Cantecul

*

Aud un cantec de departe… ce nu-mi da pace unde sant
Caci chiar de-mi canta inima… doar triste versuri am in gand…
Si versurile ce le-am scris… de multe ori chiar mi-au cantat
Nu mi-au dat liniste apoi!… Sa le insir mi-au zis!… Neaparat!

*

Si cate ori doar lacrima… obrazul mi-a scaldat… Cantand!
Si cate ori cuvantul… s-a-nnabusit ca nodu-n gat.
Si cate ori apoi ca o fantana… lacrima mai rau mi-a izbucnit
Si cate ori apoi pe-obraz curgandu-mi… Tristetea nu s-a potolit.

*

Si din senin mi s-a dezlegat vorba… ce-n ani s-a strans neintrerupt
Ca sipotul cel nou ce prima oara… la vale-o ia.… Frana si-a rupt!
Si sufletul imi este ca si rana… ce nu mai este de legat.
Imi face griji… dar ma si linisteste… Ca mai am timp pana sa mor cu-adevarat.

*

Ca nu mi-e inima-mpietrita… Si-aud o lacrima curgand…
Si-aud si framantarea ce palpita sub fruntea-ngreunata-n gand.
Aud un cantec de departe… ce numai pentru mine-a fost compus…
De un marsav!… Cu juramintele-i desarte si false note… Doar de plans!

*

Si cat am vrut cu-acel departe, sa rup!… Caci doar nimic nu-mi mai avea de zis
Sa rup cu orice amintire… Sa uit durerea ascutita ce limba sarpelui a-ncins.
Dar nelamuritul gand ca vascul doar s-a aciuat. Mereu in rana rascolind, mi-a amintit
Despre Povestea falsa de iubire… ce un fatarnic… pentru mine si-a gandit.

*

Aud un cantec de departe… ce povesteste din trecut… Chiar despre mine!
Si despre juramintele desarte in care am crezut… Nebanuind ca poate-ascunde asa fire.
Aud un cantec de departe ce nu mai poate amuti… Dar cat mai e de distonat,
Caci e tesut cu marsavie, cu nedreptate, si cu ura… iar bucuria n-o s-o cante niciodat’!

*

Aud un cantec de departe… ce nu-mi da pace unde sant
Caci chiar de-mi canta inima… doar triste versuri am in gand…
Si versurile ce le-am scris… de multe ori chiar mi-au cantat
Nu mi-au dat liniste apoi!… Sa le insir mi-au zis!… Neaparat!

*

Si chiar de cantecele mele frumoase sant… caci inocenta sufleteasca mi-am pastrat
O elegie raman totusi in sufletu-mi hulit… unde-un fatarnic urma si-a lasat.
Dar cat mi-as mai dori-o astazi… sa nu mai pot sa povestesc
Insa tristetea nu-mi da tihna… Chiar de-mi doresc sa amutesc.

*

De aceea azi astept doar semnul… ce mi-a mai dat din cand in cand…
Si poate-atunci voi intelege ce a avut cu mine-n gand.
Caci nu cred ca doar sa plang povara sufletului ce mi l-a patat… asta mi-a dat
Cand candoarea cu amandoua mainile… Un sarpe!… Un fatarnic!… mi-a luat!
Si daca va veni raspunsul… mi-o fi avand si-asta de zis?
Caci tare-as mai fi curioasa… Ce ursitori mi-o fi trimis?

*