Călătorului grăbit…

Picură… Picură pe suflet, pe față

Picură… Picură stropii grei de gheață!

Picură… Picură din cuvântul Dor

Ce-mi lăsă în urmă un grăbit călător.

*

Îmi bătuse în fereastră ca să-l las în odaie

Șarmant dând binețe peste focul meu de paie.

Pricepuse cătarea și-i plăcea cum le spun

Dar un sfat vru să-mi lase, atunci, în ajun!

*

Venise ca un tată… De parcă m-ar fi împăcat

Zicând că… N-am cui scrie și că este păcat!

El cunoștea soiul ce-și zice-acum bărbat…

Ce și mai mult s-o-ncrede când în toacă-i bat!

*

Apoi, furați de muze, am flecărit nițel

Și parcă-ntr-adevăr, mă liniști-ntr-un fel.

Cândva, ne-am spus și vârsta la care am ajuns

Numărul lui pulsa-n tragedie-n ascuns.

*

După un scurt popas vrui singură s-alerg

Pierdută-n labirintul vieții, din urme să mai șterg

Și din puținul ce-mi rămase doream să mai culeg

Eu, cea arsă de vie să târ de crucea unui sacrileg.

*

Cândva… Când prea târziu fui iarăși obosită

Îl căutai dar m-aștepta doar casa-i părăsită.

Știam c-a fost bolnav și eram curioasă

 Ce a mai scris dar gândul mă fugărea-ntr-o coasă. 

*

Era c-un an mai mic și-avea nu doar o fată

Cum să fi bănuit că amuțise Muzica, deodată!?

Uimită rămăsei în urmă cum steaua lui a asfințit

Și-l căutai apoi pe urme, ca la un loc sfințit.

*

Mă aștepta să-mi scalde fața, aici, ca în pridvor

Cuvântul împlinirii ce ne arde, sperând la un favor.

Câte ne-ntipărește-n suflet, curgând necontenit

Dar câte file rămân albe când firu-a ostenit?

*

El bătuse în fereastră… Nu-l bănuiam așa grăbit

Aș fi vrut să-i mai vorbesc, dar plecase… Subit!

Trei luni nu îl mai citisem și era demult la Sori

De-aia omule, învață, că nu știi când ai să mori!

*

Și-mi rămase nerostit gândul care pasu-mi fură

Și de nu mai merg pe unde copleșită fui de ură

Că sânt oameni puțintei când pe-aicea sântem târlă

Dar spre unii dintre ei ne curg inimile gârlă!

*

Acasă…

 

*

Demult am mai plecat de-acasă

Și-astăzi, departe unde sânt

Revăd anii copilăriei

Și mi-i doresc din când în când…

*

Cum aș mai vrea să iasă mama

Și să dea vaca la păscut

Chiar dacă, cum vorbea prea tare

Din vise mă trezea… Ce sigur, n-aș fi vrut!

*

Și cum aș vrea să-l văd pe tata

Pe deal, la fân, coasa ascuțind

Iar eu, cu furca, în dogoare

Cu mama pelele-ntorcând…

*

Și cum mirosul ierbii dese

În nas și-n piele să îl simt!

… Și oboseala mi-aș dori-o!

Totul rămâne doar un gând…

*

Și să stăm din nou sub prun!

… Mama cu corfa a venit

Căci tocmai ne-a adus mâncarea

Ce doar, pe sobă a pregătit…

*

Și să merg iarăși la fântână!

Acum, ulciorul este gol…

Și de raiul de pe coasta

Să mă-mbăt… Mi-e dor!

*

Chiar dacă… Câinele de-atunci

Pace să-mi dea n-o fi gândind

Și poate… și-astăzi… Cine știe?

Iarăși l-oi speria, lătrând…

Căci, de atâta frică-n oase

Doar așa m-am văzut scăpând!

*

… Și mi-aș dori și ziua-n care

Atâta doar a mai plouat

Și când, cu mama, de pe deal

Pană acasă am alergat!

*

Și câte n-aș mai vrea să fie!

… Să fie totul nu un gând

Și-aș vrea ca a mea copilărie

Mai conștientă să o simt…

*

Căci, dorul ce îl am în suflet

Nu este azi de alintat

Și-mi amintește cum, pe mama

Când mai era plecată… Am așteptat…

*

Și cum aș vrea să fie altfel!

… Să nu fie adevărat…

Căci, astăzi… Ce să mai aștept?

Nu am de așteptat!

*