A-L-( F)-A… Si numai atat?

 

Deunazi, trecand prin parc, unde-s neincetat doar gand si intrebare
Privii in trecere femeia, ce de pe drumul ei m-a salutat.
Si dintr-o data m-am surprins ca fugitiv o studiam intr-un fel care
Neobisnuit mi se parea… Vazand numai fiinta din lutul incarnat.

 

 

Iar linistea, de i-as mai putea asa zice, dintr-o data s-a risipit
Cautand iarasi dupa raspunsul pe care l-as afla pana am adormit.
Caci as dori sa stiu… De ce cu lutul cineva parca doar s-a jucat?
Lamurindu-mi nedumerirea… De ce omul a ramas un neterminat?

 

 

Caci viata i-a dat… Dar inauntru, pentru omenie, prea putine i-a pus!
… Sau numai numindu-si papusa… om, a crezut ca ar fi de ajuns?
Ori si-o fi zis ca omul cugetand, singur ar trebui apoi din el ceva face
Dovedind recunostinta, ca el fuse alesul lui din prea multele dobitoace?

 

 

Stiu!… Amestecand cu apa lutul, i-ai daruit deja ceva din viata ta
Sa-l modelezi, mai mult din tine-i lasi, pana in fine forma ii vei da.
Dar eu nu as fi inceput da contur cojii inselatoare si-apoi a netezi
Ca omul, cu lacomul lui ochi, pe forme sa alunece si-n rest un gol a fi!

 

 

Sau poate cand a inceput plamada si timpul era de-abia la inceput
In graba faptei, ce-ar fi desavarsit-o altfel… Mesterul, de foc, nu a stiut?
Nu a stiut ca lutul, ca sa te poti pe el baza ar trebui candva sa-l arzi?
De-aceea aerul, ce-l umple doar, destainuie adesea ce este omul azi?

 

 

Sigur ca si-a dorit, cand cu marinimie raiul sub picioare i l-a asternut
Ca patrunzandu-i sensul invataturii, cu ctitoria sa, omul sa il fi intrecut!
Dar nu lucrurile moarte sa le fi ctitorit… Ce vieti si vlaga pamantului secara
… Omul, in sufletu-i avea de modelat!… Sa nu devina doar o creatura goala!

 

 

Iar de mai gandesc… Nu oare, cand cu atata dragoste l-a zamislit
I-o fi gandit chiar nemurirea, daca in drumul lui omul s-ar fi desavarsit?
Dar daca altfel te-ai format… Sa fii nemuritor, doar ca amarul anilor sa fi trait
… Cand sufletul curat ti l-a hulit acela… Ce numai putregaiul a mai ingaduit?

 *