… Mai spune-mi, Sarpe… cu limba-ti spintecataCa pe banca aceea, in parculetul la doi pasi, de langa Rectorat!Cand de abia ma cunoscusesi… Dar fara s-o stii, te citisem pe dataIar cand spusesi ca tu crezi ca te-ai indragostit… Avui si raspunsul parat:***“Nu te supara!… Dar eu simt ca nu este asa!”*Si mai cauta-ma Sarpe, asa cum dupa aceea ai facut!Du-ma din nou la acea banca… Unde minciuna graita a inceput!… Apoi, ma conduci la camin… Prin bezna ce se lasaseCand pe pajistea alaturata… Fosneste tufisul iar tu, ocrotitor, imi spui:“Hai sa mergem!… Ca oamenii pot fi fiinte odioase!”*… Si, Sarpe… Asteapta-ma uneori dupa curs!Sa cobor treptele ca plutind… Ca-ntr-un vis prea ascunsSi in ochii tai, Sarpe… Fara sa banui… Viata sa mi se fi scurs!Cum veneam doar pe o unda… Caci imi tintisesi privireaCrezand ca imi daruiesti nemurirea!*Cu fusta aceea senina ca cerul si ca inima meaCare pulpele, inca neatinse de tine, imi mangaia…In acea iie bej si cu parul in vant… Numai talia… Nu si viata!…de mi-ai fi frant!Tu, Sarpe netrebnic… Ce niciodata n-ai sa pricepi cum eu sant! Hai, spune-mi cand ochii iti curg dupa mineDar parca te temi ca te-ar citi orisicineCand dupa ultima treapta, tie m-am apropiatSpune-mi ce din ochii tai am citit… Sarpe cu gand blestemat!Spune-mi cum m-ai mai imbratisa… Ca eu sa-ti zic….. „Si de ce nu o faci, daca simti asa?“Spune-mi!… Cu limba ce pentru mine ti-ai spintecat!Sarpe cu chip de barbat!*… Si, hai, Sarpe!… Da-ti drumul odat’!Te iubesc, Maria!… Spune-o neincetat!… Si mai ales pana m-ai prins in lasouDar stii, Sarpe?… Tu ramai vesnicul bou!*Hai, Sarpe!… Mai spinteca-ti limba inca o data!… Sau nici nu-ti mai amintesti de acea fata?*Sigur ca nu!… Dar cine te-a descantat…Ca in fine… Sa musti, Sarpe spurcat?Aia parfumata… Cand din tren jos s-a dat?Dupa nedumerirea rostita in barba si datul din capSa nu banui ca ea sirena o fi sunat?… De-aia te-au prins, apoi, repede-n sac?Sa nu le scapi, Sarpe!?… Sa nu ramai un sarac!?*Amara este viata unui om cinstitCand un Sarpe l-a otravit!*Si cat de dulce o fi viata Sarpelui incolacitPrin curve maturizat… Si naparlit!?Dar zdrentele ii scriu povestile din urmaSi cand salasul si-a lasat… Crezand ca i-am pierdut de urma!*Hai, Sarpe!… Spinteca-ti limba, daca o taratoare sa fii ti-a placutCand ca om… Sa-ti faci veacul pe lume… n-ai vrut!… Spinteca-ti limba… Ca nu mai ai mult!Ca-n cernitele zile… Taraisu-ti ascult!
*
*
(… Maria Tanase…Blestem/ Cine iubeste si lasa…)
*
Astuia nu-i mai trebuie niciun blestemCand blestemul i-a fost a se naste…Cu fata-ndreptata spre poarta… Ce sa i se deschida a asteptatInsa nu spre a glorifica ale omului moasteCand sarguinta i-a fost incapatanarea de a nu recunoasteC-acea vita din el… Totdeauna-l va paste!
*
Iar taraisul sarpelui?… Doar ii e cunoscutDe pe pajistea unde limba isi spinteca la cernutIntre creatura ce este… Si ce ar fi un barbat…Hai, Vita!Hai, Sarpe! Ti-a fost de cantat?
… ☺☻… Alb și Negru!… Negru și Alb!... Pentru TOȚI e pe lume loc de ajuns!… Dar FAȚA să nu fie SPOITĂ!… CARACTERUL… Să nu fie ASCUNS!... ☻☺ …
°°° http://wp.me/P3ncwg-4AF °°°
*
OAMENI CA ŞOBOLANI 
Lasă un răspuns