Satul

16 Mai

hm-20101208-Eltern-DW-Berlin-Noer

 
 
 
 
Intre deal si lunca de doua rauri scaldata
Se intinde satul… Unde am fost leganata…
 
 
 
 Cand parasesti soseaua… Umbrita de demult
De plute maiestoase, cum rar am mai vazut
La cativa pasi doar, treci si peste primul pod
Sa calci in lunca ce rasplateste omul cu-al sau rod…
C-asemenea furnicilor… Tot anul are de muncit!
Si-apoi mai e si dealul… Care are si el multe de povestit…
 
 
 
Drumul nu-i lung si putin serpuieste
Candva, zavoiul plin de amintiri se si zareste
Iar dupa ce-ai trecut prin el si-abia in urma-l lasi
Apare podul de peste Raul Bratia, la cativa pasi.
 
 
 
Inca nu am ajuns la el… Dar totdeauna
Am asteptat acel moment… De parc-ar fi acuma!
Satul incepe chiar dupa cap de pod
Si-acea priveliste… Ca intr-un basm o-nnod…
 
 
 
Pe drumu-ntins, de-o parte si de alta
Casele se leaga una de-alta
Iar mai pe coasta, drumurile se despart
Si alte case viata si-o impart.
 
 
Nu trece mult, dupa ce-am intrat in sat
Si sant acasa!… Unde mi-au cantat…
 
 
Aici, trai neintrerupt!… Pana la 15 ani
Si am fost ocrotita!… Dar nu de oameni de doi bani…
Ca cei pe care-n pantecul murdar al lumii, apoi, i-am cunoscut
Si care numai sa ma schilodeasca au vrut! 
 
 
 
Aici, am invatat a scrie si citi
Candva, puteam  frumos a recita si poezii
Si-mi amintesc, in clipa asta chiar, de tata… De parca ar fi acus’!
Cand mica mai eram si imi facea la poarta… In fiecare iarna… derdelus.
 
 
 
Si cum prin sat mergeam… Cand scoala s-a sfarsit
Sa-mi strang buchetul… De la femeile ce flori mi-au daruit
Si-apoi, dupa serbare, cum cu tata singura mergeam
In ziua aceea sfanta!… Ce numai pentru noi doi o aveam!
 
 
 
Iar ma ducea pe deal… La locurile ce le-au avut candva!
Si el copilaria isi mai inprospata…
Caci… Peste om, tot timpul… Istoria cu tavalugul a trecut
Si numai mila…  Sa o accepte mut!…  a  mai avut.
In iarba-nmiresmata,  fragi si capsuni ne imbiau.
El mai stia pana si locurile unde, din abundenta, rasareau….
Si acea zi apoi, spre seara, o incununam
Cu ciresele acelea negre… Din pomii fosti ai lor… ce culegeam.
In cinstea acelei zile, cand lumea doar noi doi o imparteam
Sa fim mereu aproape… Si pe muteste o stiam!
 
 
 
Candva, trec anii ce ne-au tarat, cum vor, in drumul lor
Ne despartim cu-ncetul,  fara sa ne putem opune randuielilor.
Si chiar daca jumatea drumului am strabatut
Orfani santem!… Cand mama si tata am pierdut…
 
 
 
De-atunci, pe-acolo n-am mai fost!
Ca sa nu caut umbrele… Doar fara rost!
Sa-mi amintesc de ce-am avut… Un timp de aur!
Cand vietii, de abia-ncepute, i-am fost, cu mana mea… Bun faur!
 
 
 
Acolo, trai neantrerupt!… Pana la 15 ani
Si am fost ocrotita!… Dar nu de oameni de doi bani…
Ca cei pe care-n pantecul murdar al lumii, apoi, i-am cunoscut
Si care numai sa ma schilodeasca au vrut! 
 
 
 
Revad vecinii ce in copilarie drumul mi-au insotit
Mai totdeauna era unul pe la noi, cu ton veselnic… La vorbit.
Sau daca nu… Trecea pe drum… Nu mut!
De-acolo omul saluta si convorbirea a-nceput.
 
 
 
Se faceau glume dar printre ele cuvinte intelpte au urmat
Si ca sa nu uitam de unde am plecat!
Mai stiu si cum vecinei… tivul sortului i l-am cusut
Zicea sa-nvat… Ca doar asa am priceput!
 
 
 
Si pe directorul de scoala il revad vorbind cu tata
Peste gard, de poarta sprijinit… Ca sa-l convinga sa isi lase fata
In acea excursie la mare… Ce iarasi n-am uitat
Cu care sfarsitul scolii de acolo am incununat.
 
 
 
Iar vara?… Drumul cel mai strabatut era spre garla
Doar la o aruncatura de bat, e ulita pe care vocile rasuna.
Cu prietenele mele din copilarie… In fiecare zi… Acolo eram…
La scalda… Sau cu maica-mea impreuna… Rufele spalam.
 
 
 
Azi, nu numai drumul innapoi mi s-a inchis
Pana si cele doua… Cele mai bune prietene!… s-au stins…
Una ma cauta… Neaparat!… cand ma-ntorceam in sat
Caci prea puternic era firul care ne-a legat. 
Si pentru ca-mi erau vecine
Petreceau aproape timpul… mai cu  mine.
 
 
Desigur ca nu l-am uitat… Nici de vecinul din poveste…
Dar n-a stiut cum sa ma ia… Si asta este!
 
 
In satul meu, neintrerupt trai… Pana la 15 ani
Si am fost ocrotita!… Dar nu de oameni de doi bani…
Ca cei pe care-n pantecul murdar al lumii, apoi, i-am cunoscut
Si care numai sa ma schilodeasca au vrut! 
 
 
 
Si tot pe drumu-ntins, mai sus, cam in mijloc de sat
E scoala veche, unde patru clase-am invatat.
Caminul cultural unde serbarile scolare au urmat
Pe-a carui scena… Si nu numai acolo… de multe ori am recitat.
Ca mai tarziu sa merg la hora…
Cu fostii mei colegi de prima ora!
Iar scoala noua… E chiar pe ulita in sus.
La ea, cu toti colegii, caramizi am pus.
 
 
 
Raman pe drum intins si nu este departe
Zaresc biserica, mai deoparte… Cand drumul iarasi se desparte.
E ctitorita de cel a carui  amintire, numele satului o poarta
De sute de ani… Vegheaza peste viata toata!…
Si asupra mormintelor acelora ce viata acolo au petrecut
Si care au ramas acasa… Cand timpul le-a trecut!…
Acolo, drept sa spun, nu prea bucuroasa ma duceam
Dar cel putin o data in vacante ma sileam.
 
 
 
Pana iesi din sat nu mai e mult… Cu gandul, drumul nu e lung
Dar stiu ca nu era o jucarie undeva sa ajung.
 
 
 
Asta e satul unde am crescut
Si-mi amintesc de ce-am avut…
Un timp de aur!
Cand vietii, de abia-ncepute, i-am fost, cu mana mea… Bun faur!
 
 
 
Acolo, neintrerupt trai… Pana la 15 ani
Si am fost ocrotita!… Dar nu de oameni de doi bani…
Ca cei pe care-n pantecul murdar al lumii, apoi, i-am cunoscut
Si care numai sa ma schilodeasca au vrut! 
 
* 

 

 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: