Copilul…

15 Apr

gh1349

*

Copilul ce ai fost odata… Nepatat!… N-ai avut ochi sa-l vezi atunci in mine?
Nu ti-a fost dor sa-l regasesti la anii tai, Sau nici nu l-ai simtit candva in tine?
Nu ai stiut ce suflet poate-avea copilul, Cand nu in mahalaua voastra a crescut?
Nu ai stiut? Sau numai uratenia te-a cautat, caci viata altfel decat tine am vazut?

Dar sufletul ce ti-am servit pe tava, ca sa ma intelegi, Inima de ce nu ti-a deschis?
Vorba-mi sincera si clara cu explicatiile date, Sufletului tau de ce nimic n-au zis?
Sau totusi… Toata a mea faptura, de acel copil curat, ti-o fi reamintit…
Dar tu erai murdar si-atunci… De aceea si pe mine sa ma murdaresti erai pornit?

Dar cum sa fi fost altcumva cand fapta ca paianjenul ascuns ti-ai regizat?
Luand apoi si rolul hotului, in rechizitele scenariului si-n intuneric, Sigur erai versat!
Apoi cand a inceput ziua, raspunsurile ce sa-mi dai ceream, erau de nobil poleit
Se agatau in tabla vorbei goale, cu un distant: „Nu pot sa iti spun, Maria!“… Susotit!

Sa nu auda… Sau sa stie, nimeni din multimea, chiar galagioasa, unde te-am aflat
Ca de atunci erai mai tinichea decat aceea, despre care chiar acolo ati si invatat.
Dar uite, unii tot stiura sa-ti descifreze-al firii josnice… Marsave pact!
In timp ce eu ti-am cazut prada… Ca azi sa-ti scriu mahalagiu, un ultim act!

Si azi, cand timpul a trecut si-asa departe te revad, Stiind rebutul unde sta ascuns
Degeaba decorezi, cum crezi, o scena, Cand uratenia te defineste… Cum am spus!
Nu-ti pot privi fotografia… Caci cum sa inteleg, mojic, ca te-as fi cunoscut?
Iar ironia soartei cum sa o suport, vazand piticul caraghios ce asta mi-a facut?

Dar Doamne, ce pacat… Ca n-ai fost unul care pangareste un copil nevinovat…
Sa ii ofere-apoi, in josnicia faptei sale, gratia… Dandu-i cu paru-n cap!
Dar Dumnezeu cum stie toate… Cand chiar asa ceva tu mi-ai facut!
Cu sangele-ti de sarpe insa, mi-ai schilodit doar sufletul… Dar parul n-ai vazut!

Dar astazi cand te-am revazut… Cand parca m-a manat si doar strainul ala esti
De cate ori toate ce-am scris imi sant… Cat de zadarnice povesti?!
Ce-as vrea sa nu-mi fi picurat… Si ca din somnu-ndelungat sa ma destept!
Pe poarta vietii, larg deschisa, Neimbrancita sa pasesc, Cu sufletul senin si capul drept!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: