*
Pe parcu-ntins, iar s-a cosit
… Să citesc raiul rătăcit
Ce se deschide ca o poartă
Cu frumusețea ce o poartă…
*
Ca să-l cuprind cu ochi deschis
… Dar ochiul minții mi-e închis
Când știu pământul răvășit
De gând ascuns ce-a oropsit
… Omul cinstit…
Ca să plătească
Când n-are fire diavolească!
*
… Căci raiul ce și-a împărțit
Omul pe-o rază l-a pitit
Și dacă ea te-a ocolit
Când diavolii i-ai întâlnit
Plătești păcatul nesfârșit
Ce nici măcar n-ai savarsit
… Tu, om cinstit!
*
… Dar, ce m-aș așeza pe brazdă
Ca să simt pajiștea ca gazdă
… Și m-aș întinde pe pământ
Să-i respir iarba!… Să mă-ncânt
Că, poate-așa îmi amintesc
Că și eu pe pământ trăiesc!
*
… Dar, ochiul minții nu-mi dă pace
Știind ce omul poate face
Și dacă azi, ochiu-am deschis
Realitatea n-am învins!
… C-aicea jos… Nu este sfânt!
Nu este raiul pe pământ!
… Doar Soarele m-a încălzit
În suflet de copil rănit!
*
… Căci, chiar aici văzui un laș!
Văzui trucajul de borfaș!
… Căci corbul negru ca și iadul
Ce zile numai se plimba
O veveriță a pândit
Și, să-i piște capul tot vroia!
… Și dacă nu i-aș fi strigat
Peste tot parcul ar fi vânat!
*
… Și-am înțeles de ce borfașul
“Iute-i la minte”… Să te ia!
… Căci, în nemernicia toată
Cum ar mai supraviețui…
*
Fără ca-n ceafă să-ți lovească
Până-n genunchi te va-nclina
Când ciocul însetat de sânge
Înfige-n tine!?… Prada sa!?!
*
Lasă un răspuns