Viața

https://oamenicasobolani.files.wordpress.com/2013/04/viata.jpg

*

Iluzii sânt iluzii… Nu se îndeplinesc!

Viața-i realitatea… cu care azi trăiesc

… Iar visele ce-n suflet… În sufletu-mi le-am strâns…

Câte au înflorit?… Câte demult s-au stins!?

…

Dar, poate că-i mai bine!… Mai bine e cu nori!

Căci altfel, poate… Altfel… am fi nemuritori?

… Să fiu nemuritoare?… De ce, oare, aș fi?

Să fiu un mormânt rece?… Ca tine?

… De ce, oare?… De ce, oare, mi-aș dori?

…

Să fiu ca tine… rece?… Rece ca un mormânt

… Unde nimic nu au să spună…

Nici lacrima ce-mi curge… Nici ploaie… Și nici vânt?

*

Dar visul ce cu tine… să îl trăiesc am vrut

… Ce bine e că visul… l-ai omorât demult!

Căci, dacă aș muri… Cum să mă liniștesc

Când, înapoi privind, aș crede… C-aș mai avea ceva…

Ceva să mai trăiesc?!

*

Ce bine e că visul cu tine l-ai luat!

Ce bine-i!… N-am să știu nici cui apoi l-ai dat!

Dar, în ultima-ți zi… gândește-te la mine!

Și-ngroapă acel vis, atunci… pe veci, cu tine!

…

Căci, dacă aș muri… Cum să mă liniștesc

Când înapoi privind, aș crede… C-aș mai avea ceva…

Ceva să mai trăiesc?

*

Ce bine-i!… Dumnezeu… Cum m-a mai cunoscut!

Cât infinitul ție… să mă dăruiesc… Cum aș fi vrut!

Dar, pentru ce, oare… Toate astea ție să-ți fi dat

Când, nici să mă cunoști… Nu te-a interesat!?

…

Căci, chiar dacă pe sufletul meu ai scuipat…

El a știut!… Tu… Nu m-ai meritat!

Și a știut!… Și visul meu cu tine… Pe drum ar fi murit!

De nu la început… Cum l-ai batjocorit!

…

Și atunci… și eu aș fi murit demult!

Și poate n-a lăsat așa… Chiar dacă astăzi, ca și moartă sânt!

*

Chiar de ne frânge viața… Mai bine e cu nori?

Căci altfel, poate altfel… Am fi nemuritori!

Să fiu nemuritoare?… De ce, oare, aș fi?

Să fiu un mormânt rece?… Ca tine?

… De ce, oare?… De ce, oare, mi-aș dori?

…

Să fiu ca tine… Rece?… Rece ca un mormânt?

Unde nimic nu au să spună…

Nici lăcrima ce-mi curge… Nici ploaie și nici vânt?

*

Iar celei căreia visul… Visul mie promis, apoi i-ai dat

I-ai spus vreodată, oare… Că trăiește doar vise de furat?

… I-ai spus?… Sau nu ai îndrăznit…

Că toată viața ei… Cu vise de furat s-a lăfăit!?!

*

Dar, când va veni ziua… în ochi am s-o privesc, Anost

 Și am să râd de tine pe cât de prost ai fost

Căci, de-ai fi fost deștept, cât infinitul ție m-aș fi dăruit!

… Nu m-ai fi aruncat… Ci… M-ai fi ocrotit!

*

Ce bine-i că… Să mă prețuiești nu ți-a trecut prin gând!

Ce bine-i!… Visul meu cu tine nu l-aș fi trăit nicicând!

*

Căci, dacă cuget astăzi… fără să mă-ntristez

Știu!… Visul mi-este aici!… Aici unde trăiesc!

Și chiar de-mi este greu, uneori, să-l recunosc…

Știu!…  Este aici, la mine!… Nu uit să-l prețuiesc!

…

Și cred… Și așteptarea… Da!… Va avea sfârșit!

Veșnica așteptare în care am trăit!

C-ar fi, în fine, timp!… Timp să mă liniștesc!

Să nu mai caut veșnic!… Să nu întreb!… Să nu doresc!

…

Să recunosc că viața-i aici!… Aici este!… La mine!

Să recunosc!… Ce bine-i că nu sânt… Că nu am fost cu tine!

Căci, dacă aș muri… Cum să mă liniștesc

Când, înapoi privind, aș crede… c-aș mai avea ceva…

Ceva să mai trăiesc!?!

*

14 aprilie 2013 – 15 noiembrie 2017

*