Numai Unul!… Numai Una!

* 

Numai Unul!… Numai Una!

Tu și eu!… Întotdeauna!

Și copiii ce ne sânt…

Bogăția pe pământ!

*

Ți-a lipsit doar o umbrelă

Când cu mine-ai căutat

… După căminul acela

Ce săptămâni m-a așteptat…

*

Când tot amânăm mutarea

Pe al trenului parcurs

Căci, în depărtata zare

Aerul de facultate

… Parcă, tot nu era scurs!

*

… Dar aceeași nostalgie

Le-o citeam, chiar de n-au spus

Celor ce ne-au fost prieteni

Într-un timp ce n-a apus!

*

Era oare ușurința tinereții

… Sau timpul ce-am petrecut

Când amprentele-amuțiră…

Gândul să-mi iau de la trecut?!

*

Sau rămase totu-n urmă

Căci n-aveam de dat răspuns

De-oi veni la Revedere

… Să resimt cleștele-mpuns

Ce lucra acum ascuns

Pân’ inima mi-a străpuns?!

*

Numai Una!… Numai Unul!

… Nu vreau a mă împărți!

Vreau cu toată inima

Să-nțeleg ce-ar putea fi

Când o șansă numai am

… Și o față unde-mi port

Sufletul deschis ca hram!

*

Numai Una!… Numai Unul!

Numai unul am să am!

*

Căci, am înțeles din vorbe

Și din faptele ei morbe

Că cu ghimpi nu calicește!

… Chiar copiii și-i sluțește

Ceea ce-i atât slăvită

… Mult a omului dorită

Însă și batjocorită!

Prin nestatornicie-n vorbe!

Prin nestatornicie-n fapte!

Ca dintr-o suliță-mplântată

Să pot scrie-apoi o carte.

*

Tot mereu îmi sună vorba

A înțeleptei Vecine

„Nu gândi numai la astăzi!

… Vezi ce faci… Și ce ești mâine!”

*

Și vorbea despre băiatul

Dat de suflet, în alt sat

Ce mereu la poarta mă-sii

Trecutul și-a căutat.

… Avea 14 ani atunci

Și eu poate numai 10

Însă tot am bănuit

Cât de grea mai este viața unora

Scrisă cu rece!

*

Cum la el să nu gândesc

C-un fir de suflet omenesc?

… C-am simțit a lui durere

Când în cuibul meu crescui

Ocrotită-n mângâiere!

… Dar știui

Fără să-mi spui…

Ce-nsemna-n sufletul lui

Rătăcit și-al nimănui!

*

Tot așa și despre fapte care omul înjosesc

Povestea mereu Vecina

Cu Mama!… Ca să păstrez…

Că vorba-i de masurat… Până trebuie grăită

Că și ea durere face

Dacă nu e chibzuită!

*

Gândește bine… Dacă ție-ți place!?

Și dacă nu… Atunci, altuia nu-i face!

*

Însă, ce-o fi-nvățat altul

… De-a ieșit să mă răpună?

Chiar nu a avut vecine…

Sau… Nici măcar o mamă bună?

*

Astăzi, iarăși mulțumesc

Pentru lumea mea, cam mică

… Căci azi, unde mă găsesc

Parc-aș fi o turturică

Când de oameni, de atunci, drept să spun

Îmi e cam frică…

*

Că-i primesc cu brațe-ntinse

… Pe toți… Când altfel nu pot

Dar, zâmbindu-mi prefăcut

Adevărul de minciună…

Nu știu!… Nu știu să-l deznod!

*

… Și cu aripile rupte

Cum să mă-ncumet pătrunde

În hățișul ce deoparte l-am lăsat

… Dacă nu m-am vindecat?

*

Ani trecură peste mine

Sângele-mi vierbea în vine

Știind că tot nu m-oi încumeta

Să sar peste umbra mea…

*

Astăzi, m-am mai potolit

Văd că omul e sortit

Doar la tras!… Ca și-n iubire!

E bună… Dar nu prea ține!

Vine valul… trece dealul

… Omul este ca și calul!

Dacă a îmbătrânit

Sau numai s-a ramolit

… E pe loc înlocuit!

*

Și-mi rămâne de gândit:

*

Astăzi-mâine… Astăzi-mâine

… Când sorocul m-o răpune…

Că mi-a fost bine-i voi spune!

Chiar cu inima sub stâncă

Și-o dezamăgire-adâncă

Renăscută și-adăpată

În suflet curat de fată

Care tot nu izbutește

Când în urma ei privește

Dezlega… Cum se sădește

Strâns al trufașului clește?

*

… Cum omul se împlinește

În sufletu-i… Mârșăvește?!

*

Numai Unul!… Numai Una!

Tu și eu!… Întotdeauna!

Și copiii ce ne sânt…

Bogăția pe pământ!

Asta este ce am vrut!

*

Nu podoabe care sânt

În cufere ferecate

… Să le știi bine pe toate

Însă… Tu ești doar o coajă!

… Javră doar bună de vrajă…

Mârșăviei doar prescris!

Ca o carte… Să fi scris!

*

Numai Unul!… Numai Una!

Numai Unul, Domnu’ a zis!

*