Blue Sorin, (12)

17 Apr

__Soulmates___by_selenart   

    … Mai intai, iti multumesc ca vrei sa-mi publici unele dintre ultimele „creatii” pe tema asta. Desigur ca eu am scris totul, ca un fel de prelucrare a ceea ce de fapt am banuit, cu ani in urma, ca daca totusi mi se va intampla, nu voi putea decat moarta scapa de stigma. Nu cea de pe fata… caci nu cred ca am una, ci cea de pe suflet.
***
… Pentru cine oare-am scris?
Pentru sufletu-mi inchis…
… Sa-i deschid o poarta.
Nu acelui Ipocrit… care nici nu a gandit, Ce am fost odata!
… Iara celui care azi… asa departe l-am vazut…
Ma intreb si minunez… Chiar sa-l fi cunoscut?
Nici coaja nu imi spune ceva sa-mi amintesc
… La fel ca si trecutul… Mai bine amutesc!
Cu ce-am gresit… O, Doamne?!… Si cat sa mai platesc,
… Ca sa ma linistesc?
***
    Nu stiu daca are vreo importanta, dar cum am spus, scriu de o eternitate…
Am inceput fara un concept, in iunie 2011, cand as fi avut Revederea de 30 de ani de la terminarea facultatii. Acel specimen a fost la aceeasi facultate (Metalurgie-Bucuresti ) insa la alta specializare si am stiut ca n-o sa mai pun piciorul pe acolo vreodata.
    Deci nu am fost la nici o Revedere pana acum, dar de fiecare data, cam cu un an inainte de termenul Revederii si pana era trecuta, aveam si mai mari probleme, decat de obicei. Traiesc doar intr-un cosmar fara sfarsit. Ca sa intelegi, iti mai dau ceva.
    Deci anul trecut, mi-a fost clar ca am pierdut orice tren, iar la revederi n-am sa merg vreodata. Am sa mor si nimeni, pana la cativa oameni cu caracter, printre care se numara si colegi de facultate, nu va sti ce creatura am avut bafta sa cunosc.
    Deci am scris la inceput pe „colegiimei”, crezand ca in cateva randuri voi arata cine se faleste cu profilul lui pe pagina aceea. Apoi, totul a luat alt curs si cred ca in final totusi am ajuns la un fel de concept, chiar daca este cam imprastiat.
    Candva, in mai anul asta (deci 2012), mi-a picat sub ochi un articol pe Kamikaze, era pe pagina facultatii unde citeam ce am scris si chiar ca numai sa dau un comentariu am vrut. Acum sant 208 comentarii acolo, 13 date de altii, restul date de mine, care m-am cam zbatut sa ajung mai departe. Candva, poate la misto sau mi-au dat dreptate cu ceea ce fac, m-au lasat „de capul meu”. De la comentariul 208 nu au mai luat nimic. Ceea ce ti-am dat nu au ei… caci nu au mai lasat.
    Nu am spus, ca doar singura cred, pe de o parte ca este demult timpul sa ma opresc, insa mereu a fost ceva ca sa fac mai departe. Daca tu scrii, intelegi cum ideile nu-ti dau pace pana nu le transpui in scris.
    Dupa Kamikaze, am inceput sa mai caut prin presa din Ialomita si asa am dat de poza cu pricina. Si acolo am scris ceva, insa unde l-am descoperit nu vor da… este doar ziua cand, pana si ministra muncii s-a prezentat pe acolo ca sa-l sprijine pe primar.
    Altundeva, am avut mai mult noroc si acolo este si „Bufonul“. La fel altundeva „Romanie draga“.
    Acum tocmai am crezut din nou ca am terminat si numai bine ca vin aici.
    Eu ma numesc Günther Maria, „mutti” a fost prima „scanteie” ce mi-a venit, necrezand ca se va da de citit ce am scris.
    Cum am zis, am nenumarate poezii, mai bune, mai rele, in care de altfel explic cam tot ce mi s-a petrecut si cum traiesc cu aceasta batjocura. Sper sa nu te sperii!

    … Stiu si de ce a venit asa de puternic aceasta criza.

Tocmai gandeam la Revedere, ca iar voi avea un an greu si ca 30 de ani se implinisera in acele zile, decand doua colege de ale acelui exemplar nu mi-au dat pace pana nu mi l-au prezentat.
    Era tot vreme frumoasa, stateam pe ganduri singura in balcon si vine unul dintre fiii mei sa fumeze. Mi-am amintit ca un prieten il cautase la telefon si i-am spus de asta. L-am intrebat cum ii merge acelui prieten, caci venea deseori pe la noi si el imi spune ca este in psihiatrie, ca a incercat sa se sinucida, tot dintr-o poveste ca a mea.

    Era de parca as fi comandat… asta imi mai lipsea ca sa-mi derulez amintirile cand si eu aveam asa ganduri. Numai ca atunci m-am gandit candva, ca sant prea proasta sa fac asa ceva si ca nu mai pot face si asta parintilor mei, dupa toate cele petrecute si ca ar fi de neiertat dupa toata straduinta lor.

*

images

(… Prietenia este acolo unde neintrerupt, putin sentimentul de a veni acasa gasesti…)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: