Cand in suflet de fata…

… Viata imi mangaie fata si parul incaruntit…

Canonul timpului imi este-al lacrimilor martor… Ce in obraz mi-au daltuit.

Dar  n-am de ce ascunde oglinda… Senina sant, in ea, sa ma privesc!

… Numai adancul ma nelinisteste… Unde razbat, cand le destainuiesc!

*

Caci, pripasita fui intr-un colt numai… Cautand, de inceput, cuvant potrivit

Dar navali a zgurei avalansa… Hranita de murdarul, in suflet de azi, talmacit.

… Si asa manata, privii cu uimire… Ca nu alinarea am sa o gasesc!

Si ca adanc… Tot mai adanc, vrand face lumina… Murdarul intreg scormonesc.

*

Caci nu am putut sa descopar femeia… Cand in suflet de fata m-a batjocorit!

… Si cautandu-mi mereu drumul… De repetate ori, din nou, am amutit.

Mereu m-a prins, in a lui gheara, talazul furtunii ce din senin a dezlantuit

… Mereu m-am intrebat… Pentru ce?… Si ce haita… Asa!… m-a haituit?

*

*

Mereu razbate un tacanit de poarta, Ce deschisa ramase cand furtuna a izbit

In secunde sa imi toace anii… Dezvaluindu-mi zadarnicia vietii de om ratacit!

… Si daca azi, deslusesc si mai bine haita… Care in adancuri m-a ademenit

Furtuna din senin se redezlantuie-n mine… Fara sa-i gasesc rost sau sfarsit!

*

Dar ce condamnat pe viata… Fara vina si fara proces!… s-ar putea linisti

… In stiinta ca nesocotitii i-au dat sentinta… Fara macar in ochi a-l privi?!!!

Ca pe bunul lor mi-au matrasit viata!… Ca acelui pestisor de largul marii captat

Pe care, rechinul hamesit in vizir il ia… Caci numai sa-l devoreze a asteptat!

*

… Insa minuni se intampla adesea… Si cand marii, atata urgie, ii e de ajuns

Mai scuipa cate un rechin imbuibat… Ca dreptatea… La lumina sa fi strapuns!

Atunci, fata i-o poti citi…  Cu litera mocirlei in care nedreptatea a inotat…

… De la a timpului moara docila… Rabdarea sfanta… De-am fi invatat!