Nu-mi dau tristețea toată…

*

Nu-mi dau tristețea toată

… Pe cornul de otravă vândut ca fericire!

Nici viața răvășită de mâna blestemată

… Pe timpul irosit!… Alăturea de tine!

*

Căci, de privesc în urmă

Și fața-ți tălmăcesc

Mă-ntreb… Pe cine oare

Crezui c-am să-ntâlnesc?

*

Și când aștept chemarea

În orișice secundă

Fărâma cea de timp

Deloc nu mă încântă!

*

Doar știi că furași numai

… Ce în bolnavu-ți gând

Știai că poți ajunge

Dacă-mi declami un rând!

*

Dar, dacă pe nimic…

Crezuși că meriți să mă-ncânți

… Când îți lucesc arginții

În care slăvi te-avânți?

*

Căci, cu ce-ascund în mine

Nu ți-a fost dat să crești

Și-arginții te-au orbit!

… Ca să nu mai hulești!

*

Căci, chiar de-mi terfeliși mândria

Ce nu încape în vocabularul tău

Ce am… Adânc, în mine…

Rămâne bunul meu!

*

Dar, de nu m-ai fi frânt

Cu vorbe spuse-n vânt…

Cum să mă regăsesc

Ca azi!?… Când astea cânt?!

*

Dar am să cresc, cu timpul!

Știu!… Chiar dacă mai jelesc

Cu orice rând ce-aștern…

Mai mult mă împlinesc!

*

Cu o existență-mprumutată…

De ce să mă dezmint?

Nici vorba… Și nici lacrimi

Nu vreau să mi le mint!

*

Așa pot face clownii!

Unelte deveniți a celor deja stinși!

Căci, câte te mai lăudași că-mi iei!?!

… Și, cum mă răsplătiși?

*

Ce-mi trebuie arginți

Când îi port chiar în mine?

… Nu ți-au sclipit de-ajuns?

Tu, Juda!… Păcat nu e de tine!

*

Dar altfel… Cine știe?… Alăturea-ți…

Și azi!… Cum, oare, m-aș deplânge?

Sau, chiar falimentară… Ochiul lucind de șarpe

Deoparte m-ar împunge…!?!

*

*