Cercul cununii

                                 

Om… Cu bun simt crescut acasa

Ca giuvaer nesclipitor in ochii lumii

… Mama mi-a spus, de dimineata

Ca nu tu ai sa-i pui vietii… Cercul cununii!

 

 

Ca nu prea des o sa te am in fata

… Si daca am s-o cred adeseori

Mai bine, ochii sa-mi deschid intr-una

… Ca rugii se ascund chiar printre flori!

 

 

Pe-atunci, de-abia descifram lumea

Intelegand doar ce vedeam, mai lamurit.

Ca oameni sant… Ca rasfatati de soarta!

Si altii… Pana la care, sacul darurilor s-a golit.

 

 

De-atuncea, ma vazui ca o aleas-a sortii

Far’ sa pricep cu ce m-am dovedit

Si s-a trezit in mine, daltuindu-mi calea

… Dorinta de a sta dreapta… Neclintit!

 

 

C-am inteles ca altfel, in ochii lumii goi

Si pentru mine… A soartei doborata as fi fost

Sa mi se uite in obraz, adeseori, paganii

… Sau sa imi strige… „Schiloada!”… fara rost. 

 

 

Vazui cum oropsitilor le stau vitejii-n cale

Hlizindu-le cu daruri puse-n poala, prin concept 

Si banuiam ca numai ei se-ntreaba, privind o lume moarta

Cum poate fi, chiar Dumnezeu, asa nedrept?

 

 

Si-asa crezui… Pan’ la o vreme-n viata!

… Ca am sorti buni sa trec cu capul drept

Ca nu m-o frange lighioana hrapareata

… Caci doar aveam cu ea… „Acelas drept!”

 

 

Ca am sa trec padurea sufletelor amputate

… Si drumul meu, tintit am sa-mi descriu

Cinstita fata… Mereu!… ca hainele-mi curate

Si-o sa ajung tarmul linistitor… Ca vietii sa ii scriu!

 

 

Azi, scriu doar mortii ce deseori ma trece

… Si lupului intr-un cojoc de oaie galbeniu

Ce manichiura poarta!… Mai rau ca moartea rece!

Sa-si harjaiasca fata de bitang cu suflet tuciuriu.

 

 

Acum, pot spune neindreptatitilor de soarta:

Omul e doar o lighioana!… Civilizatia… un bun pierdut!

… Sub hraparete maini, cazi prada la o toana

Caci fiecare crede ca merita mai mult!

 

 

Si cum i-ar pune bunul simt cununii cercul

Cand natangul, impertinent, laurii mereu i-a terfelit

     Si impletind-o, buruienilor dand mana

Viata se vinde-n iarmaroc pentru al banului sclipit?!

 

 

Dar multora le place doar sa geama

Sub jugul nesimtirii… Ce mana si-a-nclestat

Cand inteligenta si pentru bunul simt declama

Lumina sa o vada… Nu umbra mortii, ce viata a negat!

 Mai bine se complac sub patura de murmur

… Si sa se imprastie in cele patru zari

Sa lase singuri sa le moara bunii

… Sa uite, pe morminte, pune flori!

 

 

Si asta… Pana va suna iar ziua

Cand de n-au inteles, ca cu ciomagul au de randuit

La zid vor pune din nou Samavolnicia

… Dar dupa ce viata si-au ispravit!

 

 

 Asa, mai sufera si fiii

… Nepotii, numai de nu s-au pierdut

In valurile neintelese ale democratiei

… Cand sa ridice glasul… Secunda degeaba a batut!

 

* 

Dar cum citesc amprenta Curvei tale, pe a ta manichiura!

Cum sa ajungi la gardul ma-tii, sa bati un cui, Lepadatura?

Cheama-ma pe mine si chiar daca nicioadata asta nu am facut

Pentru panzele tale

…Te asigur ca nici Praktiker si nici OBI, asa nu ti-ar fi batut!

Sau e tot mai bine… Pe afara lustruit?

… Dar gardul ma-tii, sper ca lasa restul de citit!

*

 

Iar despre cohorta flamanda, ce si-a propus si ea sa mai roada la os

Am mai scris cate ceva… Pentru cand BALTAGUL, va zvacni… Iar pe dos!

… Ca si la fat-libidinos!

Candva, trebuie sa se vada cat e de frumos!

Romanie draga…

http://wp.me/p3ncwg-kP