Cine numele ti-a dat?

*

Iubire, cine numele ti-a dat?
… Te-a cunoscut si-apoi departe-o fi plecat?
… La tine s-a gandit
Clipa de clipa… Sau din cand in cand?
… A revenit si tot in floare te-a gasit?

Si a gustat iar din nectarul tau?
… N-a avut cum afla ca poate fi amar…
Si uneori ascunde numai rau?
… Si iarasi a plecat?… Si iarasi lipsa ti-a simtit…
Dar timp sa te cunoasca bine… n-a gasit?

… Sau oare-a fost nesatuit?
Norocul multora… doar a ravnit?
La viata altora nu s-a gandit?
… Doar ti-a secat izvorul si-asa te-a nimicit?

Caci daca doar privesc in jurul meu,
Vad doar cenusa pe obrazul tau…
Vad numai scrumul si durerea ce in urma ai lasat!
… De aceea te intreb, Iubire!… Cine numele ti-a dat?

… Caci eu, care la tine am ramas,
Te-am cunoscut doar zi de zi… si ceas de ceas…
In tine am crezut dar n-am stiut ca mi-e norocul luat…
Si cum in ochii tai privii ca n-ai nimic de dat!

Caci daca eu cu totu-mi chiar m-am daruit,
El… El nu a gandit, la sufletul ce mi l-a parjolit!
Si cum atunci… dezamagirea, Zadarnicia… sufletul mi l-au strapuns
Si cum am inteles ca viata… doar in mana altuia mi-am pus!

Caci chiar si astazi cand cenusa trecutului s-a rascolit
Vad numai cu amaraciune ca nici o rana, dupa ani… tot nu s-a chituit.
Si numai o scanteie cum de ajuns a fost
Sa-l rascolesc trecutul!… Chiar daca stiu ca nu are vreun rost…

Caci nu pot intelege!… Cum de m-am inselat?!…
… De aceea te intreb, Iubire!…. Cine numele ti-a dat?

… Caci acasa doar de foc sa ne pazim ne-au spus…
Dar niciodata ce in tine sta ascuns!
De ce nu s-au gandit si nici un sfat n-au dat?
… Caci esti mai rea ca focul ce numai pielea ne-a secat!

Caci poate-avem noroc!… De foc ne-am vindecat…
… Dar tu mai rau cu moartea ne-ai involburat!
Iar daca mai traim, ranile n-am uitat…
Caci cum mai sangereaza… Si nu e de scapat!

… Si cum sa fie altfel cand nu te-am inteles?
… Si cand in tine-apoi nu am vazut un sens?
Dar ce sa avem oare de-nteles… din jocul tau ciudat?
Cand o gura… Sufletul la cer ne-a ridicat…
… Si tot aceeasi gura… In pamant, pe veci… ni l-a bagat?

Si astazi cand doar stiu… ca nu-i nimic de tine cu adevarat…
… Da!… Astazi te intreb, Iubire!…. Cine numele ti-a dat?

*

Cantecul

*

Aud un cantec de departe… ce nu-mi da pace unde sant
Caci chiar de-mi canta inima… doar triste versuri am in gand…
Si versurile ce le-am scris… de multe ori chiar mi-au cantat
Nu mi-au dat liniste apoi!… Sa le insir mi-au zis!… Neaparat!

*

Si cate ori doar lacrima… obrazul mi-a scaldat… Cantand!
Si cate ori cuvantul… s-a-nnabusit ca nodu-n gat.
Si cate ori apoi ca o fantana… lacrima mai rau mi-a izbucnit
Si cate ori apoi pe-obraz curgandu-mi… Tristetea nu s-a potolit.

*

Si din senin mi s-a dezlegat vorba… ce-n ani s-a strans neintrerupt
Ca sipotul cel nou ce prima oara… la vale-o ia.… Frana si-a rupt!
Si sufletul imi este ca si rana… ce nu mai este de legat.
Imi face griji… dar ma si linisteste… Ca mai am timp pana sa mor cu-adevarat.

*

Ca nu mi-e inima-mpietrita… Si-aud o lacrima curgand…
Si-aud si framantarea ce palpita sub fruntea-ngreunata-n gand.
Aud un cantec de departe… ce numai pentru mine-a fost compus…
De un marsav!… Cu juramintele-i desarte si false note… Doar de plans!

*

Si cat am vrut cu-acel departe, sa rup!… Caci doar nimic nu-mi mai avea de zis
Sa rup cu orice amintire… Sa uit durerea ascutita ce limba sarpelui a-ncins.
Dar nelamuritul gand ca vascul doar s-a aciuat. Mereu in rana rascolind, mi-a amintit
Despre Povestea falsa de iubire… ce un fatarnic… pentru mine si-a gandit.

*

Aud un cantec de departe… ce povesteste din trecut… Chiar despre mine!
Si despre juramintele desarte in care am crezut… Nebanuind ca poate-ascunde asa fire.
Aud un cantec de departe ce nu mai poate amuti… Dar cat mai e de distonat,
Caci e tesut cu marsavie, cu nedreptate, si cu ura… iar bucuria n-o s-o cante niciodat’!

*

Aud un cantec de departe… ce nu-mi da pace unde sant
Caci chiar de-mi canta inima… doar triste versuri am in gand…
Si versurile ce le-am scris… de multe ori chiar mi-au cantat
Nu mi-au dat liniste apoi!… Sa le insir mi-au zis!… Neaparat!

*

Si chiar de cantecele mele frumoase sant… caci inocenta sufleteasca mi-am pastrat
O elegie raman totusi in sufletu-mi hulit… unde-un fatarnic urma si-a lasat.
Dar cat mi-as mai dori-o astazi… sa nu mai pot sa povestesc
Insa tristetea nu-mi da tihna… Chiar de-mi doresc sa amutesc.

*

De aceea azi astept doar semnul… ce mi-a mai dat din cand in cand…
Si poate-atunci voi intelege ce a avut cu mine-n gand.
Caci nu cred ca doar sa plang povara sufletului ce mi l-a patat… asta mi-a dat
Cand candoarea cu amandoua mainile… Un sarpe!… Un fatarnic!… mi-a luat!
Si daca va veni raspunsul… mi-o fi avand si-asta de zis?
Caci tare-as mai fi curioasa… Ce ursitori mi-o fi trimis?

*