Tabula rasa

 

 

 

 

 

De cand pasesc pe-acest asfalt

Pricep mai bine pe-unde calc

Ca-n drumul meu, dadui si peste semeni

… Chiar daca bolile nu poti sa le asemeni.

Dar o concluzie se infiripa… Ca stampila

Citind aici, tot fila dupa fila.

 

 

Omul nu prea e rasfatat de fericire

Se roaga cerului ca pe pamant sa dea peste iubire

Si vad acum ca e aproape regula:

… Iubire-ai doar un joc necugetat!

Chiar nu-i nimic de ea?!

 

 

Si azi, gandind mai pe-ndelete

Iubirea poarta, ca si noi, mandrele plete

Dar cand putin a-mbatranit

Si-a ei podoaba s-a rarit.

 

 

Si doar spusei ca am oroare de chelie…

Caci tabula rasa poate-ascunde si prostie!

Dar cum sa aflu dedesubt ce o sa fie

Sau intr-un suflet marginit a fi pustie

… Care te trage in robie?

 

 

Dar ca s-o zic si mai amar

Asta e adevarul chiar:

Cand omul este muritor

Gandesc ca si iubirii ii place-acelas ton.

 

 

Sa sune ca sicriu uzat

Ce nu-l poti da la reparat

Ca daca-l mai atingi cumva

… Praful iti umple inima!

 

Cine numele ti-a dat?

*

Iubire, cine numele ti-a dat?
… Te-a cunoscut si-apoi departe-o fi plecat?
… La tine s-a gandit
Clipa de clipa… Sau din cand in cand?
… A revenit si tot in floare te-a gasit?

Si a gustat iar din nectarul tau?
… N-a avut cum afla ca poate fi amar…
Si uneori ascunde numai rau?
… Si iarasi a plecat?… Si iarasi lipsa ti-a simtit…
Dar timp sa te cunoasca bine… n-a gasit?

… Sau oare-a fost nesatuit?
Norocul multora… doar a ravnit?
La viata altora nu s-a gandit?
… Doar ti-a secat izvorul si-asa te-a nimicit?

Caci daca doar privesc in jurul meu,
Vad doar cenusa pe obrazul tau…
Vad numai scrumul si durerea ce in urma ai lasat!
… De aceea te intreb, Iubire!… Cine numele ti-a dat?

… Caci eu, care la tine am ramas,
Te-am cunoscut doar zi de zi… si ceas de ceas…
In tine am crezut dar n-am stiut ca mi-e norocul luat…
Si cum in ochii tai privii ca n-ai nimic de dat!

Caci daca eu cu totu-mi chiar m-am daruit,
El… El nu a gandit, la sufletul ce mi l-a parjolit!
Si cum atunci… dezamagirea, Zadarnicia… sufletul mi l-au strapuns
Si cum am inteles ca viata… doar in mana altuia mi-am pus!

Caci chiar si astazi cand cenusa trecutului s-a rascolit
Vad numai cu amaraciune ca nici o rana, dupa ani… tot nu s-a chituit.
Si numai o scanteie cum de ajuns a fost
Sa-l rascolesc trecutul!… Chiar daca stiu ca nu are vreun rost…

Caci nu pot intelege!… Cum de m-am inselat?!…
… De aceea te intreb, Iubire!…. Cine numele ti-a dat?

… Caci acasa doar de foc sa ne pazim ne-au spus…
Dar niciodata ce in tine sta ascuns!
De ce nu s-au gandit si nici un sfat n-au dat?
… Caci esti mai rea ca focul ce numai pielea ne-a secat!

Caci poate-avem noroc!… De foc ne-am vindecat…
… Dar tu mai rau cu moartea ne-ai involburat!
Iar daca mai traim, ranile n-am uitat…
Caci cum mai sangereaza… Si nu e de scapat!

… Si cum sa fie altfel cand nu te-am inteles?
… Si cand in tine-apoi nu am vazut un sens?
Dar ce sa avem oare de-nteles… din jocul tau ciudat?
Cand o gura… Sufletul la cer ne-a ridicat…
… Si tot aceeasi gura… In pamant, pe veci… ni l-a bagat?

Si astazi cand doar stiu… ca nu-i nimic de tine cu adevarat…
… Da!… Astazi te intreb, Iubire!…. Cine numele ti-a dat?

*