta.
Nu numai intelectul mi-am intrebat… Inima a facut un pas mai departe…
Iar gustul dezamagirii l-am simtit… Fara sa-l cunosc din vreo carte!
Tu ai putut face asa ceva!… Cu atata scoala!… Eu, nu! Daca le-am presupus!
Si asta era diferenta dintre noi… Ce niciodata, alaturi nu ne-ar fi adus!

Am vrut sa scriu o poezie… Cu versuri cum nu au mai fost…
Ce le-ar canta o melodie… Despre povestea fara rost…
Dar uite cum s-a schimbat rima… Realitatea carma si-a zmucit!
Cuvintele cad impietrite… Pentru povestea fara rost tesuta de un ipocrit.
De ce ti-as rupe inima… cand nici macar aceasta nu ai merita!?
Caci prea frumos si prea adanc sa simti… Ceea ce tu nu poti!… Ar insemna…