In lumea mare

Azi… Am strigat in lumea mare…
… Sa scuip obrazul necinstit!
Ce m-a cules doar c-am fost floare…
… Si numai m-a batjocorit!

… Caci anii mi-au umplut paharul
Si nici un strop sa mai incapa n-a mai vrut…
… Nici macar ca sa-mi mai stinga jarul…
Ce sufletul mi-a ars… mocnind tacut.

Caci n-am avut nimic din viata
… Cand bucuria-i i-am uitat…
M-am afundat in mersu-i numai… Ca o roata!
… Ca sa mai pot cumva sa o strabat.

Dar ochiul n-am putut inchide
… Iar gandul pace nu mi-a dat…
Caci am trait din deznadejde…
… Cum poate fi asa ceva adevarat?

… Caci ramasei inca copilul sceptic!
Ce totusi mana-n… mana lui i-a dat…
… Si sufletul, la fel ca floarea… La netrebnic…
Pana la ultima petala, i l-a dezbracat.

… In urma a ramas copilul fara vorba… Tulburat!
Ce nu-ntelege… Cum de l-a momit?
… Caci el crezu ca lumea-i buna!… Tine cuvantul dat!
Cum sa-nteleaga… Ca o masca l-a ademenit?

Dar a ramas si acea fata, la pragul de a fi femeie!
… Ce numai pentru unu-anume s-a pastrat!
Dar pentru asta-n loc respect sa i se deie
… In plina fata… Doar i s-a scuipat!

Iar din femeia ce abia-nflorise… mai traieste
… Cand nevinovatia i-a hulit-o un bastard
Doar o ruina… Ce viata cu neliniste o rascoleste!
Ca Icarus!… Ce aripile bine si-ar lipi… De ar lasa hazard.

… Insa femeia pura ce-n mine a ramas…
Cum stie ca n-a fost aceea… care sa fie i-a fost pus
… Si astazi mutei intrebari… In lumea mare ii da glas
De ce un farizeu, cu masca de barbat, in fata mi-ati adus?

Cu glasul deznadejdii… Azi, in lumea mare
I-am strigat!… Ca sa-mi pot moartea randui!
… In ochi sa o privesc… Dar cu rabdare!…
Ca i-am putut… obrazul prefacut dezvalui!

Dar inteleg… Prin toate astea azi trecand
… Ca timpul… Chiar nimic nu va schimba…
Nici omul… Nici greseala… Cand in el crezand
Unui iezuit platii!… Fara sa banui…Chiar cu viata mea!