Adică
de colegele PÂNGĂRITORULUI
cu un copil
,
muiere
și cu o curvă-n sulă!
______________
Și tot ADICĂ…
După mine
ȘI MAI STRIGĂTOR la CER
,
mitu-țâra gheorghe
VIOLATORU’ simulând PEȚITORU’
de mi-a furat
cu visul meu curat
si VIITORUL!
=
_______________
Nu știu de-am să reușesc
să le dau palmele meritate
cu câte aici povestesc
despre
BUHAIU
pe care au îndrăznit să mi-l prezinte
&
NU NUMAI ATÂTA
!!!
=
SĂ NU-MI DEA PACE
PÂNĂ NU AM ACCEPTAT
,
zicându-mi că
prietenia sinceră îmi prețuiesc
,
Dar
,
SIGUR
c-am să mă străduiesc să le găsesc!
_______________
Nici numele lor nu-l știu
după ce s-au măritat
dar sper că
,
după căcăreze
,
Dumnezeu deja s-a luat!
*
Pe BLOGUL
am ajuns să folosesc
92%
din capacitate
și
văd că numărătoarea inversă decurge-acum
CU
a vitezei luminii rapiditate.
De aceea
,
mă voi reduce în curând
numai la BLOGUL ce mi s-a ascuns până s-aștern pe-aici primul rând
CUM
DUMNEZEU gândi
ȘI CĂ
la câte am în gând
și că în lume ies despre NEOM strigând
,
despre un ȘOBOLAN hidos
a cărui piele e de-ntors pe dos
,
este mult mai potrivit pentru ce-am să-i pun în trog
…
Ca să-I troznesc pe-a cărții mele muche
Păduchele grozav de nici din Învățătura LUI n-a prins o buche!
*
DECI
dacă vă place
cum la POVESTEA GROTESCULUI am tivit
în curând
LA
VĂ INVIT!
*
ȘIRA SPINĂRII
facultatea-de-stiinta-si-ingineria-materialelor
=
METAL ca filozofie=momeală-n curvăsărie=despre om NIX= URGIE
-ce-mi-e-
colegialitatea-adevarata
*
*
POST, pentru un eventual fost!
… Ca de la Tatal NOSTRU, ca el stie ROSTU’!
*
CA SĂ NU CAD
*
Vezi c-ai răspuns într-un articol
… Chiar de mi-am zis că nu mai scriu…
A mia oară… la Ridicol
Dar
… de-om fi fost totuși colegi…
Mă liniștește de subscriu.
*
Astfel, și ție-ți mulțumesc
… Chiar dacă-mi sângeră iar pata…
Când din penel conturu-i mai tocmesc
Cu linii ce-mi frânseră spata!
*
Și eu trăii din amintiri
… Din mâlul meu cu deziluzii…
5 ani de rele prevestiri
Până trăsei alte concluzii.
*
… Cum m-aștepta zădărnicia
De ceasu-n mine nu mai tace
Și-n loc să știu ce-i bucuria
Am moartea-n viață a preface!
*
Și-am priceput de ce, retrasă
Subconstientu-mi cântarea
De nu-mi făcui un loc la masă
Cum sâmburele realității nu le flecărea!
*
Un om să fi găsit… Doar unu’!
Unu mai cu chibzuială…
Să le despoi eu Căpcăunu’!
… Să știe toți de-orânduială!
*
Așa, trecui doar ca o umbră
Îmi irosii acolo viața
De port în mine sigla sumbră
Așteptând să mă-nnece greața!
*
Cum zic… Să te ajut nu pot!
… Cum nu mă ajutai pe mine
De teamă că iar aș pupa-n bot
Broscoi scârboși cu false mine!
*
Și dacă tu crezi c-ar fi ură
Cum tot încerc să mă desprind
Atunci… Ce-o fi învățătură…
Când spun DESPRE
ADEVĂRAȚII mei COLEGI
*
https://oamenicasobolani.files.wordpress.com/2017/10/adevaratii-mei-colegi.jpg
*
*
CARE
CA SĂ NU CAD
MĂ PRIND
!!!
*
*
NUȚI Anton
26 12 2015
…
C-acu’ se duce ANU’… Cum v-a răsplătit GUZGANU’ Că DEGEABA v-ați cărat și voi în București ghiozdanu’?… Nu v-a invitat CA SĂ-I VEDEȚI și voi SALTEAUA După ce-n SCÂRBĂ o EXPUSESE Că pe-alta și-a FUTUT apoi CĂȚEAUA!?!… Nu v-a chemat și pe voi LA PELERINAJ Că doar cu UN FUTANGIU de 30 de ani mai rar se intră-n ANTURAJ!?!…
DAR
,
Ce zici de AFIȘARE…???
Nu dați ștafeta la CUPLARE
Cum o făcurăți cu HĂNDRĂLĂU’ bibi
Și
o FATĂMARE
???…
Că DUMNEZEU stă la VIRAJ
și uite numai, CE TIRAJ
CA SĂ VĂ STRIGE-ODAT’
:
LINȘAJ
!!!
*
*
*
♀ ♂
*
M1Orița
…
În anul 4 când m-aflai
… Când iarba răsărea
Și florile pe plai
C-o droaie de colegi
Chiar mă simțeam ca-n rai!
Eram iubită!
… Respectată!…
Și cu admiratori!
Mai așteptam doar timpul
Când mi se aduc flori.
Poate… În anul 5?
Sau chiar și mai devreme?
Dar, până vine ziua
Nu mă grăbesc!
… Că am destule teme!
Examene!
Proiectul!…
Dar când am terminat
Mă va găsi desigur
Acel bărbat-BĂRBAT!
Care m-a meritat!
*
Cum să fi bănuit
Cum pe mocnindul Splai
Lațul mi se va pune
Când cloacă e!?… Nu rai!
…
Ca m-or batjocori netoți!
Ai vieții mele… Hoți!
*
Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Vine ziua-n care
Se pune pe cale
Să-mi aducă jale
Un alai din 3
Ce-mi spuneau c-ar fi
Chiar colegii mei!
…
Dar nu ca Sfânta Treime
Pentru pomenime!
…
Caci ăștia-s doar atei
Când scriu despre ei!
… Si știu ce-au putut!
Și știu ce-au făcut!
Cum viața mi-au suflat
… În hăuri!… În vânt!
Ca pe-un corn de praf
Lăsând în urmă jaf
Când s-au pus la sfat
Cu-al lor legământ!
Trădare!
… La cer strigătoare!…
În suflet și-n cuvânt!
*
Și mai departe trecură!
De parcă…
Rău nu-mi făcură!
De parcă…
Nici nu mă cunoscură!
Ca azi, să le scriu!
33 de ani mai târziu
…
La trei nesocotiți!
Trei nenorociți!
Care mi-au pus crucea
Pân’ s-ajung răscrucea
Unde viața-ncepe
Numai pentru Lepre!
:
Trei!
CĂLĂII mei!
*
Numai pentru ei
A început viața
Cu clară dimineața!
Căci eu… La 24 de ani
Atunci m-am oprit!
Timpul, pentru mine
Cu ei a murit
Și până la 57 de ani…
Nimic n-am trăit!
*
De atunci, străbat
Secundele multe
Fără un sfârșit
Că moartea, sub frunte
Vrea să mă asculte
C-o să mă doboare
Când fug doar prin lume
Și știu doar un nume
Și nu-mi mai e bine
Când secunda-mi vine
Când roata mă cată
…
C-am fost Fată-Fată
De care idioți gândiră
Numai joc să-și bată!
*
Și-n ultima mea zi
Când mai credeam în rai
Fui în căminul meu
Pe-al Independenței Splai
Când două capre
Serioase crezute…
Nu dezmățate!
… Cum erau multe…
O argeșeancă
Și o brăileancă
…
Vroiau neapărat
Să stăm, pe îndelete
Deodat’… La sfat!
… Ceea ce tare m-a mirat!
*
Și cum prietene mi le credeam
… De drum
Timpul mi-am luat
Să aud… CE și CUM!?
*
Cu una, în liceu
5 ani m-am petrecut
În clase paralele
Unde doar prieteni am recunoscut
Însă, la facultate ne-am apropiat!
Sentimentul de „acasă“
Credeam că ne-a legat!
…
Cu brăileanca
De 3 ani, neîntrerupt
Somn liniștit…
În aceeași cameră am avut!
Și acum, se făceau doi
De când și soră-sa era la noi.
*
Eu eram la Mineralurgie
Și-aveam un vis
Ce-n Baia Mare
… Trebuia să-mi fie scris!
Făcusem practica acolo
Și orașul mi-a plăcut
… Și-apoi…
Cantecele din Ardeal
În suflet m-au durut!
*
Ele erau la Deformări
Și-mi spun, așa…
În zorii zilei
Ce apusul Vieții mele
Să însemneze avea!
… Ca unul… De la ele
Mă ginea!
*
Habar n-aveam de el!
…
Nu-l văzusem vreodat’!
…
De ce să îl fi cunoscut
Când Raiul mi-era dat!?
*
Și mi-l spoiau c-ar fi cioban
Și c-ar fi chiar ortoman
Nu unul crescut
Haihui… Pe un maidan!
…
Că s-ar potrivi cu mine
Și că îl cunosc prea bine!
De 4 ani de zile!
Că-i serios coleg
… Și la minte-ntreg!…
Care mă ochise
Și-așa le trimise
… Că singur era…
Și ca bărbat în viață stătea!
*
Dar, cum nu-l văzusem
Să-l știu nu gândeam!
Când doară știam
:
Sa mă leg de unul
… Încă nu vroiam!
Că nu-mi plăcea deloc
Așa… Din politețe!
…
Să întru ca musca-n joc
Sa spun băieților: „nu!“
Și să facă fețe-fețe!
*
Dar zile întregi
Caprele-mi treceau
Mereu pe poteci
Zicând că mă-ndrumă
Pe o urmă bună
Că ciobanu’, dacă m-a ochit
Nu le mai dă pace
Până n-am vorbit!
Și-mi tot repetau
:
… Ce ne potrivim!…
*
Azi… Când scriu aicea
Să nu ne crucim?
*
Pe-amândouă, Nuți le chema.
Spuse fosta colegă a mea
:
„Haide, Mari!… Te rugăm!”
A uitat să-mi zică:
În picioare o să te călcăm!
*
Tot mereu veneau
Și mă discutau…
Și cum caprele
Nu-mi păreau pestrițe
Căci eu nu credeam
Că învârt la ițe
Și că chiar prietene
Mi-ar fi fost
M-am lăsat convinsă
… Ca să îl cunosc!
Și dac-am promis
Eu cuvântu-mi țiu
… Ca ce este știu!
*
Dar, doar să-l văd
… Pe-un hol am îngăduit…
… La distanță!…
Când la curs ne-am fi întâlnit
Ca să-mi spun părerea
… Dar ele ciripeau!…
Ciocănitori!… Ce liniștea
Nu îmi mai dădeau!
…
Și dacă în ochi i-am zărit
Iar el mă privise zâmbind
Fusei de acord
O șansă să-i dau.
*
▲
Cât mi-aș dori înapoi să i-o iau!
Ca lui badea ciobanu’
Ce FECIORIA și banii ginea
Niciodat’ să nu-i întind mâna mea!
▼
Numai aceea
Cu care palma-i mânjii
Când, cojindu-se
Piticu’ cu chip de bărbat
Îmi dezvălui!
*
Și-așa mi-au adus
Caprele, în râs
Cu nesocotință
Și fără credință
În dreptul la viață
Ce-atârnă de ață
Ce în leagăn m-a pus
Până la apus
Când viață avui!…
Nu coșmar, dintâi!
… Când alții văd zorii
Iar eu numai norii
Și doar mă întreb
Cu ce le-am greșit
Să-i fi pomenit
Să-mi aducă mie
:
Nu un coleg cinstit!
… Ci-un hoț lustruit!
Nu un burlac serios!
… Ci-un curvar scârbos!
Nu om în lume ieșit!
… Ci doar un tâmpit!
Nu un om frumos!
… Ci doar un câinos!
Nu obraz curat!
… Ci doar cu var dat!
Nu un ortoman!
… Ci un bădăran!
Nu bărbat!… Ci-o cârpă
Crescut de o curvă!
Nu unul fără legătură!
… Ci unul cu curvă la mână!
Pe bibi sărăntocul
Ce-ar fi fost cioban
… De fură norocul
Când își făcea jocul
Cu sangele rău
Ca ascuns dulău
… Maidanez turbat…
Uns cândva, cu seu
Ce-n ascunzătoare
La apus de soare
O să-mi fie primul bărbat
Căci soțul să-mi fie-a jurat
Până m-a încântat
Ca tot la apus de soare
Sub a nopții perdea ascunzătoare
Coate goale, Lașul
Cu gol sufertasul
Căruia-i vine nașul
Să-mi fie DOAR… Călău’
Cu chipul demascat
Deodată… Dulău’
Ce pânda a încheiat!
*
Pe-un picior de plai
Pe lăudatul Splai
… Fără să o știu
Caprele-n pustiu
De atâtea zile
Spunându-mi idile
Ce-ascundeau pastile
Lăudând ciobanul și al lui buhai
Nimiciseră gura mea de rai!
*
Dar seara acum se lasă
Și-o să fiu acasă
Că doar am promis
Caprelor le-am zis
C-am să îl aștept
Când m-o căuta
Pe ciobanul care
O să-mi terfelească
Rânjindu-mi în față
Curând… Viața mea!
*
Ca de inceput…
… Că-i necunoscut
De emoții fieb
Și mă tot întreb
Dac-am făcut bine
Sau este greșit
Când în jocul ăsta am îngăduit!?
Dar acum, aștept!
… Cuvântu-i cuvânt! …
Când mă cheamă fata
Sigur, gata sânt!
…
C-o așteptam pe fata
Care păzea poarta
… De la Recepție!
Nu-i prima dovadă
Până o arăți pe toată?
… Pentru educație!
Și nu și Respect?
Nu aveam un drept?
*
Dar…
Sun-o piatră-n geam!
Gândesc…
Doar nu-i bairam?
…
De unde?!?
Este ciobanul ce gata m-a dat!
Gândeam…
Este posibil?… ???
Pe cine mi-au chemat?
Pe cine mi-au adus?
…
Ce domn cu educație!
… La curve doar dus!
…
Dezamăgirea-i peste măsură!
De ce-ncuviințai când aveam gură?
*
Chiar mă simțeam o curvă
… Că pasul i-am lăsat!
Asta nu era deloc galant!
…
Și-acuma, chiar că tremuram!
Nuuu de emoții!
… Pe mine mă uram!
Vroiam la baie să dispar!
Să nu aud de el!
Cu ăsta… N-o să mă-ntâlnesc!
Caprele să-l aibă dacă e vițel!
♦*
Acesta-i primul Omen:
… Dac-aș fi dispărut!
N-aș scrie la ciurucuri
Ce viața mi-au vândut!
♦
*
▲
Dar, până să fac pasul
Fata mă chemă
M-am dus să-i aud glasul
Și Piatra derulă!
▼
*
Așa începe timpul
Ce nu l-aș fi trăit
Că-n timp ce inima-mi creștea
Mereu am tot murit!
Căci, de gândesc mai bine
După ce în lațul lui m-a prins
Simțeam MOARTEA în vine!
Dar curajul să o recunosc
… Mi-am interzis!
…
*
*
*
Când studentele le-ntrebară
:
Pe cine mi-au adus?
Pe cine mi-au adus?
CAPRA primă sare arsă
,
pe loc
,
De CUR în sus!
…
„De unde să știm că cu el se culcă?“
…
,
nu-mi purtași burcă
Dacă
pe ĂST CĂCAT mi-l aduseși pe furcă
?
Nu imi spui, tu…
CE TE URCĂ?
…
Te întrebași CE-I DE CORDEL?
Uitași că-nvățam în BORDEL
și c-avea-n CURVĂ un țel?
…
Poate îi mai lingeți BOȘU’?
…
Doar i l-ați TATUAT cu ROȘU!
*
Nu vă faceți griji de CAPRE dac-oi da de ele
Că APA adusă de ISUS nu-i dată să se spele!
*
Doar o știe și-EL prea bine c-o țin tot ca DRACU!
=
Lâna lor de aur n-o prinde daracu
…
Cum n-a prins-o nici atunci când le durea în cur
Că eu cu MOARTEA mă luptam, cum sufletul mi-e pur!
*
*
Ca și-atunci
CÂND
FETELE______________ caprei lui ANTON
,
Care-i mai mult O VACĂ cum a vrut și-ea blazon
I-au lucrat în locul meu, puțin, în breton
Întrebând-o
… ca pentru amândouă…
De s-a simțit luată-n flintă
Și-a și venit la mine țintă ca să facă o plăcintă
…
cum FUTACU le-arăta cum și-l l-au umflat în ouă
Prin frăția lor de SÂNGE legați pentru viața nouă
…
Dacă plecate fură
De n-au putut gândi
Pe cine îmi prezintă de FECIORIA-mi fură
CUM
De-aia mă pândi
!?!
*
Și iată ziua-n s care nici măcar cu Mari limba nu-și mai udă
,
De unde și c-o scuză pân ce urma s-aud când vine așa nudă?
…
Când dă VACA lu Anton buzna în camera mea
Unde și capra lu Cîrstea tot adânc pe ea dormea
=
Tot ca o gărgăriță golită de substanță
Precum BUHAIU lor cu pula a reprezentanță
,
De-atâta s-au zbătut ca să topesc odată acea distanță
…
De AZI dezvăluie... o dată-n plus… totala discrepanță
Între ce sânt încât vreau doar să mor
Și aste creaturi complice la OMOR!
*
Și vine țintă VACA
,
Cum eu, și mai TĂCUTĂ, nu-i hâțânasem craca
…
Și, dintr-o răsuflare
Își dă cu BALIGA și ultima DUHOARE
…
„Auzi ce mi-au zis și ASTEA…!!!„
*
( )
Probabil că și alții i-au mai zis-o, de-atunci n-a mai tăcut
D-așa-ncălțată n-o crezui… Cu tot ce mi-au făcut!
( )
*
…
Zise „doamna„___________ Ca era măritată
Și eu că e o doamnă o crezusem… Nicidecum o limitată
:
„N-ați putut, fă, să vă gândiți PE CINE îi prezentați lui Mary?”
,
De-așa se șifonă de și veni să-și scuture toți perii
Ca să-i cunosc mai bine conținutul AVERII!
*
Așa că, de cur sare VACA, atuncea, ca o CURCĂ
( _____Nu știu dacă în piept a vrut să mă ia-n FURCĂ_____ )
Și-mi arătă c-ascunsă fu sub BURCĂ!
*
„
DAR
!!!_______LE-AM ZIS-O_______!!!
„
:
„De unde să știm noi că cu el se culcă?„
…
Și EU…???
Mai aveam ceva de SPUS
???
CUM… ca ACUM… Să le fi PUS
Când scormoneam doar în MORMÂNT
Cu gura plină de pământ
?
*
_______ Să le fi zis… AȘA… CUMVA _________
(… sau aveți voi vreo idee______?_____ și-o răsuna alt-cum-va…)
:
Da, bine, Nuți_______________Care vrei
,
Dacă vă ziceți și femei
:
I-ați spus FUTACULUI
CU
:
CURVĂ
AZI
…
DUPĂ CUM SE VEDE
ȘI CU
MUIERE & COPIL
*
TV IALOMITA – Sedinta Consiliului Local Fetesti – martie 2015
…
Să spargă semințe doar cu mine
?
Fiindcă vă era
:
„bărbat“
„burlac“
„coleg-coleg“
&
NU–UN DEBIL
???
*
ORI
,
Nu-l frecarăți pe fitil
P-ĂSTA__________________ doar un inutil
Rămas la stadiul INFANTIL
!?!
=
BOU ce s-antors și-el VACĂ
*
*
*
Că i-a plăcut cu voi pe cracă
În facultatea doar O CLOACĂ
Unde răsună și-azi
:
CE DACĂ?
,
De DUMNEZEU vă pune-n troacă
FIINDCĂ
CU VIAȚA NU SE JOACĂ
!!!
*
De-aceea strig CUM E–N PRĂPĂD
Și peste PROȘTI nu pot să văd
CUM…
LĂMURIT îmi place TĂT
De țin CAPRELOR să le-arăt
… Că obraz n-am de bătut…
CÂND
Și-n curva buhăită și-l știură că-i stătut
:
ce mai „coleg„ au avut!
*
ȘI APOI
de-alde ĂSTUIA
VREȚI
… până o să moară…
SĂ-I tot dați APĂ la MOARĂ
Cum nu pe-ale voastre FETE le-a omorât
De Dumnezeu
,
neîncetat
,
După JABRAC mi-a scociorât
!?!
*
*
-sa-i-umfle-ca-curvele-gavanu-
…?…
*
acest-NIMIC
!?!
*
M1Orița
…
Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Lucruri se întâmplă
Ce-ți zvâcnesc sub tâmplă
Și te răvășesc…
Sufletu-ți ciuntesc!
…
Ca apoi… Pe viață
Să porți semnu-n față
Și adânc, în tine
Când nu-ți mai e bine
Căci, mereu… În cerc
Rănile te-ncerc
Când te trag în tină
La secunda plină
Gata să reverse
Timpul ce nu-ți iese!
*
Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai…
Scriu ani 26, cu străbunul nai
Decând mă dezlegai
Și de-acolo plecai
În cernitu-mi strai
Ce-o să-l port în suflet
Cu ultimu-mi răsuflet
…
Când asta am pățit…
Ce n-ați pomenit!
*
Însă tu… Citește!
31 de ani fapta se pitește
Că pe acel plai
Și gură de rai
Hoțu-n toate uns
E bine ascuns
Că nimeni n-a spus
Cum de nas m-a dus…
Ce-mi făcu el mie
Dup-acea chindie
Când m-a amăgit
Cu gând necinstit…
Să mă murdărească!
Să mă terfelească!
Ca cu piatra morții
Viața să îmi înglodească!
*
Când unii scriu istorii
Să răsară zorii
Alții adună norii
Ce-i numesc victorii
Când cu vieți se joacă
… Ca porcii la troacă
Fără să-nțeleagă
Că nu e de șagă!
C-așa murdărie
Pe suflet se scrie!
Și nu e de șters
Dup-așa demers!
*
Dară… Pe-acel plai
Și gură de rai
Din Argeș plecai
Când mă-ncumetai
După 13 ani de școală
… În mână c-o coală
Ca adeverință
Pentru sârguință
De față curată
Și cinstită fată
Să pornesc pe-o cale
Coborând la vale…
Eu, o m1oriță
Albă!… Nu pestriță!
M1oriță dalbă!
În suflet c-o salbă
Ce nu-i lustruită
Că nu-i argintată
Și nu-i pomădată
Și nu-i aurită
Sau vreo poleită
Când cu Modestia mi-este plămădită!
*
Și-n acea lume nouă
Cu fețele două
Mă încumetai
Și după norocu-mi
… Si eu căutai.
Viața eu să-mi fac
Singură s-o-mbrac
Dându-i un nou strai
De-i gură de rai
Unde-atunci călcai…
M1oriță fară pile!*
M1oriță fară de alai!
*
Și așa, senină
Cum eu n-aveam tină
Plecai fără teamă
Și nu luai seamă
Multelor jivine
Ce n-au loc de tine
Mergând in București
Unde nu mi-au spus
Pasul când mi-am pus
… Că ciobani înrăiți
Pe maidan sluțiți
Sânt câinii țigănești
Ce nu îi ginești
Ca să te ferești!
… Viața să-ți păzești!
*
Și-așa mă-nscrisei
La o facultate
Ce ținea de ea
C-ar face dreptate
Și oameni integri
Va face din noi
Ce ca simbol… Temei!
Al Timpurilor Noi
Onoarea-i reprezentăm
Pe unde plecăm!
*
Dar, pe coridoare
Studentele mai ciripitoare
Spuneau povești
… Chiar de început
Care și mai gânditoare
M-au facut…
… Oare… Oare…
Oare?
Ca fată săracă
Și de nimic uzurpatoare
O să mă pot zbate
Printre atâtea târâtoare
… La pat căzătoare?
Voi găsi aici…
Puțină onoare?
Ca după 5 ani de strădanie
… Cu fața la soare
Să ies, totuși
Ca învingătoare!
…
OARE?
*
Dar nu bănuiam
Că-n lumea treceam
Unde lustruiala
Și cu poleiala
Și nesinceritatea
Îmi vor terfeli
Temelia vieții
Și că mi-or fura
Și anii tinereții!
*
Că visele așa mi-or muri
Când frântă
… Și-mbrâncită
De-acolo voi ieși!
*
Dintr-o cloaca goală
Spoită ca școală!
Căci, de Omenie
Nu-i nimic să fie!
*
Etica…
Moralul…
Le-a supt doar oralul
Când, la practică
Actul chiar se dă!
*
Toți cunosc demersul
Dar zgârcesc cu versul
Și de ești retrasă
Nu ai loc la masă
Căci, multele fițe
Împletesc la ițe…
Cum să-ți pun-o brâncă
Chiar de pe o stâncă
… Gâtul să ți-l rupă
Că nu intri-n trupă!
… Sufletul să-ți frângă
Așa… Vreo nătângă…
Ca să îți arate
Că ele au coate
Și le pot pe toate…
Căci, s-aibă cuvântul
Făcură jurământul!
… Așa să parvină!
Prin colile cu tină!
*
Notele se-mping
Titluri se ating
Pân’ la repartiții
… Dacă nu-s Justiții
Caci… În facultate
Nu-i sinceră carte!
:
Furtișag de gală
Clasa îți doboară
De ești om simțit
Și neponegrit!
Dar nimeni nu spune
Lucrului pe nume!
… Doar bisericuțe
Miaună călduțe
Și… Sub grele preșuri
Așa se strâng leșuri!
… Și de nu te dai
În rândul de scai
Nici dreptate n-ai!
*
Nu te-or lua în seamă
Nu te-or pune-n ramă…
Te-or privi doar reci
Când prin necaz treci
… Făcut de-un borfaș
Crescut la oraș
Ce se da ciobănaș…
Dar, neavând oi
… Dându-se de soi
Visând doar puterea
Umbla după tute!
… Doar fițe vândute!
Să-și strângă averea
Căci, în bibilică
Nu îi zăcea mierea!
*
De când coborâi
În marea capitală
4 ani trecură
Liniștiți la școală.
Nu umblam pe Splai
Să mai trag o tură
Căminelor studențești
Ca să fiu, cândva
Tuturor în gură!
… De mă credeți
Și după 5 ani
Nu știam toate căminele
Când nu-mi cereau bani!
Că n-aveam vreo boală
N-aveam nici o grabă
Și-mi vedeam de treabă!
Școala și căminul
… Erau viața mea
Sau, la teatru și-n Kino
… Cineva mă lua
Ori, rareori, cumpăram ceva.
Așteptam ca școala
S-o termin cu bine
Ca ai mei să fie
… Ca întotdeauna
Iar… Mândri de mine!
Să mă-ntorc acasă
… Sau să plec în lume
Unde, poate-mi fac
Cine știe… Un nume!
Și poate găsesc
… Dacă mă găsește…
Pe acel băiat
Cu sufletul curat
Pentru care doar
Și numai pentru el
Neapărat!
Curată m-am păstrat!
:
Să fiu împăcată
… Mereu împăcată…
Că nu înșelai
Așteptările nimănui
… Vreodată!
*
Însă, fițele
Frecând nu numai manganul
Fierbinți ca burlanul
Plimbând mițele
Promovau în clasă
Dar ferească Domnul
Când arunca pomul
Să dai de-o puturoasă
… Fară altă clasă!
C-atunci, se zbăteau
Ițele-ncurcau!
Căci… Cu cât ești
În vârstă mai mare
Te pizmuiesc că ești
Încă Fătămare!
*
Că ele… Și-așa
… Or găsi un nene
Să le pună voalul
Chiar de sânt lulele
Căci, ce ele pipă
Este ca manele!
:
Nivelul zace-n belele
Tocat în surcele
De nu mai scapi de ele!
*
Dară, ale tute
… Nu pentru virtute…
În suc propriu coc
Și n-au de tine loc
Când nu intri-n foc
Să faci al lor joc.
Atunci, complotează
Că le calci pe frează
Unde mintea brează
Numai vegetează
Că nu descifrează
De ce ești curată
Și nevinovată!
*
▲
Așa că tu, ia seama!
De le-a pleznit arama…
Să vezi în fiță… Poama
Ce-și spune c-ar fi dama!
▼
Ce valoare are prietenia unei CURVE = NUL (7)
*
Dar, peste ale fițe
Crezându-se crăițe
Trona… Azi, pot să spun
O principesă hâdă!
… Cu un nărav nebun!
Ce-n joc ascunsă sta
Având un rol prea bun!
Era Broasca Râioasă
Plecată de acasă
… Ca in Buzău intoarsă…
Bogată peste măsură
Și multe s-au vorbit
Când, prin Întorsură
Curvele s-au cinstit.
Care cu lingura de aur
Recunoscută fu
De capre, miorițe, oi
Si fițele de-amu…
Ce prințu-și aștepta!
… Pe sărăntocu’ care
Să o sărute vrea
Ca să îi schimbe fața
… De care ai uita!
*
Acneea în persoană…
Cand eu… Un coș n-avui!
Slinos îi era părul
Ca paiul cel din cui
Dar își purta țigara
Cu grație de mimoză
Păcat ca n-arde para!
… Dac-aș avea o poză!…
*
Era manichiurată
… C-un roz bombon
Ca-n ale vremuri să o știi!
…
Preludiu-i… La Bufon
Să-mi pot închipui
Căci nota de oral…
Prea i-o puteam citi!
*
Și recunosc, aicea
Că mâini frumoase-avea
Putea puncta, desigur
… Si și le îngrijea!
Nu era ca la față… În zadar!
Dar „prințul“ așteapta
Știind că are “har”
La capu-i de măgar!
:
Mai știți?
… Nenea cu luleaua…
Căruia-i plăcea cățeaua!
*
Însă, pân’ să-i vadă banul…
Dădu iama în Fecioare
Ăl ce își zicea ciobanul!
*
Căci, bibi, crescut ca javră pe maidan
… Avid nu numai după ban…
Ca Pește se școlarizase
La heleșteul urzicean
Pe la care-o să mă târe
Nu cumva să facă dâre
Pe urziceni în draci să-i vâre…
C-avea de ascuțit satâre!
*
Când mi-l cat în acea vară
Doborâtă de povară…
Pusă de mama pe drumuri
Ca nimicul ce-s la scrumuri
Să-nțeleg ce bibi-a vrut
Și cât poate fi de brut!
:
… C-atâta viaț-am avut!…
*
Și era cam buhăită…
Sau numai bosumflată?
Ori tristă ca și ea
Fusese fată odată?
Dar… În care covată?
Măcar dac-ar fi râs
Că i-aș fi spus o vorbă
Și azi n-aș mai fi plâns
Când n-aș fi stat de probă!
… Ca poate mă lua
Puțintel mai deoparte
Și-ar fi dezvăluit
Că ea juca cu-o carte!
… Cu mâna pe Bufon…
Care avea menirea
Să-mi cânte la trombon
Când Fecioria batjocorea
Hulind numai iubirea!
…
Dându-se c-ar fi domn
Cu „Te iubesc, Maria!”
Tot întărind destăinuirea
… Așa luându-și bon…
Ciobanul ca Bufon
Pe care îl denunț aici
În acest ton!
*
Bufonul…
*
Ce mă vroia în strungă!
… La mine s-ajungă…
Că eram curată
Prea cinstită fată
Să mă murdărească
Și nenorocească
Când îmbracă Mișel
Chiar blana de miel
… Pusă ca cojoc
Ca cu viața mea
Să-și facă un joc!
*
Dar cred că Sus
Urâtei i s-a ginit menirea
Și-alăturea de bani…
I-a dat închipuirea
Și cum se-asemănară
Așa s-au adunat
Și M-a trimis, în fine
Când numele mi-a dat!
:
Când… Ghioaga
… În ceafă mi-a pus
Baltagul!
În mine am spus
Miorița
Să-mi zic am dorit
…Însă locul era tăinuit!
Dar M de la Maria
Stă bine!
1 poate e I
… Sau altceva spune…
Și… Orița
E tot pentru mine!
Doamne
Pe baltag… Sânge spune!
†
Dar…
Doamne, ce mai Semn!
… Pus ca cu untdelemn …
Ca să mă îndemn
… La crucea de lemn…
Că mult m-am mai zbătut
Până te-ai abătut
Să mă împărtășești
… Să știu că mă-ngrijești
Când m-am tot spovedit
Și nu te-am dovedit!
*
Doar în mine-am curs
Veninul ce-a scurs
Pân’ la ultim strop
Hoțu’!… Să mă-ngrop!
…
S-am tovarășă
Doar pe-asta oacheșă!
*
Asta-mi fu răsplata
Credinței că-i gata
Bou’ la-ncurat
Cu gând necurat
Ce-n coarne m-a luat
Când eu bărbat cat
De-mi zvârli cadou’
Cum prețui ou’
…
Cel rămas tot crud
…
Când eu-s suflet prud
De l-am așteptat 24 de-ani
S-aud că Fecioria, totuși, nu-i sânt bani
…
Când știa Saracu’
Pân’ să se dea că-i dracu’
C-o săracă sânt
Și cât țin la darul Duhului ăl Sfânt
C-asta zestrea-mi este!
…
Viață fără feste!
*
De-aia, Doamne, vântul
Mătură pământul
Și… Neabătut
Clopot le-ai bătut
Pân’ să-mi tai un fluier
Zicând să le șuier…
Să pun de-un descântec
Și de sun-a cântec
Pentru un borfaș
Un grandoman trufaș
Ca să-i divulg fapta
Că mută mi-e șoapta
C-am ajuns la prag
Peste cap să-mi trag
Ștreangul ce-mi stă-n gând
Decând jegoși… La rând
Sufletul mi-l vând
*
Și eu n-am scăpare…
Sânt doar disperare!
Saturat mi-e timpul!
Nu mai suport ghimpul
…
Dar azi… Cum mă zbat…
Văd cum doar tavanul îmi mai este hat
Unde e pironul la care tot cat!
…
Nu mai vreau-napoi… S-o iau de la cap!
Lui dracu-n țăpoi am să-i pun și-ăst hap!
*
Poate că-l bătuși
Că sigur îți fuși
Cum te cat la uși?
…
Când mă tot întreb… De ce n-am plecat
Când spre Dâmbovița ochiu-am aplecat?
…
În seara când călău’ la acte m-a vârât
De pân’ la malul ei eu știu cum m-am târât!
…
Dar, văzând că-i mică… Mare Dumnezeu
Nu-l putui răsplăti și eu pe fariseu!
*
Și de atunci, timpul nu vrea să-mi mai iasă
Prin lume alerg fără un acasă
Când nu găsesc loc pe la nici o masă
Că bibi ciobanu’
Și-a adus ciocanu’
Că-i bibilit de-o lele
Ca fătat la iele
De-și ciugulește-n pele!
…
Cum să fi aflat eu de toate cele?
…
Să m-aștept la rele
Că-mi face surcele
Scaunul cu toată a mea carte
Și de stau în banca mea… Deoparte!?!
…
Că-s curtată-n moarte
Ca să-și facă parte?
*
Sau… Lăsași pironul
Să-mi lărgească conul
De înțeles viața
Ca să îi rup ața
Lui bibi-Bufon
Când și-e mai cucon
Că-l ții de ghidon
Să-i bat în bidon
Că mă-ncununași
Când frântă-s de lași
Cu-atâta Răbdare
Cum nu-oricine are?
*
Ori… Știuși că sper?
… Că Semnele din Cer
Îmi întăresc Credința
Că Tu-i vei da Sentința?!?
*
C-A EI E BIRUINȚA!
*
Azi, știu de ce Orița
În satul meu mi-au spus
Drept să o recunosc…
Nu-l ridicai prea sus!
Și uite cum mereu m-a ros
Când Maria-i Sfânt!
Frumos!
Cum ăst nume mi-or fi scos
De parcă mi-e-nceput pe dos?!?
*
Dar… Cum la M1Orița
Altfel să fi ajuns…
Și-așa de potrivit să-mi fie
Să văd iar Semn ce-mi spune mie
Că Dumnezeu de TOATE știe
…
Și c-a ținut călău’
… Să umble hăndrălău’…
Să crească-n pelea lui
31 de ani ascuns ca Un al Nimănui
… De-are soric de Porc…
DAR
Uite cum mă-ntorc!
*
Destul m-am zvârcolit
Paharu-mi vreau golit
Că-i ochi ce-am adunat
Și ceasu’ mi-a sunat
De-napoi nu mai pot!
Pe-und’ pielea să-mi mai scot?
*
Să-mi las copiii-n urmă?
Sub talpa iadului să fie ei pe urmă
???
Și ce îi fac tatălui lor
Care-i bărbat peste sobor
Că nu cred că mai este-un altul
Să mă-mplească prin Preaînaltul!?!
…
Că m-a-nsurat știind prea bine
Că hoțu’ pe urme-mi vine
Că e strigoiu’ ce m-omoară
Când m-are frântă deja-n moară
…
Că am răni ce nu-s de șters
Și-o să-i fiu piedică la mers
Că nu-i știut ce va culege
Dacă de mine-o să se lege
…
Și-asta, puțin până să vină
Cu-ai lui, aici… Mai la lumină
Știind c-acolo o să rămână…
Că prea mi-e inima română
Și n-am să-mi pot lăsa părinții
Când dracu-și înfipsese dinții!
:
Să îi mai întristez odată…
Că chiar ne rupem deodată!
…
Ce să mai zic de anii după
Când sorb licoare dintr-o cupă
Ce-i otrăvită când și când
Când simt strigoiu’ împlântând
…
Iar, sulița înveninată…
Cu-a lumii mârșăvie toată!?!
*
Și tot aștept la Dumnezeu
:
Cum S-O fac să scap de greu
C-așa n-a stat de capul meu
MOARTEA ce m-a cătat mereu
?!?
Să-i târ pe ei unde sânt eu
???
Măcar părinții nu-i mai am
Să-i simt cum mă întreabă-n geam!
…
Și, Doamne… O secundă
Și nu aș fi fost prinsă-n astă undă!
Nu i-aș fi-ntins mâna
Jigăniei cu stâna!
DAR
Cum în gânduri mă înnod!
:
Mi-o fi ușor de merg la pod…?
:
Numai un salt!
… Pentru irod!
Că nu mai văd pereții!
… Doar tavanu’…
Și poate scap!… C-am fost săracă!
… N-avui banu’!…
♦
♦ ♦
Și Dumnezeu mi-a-nscăunat
Pe dracu’ făcând tumbe-n pat!
… Pe bibi demn doar de scuipat!
Venit să-și zică amorez
Că nu-l știui de pularez
Cum altfel… Nici de coleg
De s-a-ndemnat la sacrileg
…
C-avea buletin de-oraș!
Ca și de curvă!… Ca borfaș!
De-a pus-o și pe mă-sa-n el
Că-i temelie la bordel!
:
L-asigură că-i lasă râma
Când doar ea ține parâma
Și când râma că eram Fecioară
…
Cu Porcu-mi da semnal în Gară
:
Că aveau rost de sărbători
De i-a adus și târfei flori…
Ce dacă și mie-mi dau
Niște rugi?… Că de-ăia au…!?!
♦ ♦
♦
…
Cum le eram doar șoricelul
Momit deja cu zăhărelul
La balul libidinoșilor cu Măști
Că bibi-Pulă-i dat la hăști!
*
El stă la astfel de pisici
… Vânturate mai de mici
Că le-a-nțeles de la bunica
De-mi ciripea ca păsărica
*
Mi-a zis cum i-a pus boabe-n cioc!
Cum e cu timpii noi de joc!…
Ăi estimați cu cioc-cioc-cioc!
…
Să ia aminte busuioc
Și la futai să dea-n ghioc!
…
Ce dacă-i iese a batjoc?
*
Să facă înscenări ad-hoc
Că altfel… I se uscă vreju’
Și tare-o să-l ardă gâtleju’
Când îi e pustiit maneju’
De uite-așa mi-aduse-ogleju’
bibi coborând din tren…
Venind de-acas’… De pe teren!
*
Cică… De la bunica
C-așa îi ciripește rândunica
De nu mai știe ce e frica!
:
„Poți să o uiți dacă nu din prima îți iese!”
De gândesc:
… De pe unde bunicA-Asta le bese?
… S-ar putea să stea chiar la metrese?
…
Și uite așa, Dumnezeu începe și-mi țese
Povestea băligatului bibilit între fese!
*
Că, doar după doua-trei seri cu bibi
Firul i-o ia încetinel ‘nspre pipi!
…
De-aș fi putut s-o dau pe HUuri
Nu mută să-i notez la Nuuri!…
Să nu-și tot scoată la atuuri!
*
Așa că, pe-aci le cânt
Cum trilu’ mi-l puse bou’-n rând!
…
bibi ce-avea doar PIZDA-n gând!
… Sper c-acu s-o fi lingând…
Când mă zdrobi cu răgete
Că n-avea timp să pregete
Curva trebuind să-nsoare
… Dar, pân-atunci făcu prinsoare…
Când, sângerândă, ca unsoare
PULA i-o dă din FATĂMARE
Să poată scrie și-o scrisoare
Nu mie!
… La administratoare…
Că bibi n-are orice PIX
… De futai … De scris … De X …
Vrea totul șters ca cu TIX
Când și cu ghioaga o să cadă
… Ca-n prima seară, să mă vadă…
Că noaptea e și mai grămadă
BOU’ cu de-a dura ou’
Ca să-l prind-acum ecou’!
*
▲
C-așa pățești cu ȚIGANII
De te conving să-i bagi în seamă!
Până ai să scapi de ei…
Te înjură și de MAMĂ!
Precum FUTACU’ c-o pastramă!
▼
…
19.11.2013–M1Orița–14.03.2016__________________________________________22.03.2018
&
Cum mi-l dovedește Dumnezeu acum
C-o altă boarfă de plodu lor mi-a pus înSEMNELE pe drum
Că-i spune tată la PÂNGĂRITOR
=
PULĂ
… pe înțelesul tuturor…
Să strig să m-audă și surzii
:
ĂSTA ESTE UN VIOLATOR!
=
GÂDEA cu pula și SATÂRU
De cum i-au făcut hatâru
CAPRELE ce știu ce-i place
De singur procesu-mi face!
=
E ȘOBOLANU ce pândește
Fiindcă NĂRAVU-l ține-n clește!
=
E SECURISTU-acoperit
Ca cu NĂRAVU meșterit!
=
CURVARU donator de caș!
…
LAȘU pe cât e de PUNGAȘ!
=
Un FUTALĂU frecat în pași
Dacă de el dus nu te lași!
*
Poftiți… C-azi am atât CAIMAC
Să mi-l vedeți pe HAIDAMAC
Fetesti-Gara, Ialomita, Romania
În Fetești pus la basamac
Să dau de tine
,
TOLOMAC
*
Sedinta Consiliului Local Fetesti – luna septembrie 2014 …
*
,
Că AICI LE face SUMĂ
Cum TREIMEA nu-și ASUMĂ
FAPTA la care se rezumă!
*
Ia vedeți cum roade-n gumă
A dracului de LEGUMĂ
…
Să li-l pun CAPRELOR sub bot
Să știe ADEVĂRUL TOT!
:
CU CINE pe mine-au tăbărât!
CU CINE M-AU OMORÂT!
…
…
CU CINE mă-mpinseră-n abstrus!
CU CINE case au distrus!
…
Să știe CĂ A DAT DE VESTE
Să-l vadă „ce bărbat mai este„!
…
Că graiul mi-a dat CEL de SUS
Și-n CLOPOT vorbele mi-a pus!
*
*