*
Nu-mi dau tristețea toată
… Pe cornul de otravă vândut ca fericire!
Nici viața răvășită de mâna blestemată
… Pe timpul irosit!… Alăturea de tine!
*
Căci, de privesc în urmă
Și fața-ți tălmăcesc
Mă-ntreb… Pe cine oare
Crezui c-am să-ntâlnesc?
*
Și când aștept chemarea
În orișice secundă
Fărâma cea de timp
Deloc nu mă încântă!
*
Doar știi că furași numai
… Ce în bolnavu-ți gând
Știai că poți ajunge
Dacă-mi declami un rând!
*
Dar, dacă pe nimic…
Crezuși că meriți să mă-ncânți
… Când îți lucesc arginții
În care slăvi te-avânți?
*
Căci, cu ce-ascund în mine
Nu ți-a fost dat să crești
Și-arginții te-au orbit!
… Ca să nu mai hulești!
*
Căci, chiar de-mi terfeliși mândria
Ce nu încape în vocabularul tău
Ce am… Adânc, în mine…
Rămâne bunul meu!
*
Dar, de nu m-ai fi frânt
Cu vorbe spuse-n vânt…
Cum să mă regăsesc
Ca azi!?… Când astea cânt?!
*
Dar am să cresc, cu timpul!
Știu!… Chiar dacă mai jelesc
Cu orice rând ce-aștern…
Mai mult mă împlinesc!
*
Cu o existență-mprumutată…
De ce să mă dezmint?
Nici vorba… Și nici lacrimi
Nu vreau să mi le mint!
*
Așa pot face clownii!
Unelte deveniți a celor deja stinși!
Căci, câte te mai lăudași că-mi iei!?!
… Și, cum mă răsplătiși?
*
Ce-mi trebuie arginți
Când îi port chiar în mine?
… Nu ți-au sclipit de-ajuns?
Tu, Juda!… Păcat nu e de tine!
*
Dar altfel… Cine știe?… Alăturea-ți…
Și azi!… Cum, oare, m-aș deplânge?
Sau, chiar falimentară… Ochiul lucind de șarpe
Deoparte m-ar împunge…!?!
Lasă un răspuns