Nimicul ce-l mai am acuma în pahar am să îmi spun că-i numai nemurire
Când am trecut desculță peste al vremii jar, să-i las ofrandă orice amintire…
Căzută la pământ, amarnic m-ocărâră corbii remușcării dornici de mângâiere
De încolțită la lumină m-am târât, să înțeleg că n-au fost demne de durere.
*
Ce plin îmi e paharul și numai pentr-un an de-ar fi să-i mai fiu vieții floare-n glastră
Când ajunsei aici făr’ să mă vând în van, cântând luminii ca pasărea măiastră!
Privesc azi cuibul meu ce-mi e sfințit de-acela care m-a-ndrumat mereu pe cale
Și-acum, când roadele s-au pârguit, am priceput și rostul învățăturii sale!
*
Ce larg deschise-s porțile pe unde-odinioară sfielnici pașii mă purtară, ca pe o oropsită
Dar, din puținul ce-ndrăznii să-l iau am să mă-mbăt, c-am înțeles că n-am fost părăsită!
Ferfenițată zace astăzi pânza tăcerii când înfruntai minciuna ce pân’ aicea m-a adus
De-mi sângerai în fața lumii rănile căderii… C-am fost curată ca Maria și am spus!
*
Ce drum întins am stăbătut pe negândite când vorba sabie la îndemână mi-a adus
Să mă avânt prin timpurile prăfuite ce-n fața vieții fără scut m-au pus!
Trecuți sânt anii de nesomn și frământare când mă izbeam de atârnâde punți
Și în vârtej nu-ntrezăream nici o scăpare din întunericul ce-a însemnat anii mei crunți.
*
De m-oi surprinde că iar port capu-n piept, ori cum tristețea incă mă doboară
Am să gândesc atunci la sfatul înțelept… Că viața ca să urce și coboară!
Atât mai am!… Un pumn de nemurire!… Țărâna preacurată de-nceput
Ca să mă schimbe, de am așa o fire… Doar Dumnezeu care m-a conceput!
*
*
DOAMNE… Nu mai dărui viața pe această lume
Fetelor ca mine care speranța doar ÎN TINE-și pot pune
*
Ca să-i dea ABSURDULUI nume!
*
Că acuma știi cât de greu apasă POVARA
Și dacă-n gura mare M-AI trimis a le-o spune
Până să mă cobor pentru ultima oară în mine…
Când o să mă apuce seara și-o să ajung, în fine, la TINE!
*
Dac-aș ști să-i dau glas unei vioare Cu cuvintele ce le scriu Cântecele inimii pe strunele-i mi-ar curge Ca balsam într-un timp prea târziu Când mânată-s de valul depărtării de unde viu… Căci eu sânt Miorița sfâșiată și lăsată-n pustiu! **
Lasă un răspuns