Nu nesocoți iubirea… Ce-i un fir purtat de gând
Ce-apoi țese nemurirea viselor trecute-n rând
Prin a inimii bătaie… Din a sufletului sete
Să ne dăruiască-n viață un nectar… Ca să ne-mbete!
†
Nu nesocotiți iubirea… Ce ne leagă fără plată
Ce ne dă chiar înălțimea c-am cuprinde lumea toată…
Că nemuritori am fi… Când vom trece-nlănțuiți
Peste pragul ce ne-așteaptă ca al sorții rugăminți!
†
Nu nesocotiți iubirea… Când spre voi s-a înturnat
Când descoperim întregul ca femeie și barbat…
Când adânc în celălalt ne dorim să dăinuim
Căci, patrunsu-ne-a mirajul: Singuri nu o să mai fim!
†
Nu nesocotiți iubirea ca pe-un joc sortit ce ne încearcă
Când amprente lasă, neînțelegând minciuna ce-l înneacă!
Căci doar treceți pe morminte… Care nu se mai deschid
Și în loc de pietate răsplătiți cu ignoranța și raceala ce le-nchid!
†
Cum poți fi doar fericit și mi te crezi c-ai fi întreg
Când amprente îmi răsună peste timpul ce-l dezleg?
Nu pentru-ale tale vorbe mâzgălite, sau câteva mângâieri!
Numai moartea mi-a trecut peste suflet!… Astazi… Ieri…
†
*
OAMENI CA ŞOBOLANI 
Comentarii recente