Pana la oase!

Sa tragem… In fine!… la groapa omenia

… Daca este a ipocritului ajunsa jucaria

De a ma trage pe sfoara… Pana la oase!

In al lui vartej… Sub lozinci fariseice… Mincinoase!

 

 

 

Caci, apoi, el mai departe va trece

… Cand nu al meu timp il va petrece!

Rece se va aseza la a vietii masa

Caci, de a mea… Desigur ca nu ii pasa!

 

 

 

M-a rasadit numai… Intr-o gradina pagana

Prea scump fiindu-i raspunsul cerut sa mi-l spuna!

Ieftine-i fura injurii, corbii strigandu-si, cerul sa imi smoleasca

 Ca nici macar ploaia sa imi mai priasca!

 

 

 

Abatuta intelesei ca treaza doar moartea m-a tinut

… In ai carei ochi sa ma scald… De cate ori am vrut?

Dar, dintr-o scanteie… Din adancuri m-am  intremat

Ca-n ipocrit obraz minciuna si fapta sa-i vreau de instemat

 

 

 

Caci viata altuia nu este de furat, cand viata daruieste!

… Dar viata nu ne iarta… Pe muteste…  Cum ni le ticluieste!

Caci, de ar fi stiut  procletul… Omenia mimata doar de falsele fatade

… Invatatura poarta!… Dar, cand cortina cade!

*