Prin pustiu si prin absurd

  

 

 

Ma-ntreba aseara vantul: Cum imi este?… si… Ce fac?

Dar pe loc ma batu gandul: Sa ii spun?… sau doar sa tac… 

Ca doar ce-o putea pricepe cand nu este viata lui?

… El nu e inchis in sine… Si mereu umbla haihui.

 

 

 

Si cum sa-nteleaga oare, de ce-mi este frig in somn

… Si adesea, de frisoane, nici macar nu pot s-adorm? 

De m-ar lua vantul cu el… Hat departe sa ma duca!

… Sa ma odihnesc nitel… Da-napoi, sa nu m-aduca

 

 

 

… Ca o vreme, sa mai uit cum ca viata mi se cerne

Prin pustiu si prin absurd… Caci mai mult… Nu pot discerne 

Cand insfacata fui de gheara unei creaturi rapace

Ce nu gandi… De m-o izbi… Cat rau imi poate face!

 

 

 

Iar vantul poate intreba!… Doar eu stiu ce-i in mine…

Dar cand spre cer m-oi ridica… Poate voi sti mai bine?! 

De ce lumina o mai vazui, da-n loc cu capul sus sa merg

… Doar voalul sfasiat imi puse… Si prin lumea mare-alerg?

*