Cand ghilotina cade, Sa fie doar destinul De vina c-asta poate… Mana turnand veninul?

5 Ian

Cang ghilotina cade… Sa fie doar destinul

De vina c-asta poate… Mana turnand veninul?

Oh, Doamne, Tu socoate

Masura pentru toate!

*

https://oamenicasobolani.files.wordpress.com/2015/01/schicksal-destin.jpg

*

*

V-ati privit vreodata, in ochi, imaginea care vi s-a intiparit in subconstient, despre ce a mai ramas dupa ce ati fost pur si simplu impins cu piciorul deoparte, cand procesul a decurs altundeva decat in prezenta voastra si vi se da sentinta, fara macar sa vi se spuna DE CE santeti acuzati?

V-ati privit uluirea in ochi?

Nu calaul… ca stiti ca nu aveti ce citi in el!

Cum v-a ghilotinat, asa i-a cazut si lui tencuiala!
*

*

Era intr-o sambata, in apartamentul nostru din Bistrita. Baietii nostri erau tocmai la varsta cand ii puteam purta de mana si, ca in orice sambata eram, in fine, relaxati si ne bucuram de putina liniste dupa agitatia saptamanii. Altfel, eram doar o fuga… cu ei, pana la cresa= camin, care, slava Domnului nu era asa departe de noi si apoi la servici, unde alergam si peste niste sine de cale ferata, ca apoi, dupa ora 16, sa ii aducem acasa.

In acel timp, cum noi ii purtam pe spate, in niste cadre metalice ca un fel de rucsac cu scaun, renuntasem la tocurile inalte, de cel putin 7 cm si credeam ca n-o sa mai pot umbla vreodata pe ele. Aveam o gramada de pantofi facuti la comanda, cum am spus, dar stateau in dulap. Cand am venit aici i-am facut cadou, crezand ca nu-mi mai sant oricum de folos si apoi, voi gasi cel putin asa de frumosi cand sosesc, dar nici azi nu sant asa incantata cum eram de acei pantofi ai mei.

*

In hol, pe unde erau toate tevile trase, fusese acoperita acea nisa cu o placa de plastic data apoi cu var… urata, oricum, dar asta era nivelul designului pe atunci si, deodata auzim un zgomot si incepe, din acea nisa, sa ropoteasca apa in hol. Stiam ca de catva timp, un viitor vecin renova apartamentul de deasupra noastra si desigur ca si in acea zi era la treaba, deci, era clar ca acolo s-a petrecut ceva.

Insfacam toate paturile, presuri, tot ce ne cade in mana ca macar in sufragerie sa nu intre apa si sotul meu se duce sa vada ce s-a intamplat. Vine iute si spune ca sus a fost o explozie si arde, el merge sa vada mai clar care este treaba dar eu sa imbrac copiii repede ca nu se stie daca nu trebuie sa fugim. Eram data peste cap si acum, in dormitor, in ganduri, imi imbracam copiii si vorbeam cu ei.

*

Usa de la intrare, ca si cea de la dormitor, ramasese desigur deschisa si numai ce apare in cadrul usii o umbra.

Imi ridic privirea si acolo sta o creatura intunecata pe care in secunda urmatoare o disting ca este un barbat, gol-golut, innegrit de fum, pe care atarnau petece de piele. Mai stiu si culoarea de sub ele si ca parul ii era ca in frizurile afro-americane.

Nu cred ca linistea a fost mai adanca decat in clipa aia si imi privesc in ochi disperarea pierzaniei, nedumerirea, certitudinea crucii pe care aveam sa o port!

*

Imediat, pentru ca fusese totul spus, pleaca acel barbat. Stiu ca unul dintre cati fusesera acolo

a murit dar desigur nu aveam cum afla daca acela o fi fost, ceea ce cred de fapt, pentru ca nu ii cunosteam, oricum.

Catva timp, de cele petrecute ne-a amintit pata neagra din jurul ferestrei de la sufrageria acelui apartament.

Si azi revad blocul nostru numai asa.

*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: