În vârf de pom, docile și sumbre-s două ciori
În ploaia care cerne ca-n ziua-n care mori…
Cu negrul și mai negru pe griul din fundal
Îmi par gropari ce-așteaptă să mai ridice-un mal.
*
Cum sfredelesc prin sensuri cu mii de întrebări
Prevăd nenorocirea sinistrelor schimbări
Cu-atât mai mult când piatra ni s-a rostogolit
Decând bolnav, bătrâne, viața te-a dezgolit!
*
Și tu, pe sub sprâncene, cu capul aplecat
Parcă-mi vorbești de ele, sau vei fi-adulmecat
Neliniștea din suflet ce m-a trădat, desigur…
Și ce spășit te uiți… Ca mai rău să mă-nfrigur!
*
Cu pasul tău de-acuma tăiem frunze la câini
Și te-nțeleg prea bine că n-ai mai vrea s-amâni
Oricât de greu îți este când, tot la câțiva pași
Jur-împrejur iarăși măsori ce-n urmă o să lași!
*
De-ai știi cât m-am lipit de tine, al cerului herald
Că Te-a trimis să am un suflet în care să mă scald…
Și, uite că-s doar două zile decând cu-acele ciori
Am prevăzut cum neagra pată iar soarbe din culori!
*
Scriu în pustiu dar de te văd, cum știu că are-un sens
Că doar m-a botezat prin tine al Domnului consens
Și, când deodată, iarăși capul peste genunchi mi-l pui
Iar te-nțeleg, prieten drag, temândă, ce îmi spui!
*
În noapte, mă trezesc deodată și după tine cat!
Casa mi-e plină de necazul ce nu l-ai mai purtat…
Iarăși îmi spui că ai greșit când știi că nu te cert
Căci, ce-ai putea tu să-mi greșești ca să nu pot să iert?
*
Și totuși, acuma, prima oară-ntr-o cameră te-nchid
Că sânt atât de somnoroasă pe cât tu de lucid…
Te uiți nedumerit și tu, să-mi fie și mai greu
Dar, când pe pătură te chem, te-ntinzi la Dumnezeu!
*
Apoi, adorm vreo două ore cu gândul doar la tine
Și iarăși mă trezesc, te caut, să văd de-ți e mai bine.
Întins te uiți doar peste umăr de cred că ți-a trecut
Și prăpăditele de ciori nimic nu ne-au făcut…
*
Încă o oră și mă scoală, Shakur… Erai plecat!
Câte-aș mai fi avut să-ți spun, ca-n ziua când în pat
Urcași deodată lângă mine, să știu cât de legat se poate
Să fii c-un suflet nepătat… Cum mi-am dorit din toate!
*
Lasă un răspuns