Viața merge mai departe!
Ce vorbă… Prea des auzită
Dar, când am înțeles ce-mparte
Casa-i era de-urme ticsită!
*
Ridică-ți fruntea către soare
… Chiar dacă ai ofilit
Sub păgâna mână-n floare!
Toți ne-ndreptăm spre asfințit!
*
Nu ai simțit pumnalul urii
Și nedumerită ai privit
Când cunoscuși ce-nseamnă furii
Și că de-atunci te-ai gârbovit?
*
Nu ai știut că viața-i dusă
Dar că din ea nu poți să pleci
… Că ești legată și răpusă
Să-i pribegești peste poteci?
*
Hai, mamă, c-am venit acasă
Dar tu nu mă îmbrățișezi
Când oamenii s-au strâns în casă
Și tu nu o mai luminezi!
*
*
Cui să-i mai scriu câteva rânduri
… Dar nu ce-i în sufletul meu
C-atâta ți-am greșit, și-n gânduri
Știu, mamă, c-ai oftat din greu!
*
Căci ce știu mamă cum ai fost
… Cum mă citeai și tu pe mine
De lacrima-mi nu are rost
Că, mamă… Ce-am greșit la tine!
*
Dar Dumnezeu m-a-nvăluit
… În fața bisericii noastre
Când Soarele m-a uluit
Cu mirul ce-ți dădu-nspre astre!
*
Viața merge mai departe!
O vorbă ce socoteală face
Căci, când am înțeles ce-mparte
Haina-i-n cuier stătea s-o-mbrace!
OAMENI CA ŞOBOLANI 
Lasă un răspuns