… Ca să nu mă mai frământ!

 

*

Anii nevinovăției… au fost totul ce ai fost

… Până te dedași hoției!… Ca să ai și tu un rost!

Cui să-i fi dat socoteală, când te crezuși Dumnezeu

Sau să-i pui mâna pe rană, când îți scriu, acestea, eu?

*

Visul meu și viața mea… Anii mei trăiți frumos

… Cum să le fi ridicat, mâzgălind un inimos?

Nu veniși să-mi dai ceva, când doar m-ai fi mătrășit

… Pe ascunse!… Ca, ma apoi, la fel să mă fi dosit!

*

…Vezi că Dumnezeu nu uită ce în sufletul tău porți…

Pas cu pas mă tot îndrumă și tot îmi deschide porți!

Zice că nu dorm plecații, când necinstea n-au țintit

… De aceea, eu s-aștept!… Ne-om vedea, la asfințit!

*

Și acum îmi sună vocea ce îmi spuse, neclintită

Că, sub mâna ta păgână, nu sânt singura ciuntită!

… C-ai păcate stivuite… Când târăști ales veșmânt

Și n-o să mori așa iute!… Ca să nu mă mai frământ!

*

Dar, ce te mai risipiși… Borfaș slujind neomeniei

Rânjind în urmă ca să scuipi nu numai fața fecioriei!

… Azi, ți-am scris despre urâtul ce mă băgă în pământ!

Cum clopotele-ți vuiră, că trăiești pe-al meu mormânt!

*

Cine sufletul și-l vinde… Nu mai este de schimbat!

… Cine-așa se cheltuiește… Cârpă este!… Nu bărbat!

Lumea știe și măsoară, chiar de uită… Câteodată

… Dară clipa judecății… Cum pica-va și-ea, odată

*

… Când așa îmi destrămași timpul nevinovăției

Scârnav ce-mi dăduși ocol să-mi arzi stigma mârșăviei!

Dar anii lui m-or mângâia, c-a mea potecă ei înseamnă

Pân’ licărul sluțitei vieții s-o risipi… În toamnă…

*

Cui să-i fi dat socoteală, când te crezuși Dumnezeu

Sau să-i pui mâna pe rană, când îți scriu, acestea, eu?

… Și n-o să mori așa iute!… Ca să nu mă mai frământ!

Dar am să primesc scrisoare!… Dumnezeu are cuvânt!

*

*