Christos a înviat!

Din închisoarea vieții pământul îl străbat

Pe treptele cetății tot urc și-n urmă cat…

Mă uit că mi-s în lanțuri… La moarte osândită

Dar, dacă mă trezesc mă cat-a mea ursită!

*

Ca peștișorul sânt, ce-n mare-ar vrea să-nnoate

Dar, când să ia avânt, pricepe că nu poate…

Că-i încolțit de-un hoț și-n cale-i stau pereții

De care se izbește din zorii dimineții.

*

De ziua Ta, Isuse, când toți nelegiuiții

În slavă te ridică, făcând pe pocăiții…

Înfiripă-le-n suflet, ca șarpele, otrava

Că-n vorbele cinstite mestecă doar gâlceava!

*

N-ai fost, Tu, mielușelul la fel ademenit

Pe care îl cătară pân’ și l-au răstignit?

Și, de-i privești de-acolo, und’ te-or urma odată

Poți, Tu, să-i înțelegi cum cu minciuni te-mbată?

*

Nu-ți pun mereu cununa jigodiile-n toană

Și-ofrandele-ți aduc gândind tot la prigoană?

Dar Tu spuseși acelor care-s bătuți de soartă:

Și omul se ridică!… Credința nu-i deșartă!

*

Pricepi tu ce-i căința curgândă la prohod

Ce pe mărgean și-o-nsiră scârbavnicul irod

Și-aprinde lumânarea ca-n drumul lui dintâi…

Când Tu doar cunoști jalea vuindă-n căpătâi?

*

Când din izvorul vieții mocirla le e apă

Și-n plaiul mioritic zădărnicia-și sapă…

Pe dâra iezuiților scăldată în păcate

Străjer fie micimea când ceasu-n clopot bate!

*

Că-n lume, egumenii străbat poiana vieții

Și-n florile cu rouă toarnă nectar bineții…

Cu semnul Tău, Isuse… Așa m-ai îmbiat!

… La ceasul împlinirii: Christos a înviat!

*

*