Copilul…

*

Copilul ce ai fost odata… Nepatat!… N-ai avut ochi sa-l vezi atunci in mine?
Nu ti-a fost dor sa-l regasesti la anii tai, Sau nici nu l-ai simtit candva in tine?
Nu ai stiut ce suflet poate-avea copilul, Cand nu in mahalaua voastra a crescut?
Nu ai stiut? Sau numai uratenia te-a cautat, caci viata altfel decat tine am vazut?

Dar sufletul ce ti-am servit pe tava, ca sa ma intelegi, Inima de ce nu ti-a deschis?
Vorba-mi sincera si clara cu explicatiile date, Sufletului tau de ce nimic n-au zis?
Sau totusi… Toata a mea faptura, de acel copil curat, ti-o fi reamintit…
Dar tu erai murdar si-atunci… De aceea si pe mine sa ma murdaresti erai pornit?

Dar cum sa fi fost altcumva cand fapta ca paianjenul ascuns ti-ai regizat?
Luand apoi si rolul hotului, in rechizitele scenariului si-n intuneric, Sigur erai versat!
Apoi cand a inceput ziua, raspunsurile ce sa-mi dai ceream, erau de nobil poleit
Se agatau in tabla vorbei goale, cu un distant: „Nu pot sa iti spun, Maria!“… Susotit!

Sa nu auda… Sau sa stie, nimeni din multimea, chiar galagioasa, unde te-am aflat
Ca de atunci erai mai tinichea decat aceea, despre care chiar acolo ati si invatat.
Dar uite, unii tot stiura sa-ti descifreze-al firii josnice… Marsave pact!
In timp ce eu ti-am cazut prada… Ca azi sa-ti scriu mahalagiu, un ultim act!

Si azi, cand timpul a trecut si-asa departe te revad, Stiind rebutul unde sta ascuns
Degeaba decorezi, cum crezi, o scena, Cand uratenia te defineste… Cum am spus!
Nu-ti pot privi fotografia… Caci cum sa inteleg, mojic, ca te-as fi cunoscut?
Iar ironia soartei cum sa o suport, vazand piticul caraghios ce asta mi-a facut?

Dar Doamne, ce pacat… Ca n-ai fost unul care pangareste un copil nevinovat…
Sa ii ofere-apoi, in josnicia faptei sale, gratia… Dandu-i cu paru-n cap!
Dar Dumnezeu cum stie toate… Cand chiar asa ceva tu mi-ai facut!
Cu sangele-ti de sarpe insa, mi-ai schilodit doar sufletul… Dar parul n-ai vazut!

Dar astazi cand te-am revazut… Cand parca m-a manat si doar strainul ala esti
De cate ori toate ce-am scris imi sant… Cat de zadarnice povesti?!
Ce-as vrea sa nu-mi fi picurat… Si ca din somnu-ndelungat sa ma destept!
Pe poarta vietii, larg deschisa, Neimbrancita sa pasesc, Cu sufletul senin si capul drept!