Doar Dumnezeu

9 Mai

Doar Dumnezeu

Nimicul ce-l mai am acuma în pahar am să îmi spun că-i numai nemurire

Când am trecut desculță peste al vremii jar, să-i las ofrandă orice amintire…

Căzută la pământ, amarnic m-ocărâră corbii remușcării dornici de mângâiere

De încolțită la lumină m-am târât, să înțeleg că n-au fost demne de durere.

*

Ce plin îmi e paharul și numai pentr-un an de-ar fi să-i mai fiu vieții floare-n glastră

Când ajunsei aici făr’ să mă vând în van, cântând luminii ca pasărea măiastră!

Privesc azi cuibul meu ce-mi e sfințit de-acela care m-a-ndrumat mereu pe cale

Și-acum, când roadele s-au pârguit, am priceput și rostul învățăturii sale!

*

Ce larg deschise-s porțile pe unde-odinioară sfielnici pașii mă purtară, ca pe o oropsită

Dar, din puținul ce-ndrăznii să-l iau am să mă-mbăt, c-am înțeles că n-am fost părăsită!

Ferfenițată zace astăzi pânza tăcerii când înfruntai minciuna ce pân’ aicea m-a adus

De-mi sângerai în fața lumii rănile căderii… C-am fost curată ca Maria și am spus!

*

Ce drum întins am stăbătut pe negândite când vorba sabie la îndemână mi-a adus

Să mă avânt prin timpurile prăfuite ce-n fața vieții fără scut m-au pus!

Trecuți sânt anii de nesomn și frământare când mă izbeam de atârnâde punți

Și în vârtej nu-ntrezăream nici o scăpare din întunericul ce-a însemnat anii mei crunți.

*

De m-oi surprinde că iar port capu-n piept, ori cum tristețea incă mă doboară

Am să gândesc atunci la sfatul înțelept… Că viața ca să urce și coboară!

Atât mai am!… Un pumn de nemurire!… Țărâna preacurată de-nceput

Ca să mă schimbe, de am așa o fire… Doar Dumnezeu care m-a conceput!

*

*

DOAMNE… Nu mai dărui viața pe această lume

Fetelor ca mine care speranța doar ÎN TINE-și pot pune

*

Ca să-i dea ABSURDULUI nume!

*

Că acuma știi cât de greu apasă POVARA

Și dacă-n gura mare M-AI trimis a le-o spune

Până să mă cobor  pentru ultima oară în mine…

Când o să mă apuce seara și-o să ajung, în fine, la TINE!

*

Dac-aș ști să-i dau glas unei vioare
Cu cuvintele ce le scriu
Cântecele inimii pe strunele-i mi-ar curge
Ca balsam într-un timp prea târziu
Când mânată-s de valul depărtării de unde viu…
Căci eu sânt Miorița sfâșiată și lăsată-n pustiu!
*

*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: